Cunoaste lumea

Noutăți

Chinezii ne uimesc din nou: pod de sticlă peste fantasticul peisaj care a inspirat și filmul AVATAR

  •  
  •  
  •  

Adevărul este că uimitorul progres tehnologic al chinezilor, ca și preocuparea pentru evidențierea propriilor valori, a creat în țara asiatică o adevărată competiție între arhitecți, fiecare an aducând noi și noi proiecte de arhitectură avangardistă.

parc natural china 1
Astfel, potrivit CNN, China anunță lansarea în luna iunie a acestui an a celui mai lung și mai înalt pod de sticlă din lume, construit nu oriunde, ci în spectaculosul și celebrul parc național Zhangjiajie, cel care seamănă izbitor cu peisajul de pe planeta Pandora din filmul Avatar (amintiți-vă de Munții Plutitori), imaginat de echipa regizorului James Cameron, peisaj care se spune că este inspirat de parcul Zhangjiaji.

parc natural china 2

Podul, care se va întinde pe o lungime de 430 de metri, va uni două vîrfuri muntoase din zona denumită Zhangjiajie Grand Canyon, provincia chineză Hunan. Cu o deschidere de 6 metri și o înălțime de 300 de metri, el va fi, cu siguranță, o mare atracție turistică, rivalii neputându-se măsura cu el din punctul de vedere al dimensiunii și al înălțimii la care va trona. Ca să nu mai vorbim de peisaj…

parc natural china  6 pod
Pe când și la noi măcar 10 la sută preocupare a autorităților române în valorificarea uriașului potențial turistic pe care îl are România?

Daniel Roxin

parc natural china  7 pod

parc natural china 3

parc natural china 4

parc natural china 5

parc natural china 8


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

8 Comments on Chinezii ne uimesc din nou: pod de sticlă peste fantasticul peisaj care a inspirat și filmul AVATAR

  1. groza petru // 20 mai 2015 at 19:58 // Răspunde

    noi la GALATI suntem mai tari vrem sa facem un tunel pe sub DUNARE ca sa nu ne vada dusmanii

  2. patriche steliana // 20 mai 2015 at 22:37 // Răspunde

    Ću adevarat niste genii ….fara cuvinte….respect!

  3. Fac galatenii si brailenii pod peste Dunare sau tunel pe sub Dunare cand nu se va mai fura in tara asta.. adik la Stantul Asteapta tu! Se vorbeste de pod peste Dunare in zona aia de prin anii ’70. E anul de gratie 2015! Treziti-va ca altfel va prinde ascensiunea in 4D-5D si tot nu ati facut macar un pod amarat.

  4. SCORTEA FLORENTINA BRANDUSA // 25 mai 2015 at 8:01 // Răspunde

    fantastic!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  5. Da, fantastic !
    Cinste lor si celor care-i indruma spre a face astfel de lucruri(constructii) !!!
    Dupa ei, raman urme pe acest Pamant!
    Dupa noi, oare, va ramane ceva in viitor ?….. SA SPERAM TOTUSI, ca DA si nu vom deveni niste NONAME !!!

  6. voi habar nu aveti..avem autostrada invizibila pana la paris.avem salarii mai mari ca in germania…numai ca toate sunt invizibile

Lasă un răspuns la Rony Anulează răspunsul

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii