Cunoaste lumea

Noutăți

Chinezii foloseau unelte confecționate din diamant… cu 4500 de ani în urmă

  •  
  •  
  •  

Locuitorii Chinei au fost primii care au utilizat diamantele, în calitate de unelte. Meșteșugarii chinezi au folosit diamantele în acest scop, după cum o arată cercetările, cu două milenii înainte ca în India să fi apărut această practică. Diamantele erau folosite, în Epoca Pietrei, pentru a șlefui diferitele podoabe și obiecte confecționate din pietre prețioase, mai ales din jad, printre care și topoarele ceremoniale. Mai înainte de a se decoperi că diamantele erau utilizate în acest mod, se credea că pentru șlefuirea obiectelor cult confecționate din pietre prețioase se foloseau bucăți de cuarț.

b

Însă, o echipă de cercetărori de la Harvard, împreună cu un colectiv de cercetare din China, a arătat că piesele străvechi găsite de către arheologi în siturile neolitice prezintă o șlefuire deosebit de fină, care nu ar fi putut fi realizată prin simpla folosire a cuarțului, un material puțin mai dur decât jadul.

Echipa de cercetare, condusă de către fizicianul Peter Lu, a examinat patru topoare ceremoniale, prin utilizarea razelor X. Una dintre securi era veche de cel puțin 4500 de ani. Cel mai abundent material existent în compoziția acelor străvechi topoare ceremoniale era corindonul (un oxid natural de aluminiu, de mare duritate), ale cărui varietăți de culoare roșie sunt rubinele. Varietățile de corindon albastre sunt safirele.

AFM

Corindonul este una dintre cele mai dure substanțe din natură. Diamantul este, însă, și mai dur. Oamenii de știință au încercat, experimental, o finisare cu ajutorul unor unelte confecționate din siliciu, alumină și diamant. Ulterior, în urma examinărilor efectuate cu ajutorul unui microscop de forță atomică, a reieșit că piesa cea mai veche (una dintre securile ceremoniale) a fost șlefuită cu ajutorul unei unelte confecționate din diamant.

Până acum, pe baza documentelor, se credea că prima utilizare a diamantelor, ca unelte, datează dintr-o epocă mai apropiată, adică din India anului 500 î.e.n. Dar cercetătorii au descoperit că uneltele de diamant au fost folosite cu 2000 de ani mai devreme, mai exact cu 4500 de ani în urmă.

d

Foarte ciudat este că nici măcar prin aplicarea celor mai moderne și mai performante metode de șefuire, echipa de cercetare nu a reușit să atingă finețea și netezimea suprafeței lamei de topor veche de patru milenii și jumătate. Autorii studiului au sugerat că marele număr de obiecte de jad extrem de bine finisate ce datează din Neoliticul chinezesc poate fi explicat prin utilizarea uneltelor confecționate din diamant.

a

c

Autor: Tomi Tohaneanu

Surse: bbc.co.uk, www.ancient-code.com, harvard.edu


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

2 Comments on Chinezii foloseau unelte confecționate din diamant… cu 4500 de ani în urmă

  1. posed un topor ceremonial, cu siguranta din perioada neoliticului ,orificiul prezinta urme clare de mecanizare ,asemanatoare cu cele practicate la alte artefacte găsite prin lume ,dacă atunci puteau să facă așa ceva ar trebuii să învățăm și noi ,la piesa pe care o am ,orificiul e ușor tronconic ,ceea ce dă un plus de dificultate celui care o face .Dacă prezintă oarecare interes pentru voi pot să-l trimit ,poate că la muzeu ar sta mai bine.

Lasă un răspuns la Daniel Roxin Anulează răspunsul

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii