Cunoaste lumea

Noutăți

China domină lumea. Este de un an Prima Putere Economică, devansând SUA. Și totuși, cine nu vrea să avem China drept partener economic important?

  •  
  •  
  •  

Deși România și China au avut relații foarte bune în trecut, chiar privilegiate, interesele altora au blocat orice reapropiere dintre cele două state după 1989. Totuși, este bine să nu uităm că am scăpat de invazia sovietică care era programată pe vremea lui Ceaușescu datorită intervenției Chinei.

China, cel mai puternic stat al lumii din punct de vedere economic, a încercat în repetate rânduri să lege o colaborare mai bună cu România, dar aleșii noștri postdecembriști au acceptat mereu șantajul occidentului, refuzând ofertele chineze. Oare dacă în locul Bechtel-ului am fi avut o companie din China însărcinată să ne facă autostrăzi, nu aveam până acum cel puțin 1.000 de km funcționali? Ba da!

Cât de puternică este China ne-o spune Evz.ro:

China reprezintă astăzi 16,5% din întreaga economie mondială, față de 16,3% cât revine Statelor Unite. Statele Unite ocupau poziția de lider incontestabil al lumii din 1872, când detronaseră Marea Britanie. Anul trecut, China a devenit prima putere economică, din punct de vedere al comerțului mondial, cu peste 4000 de miliarde de dolari.

Iar diferența dintre cele două state va crește în anii următori. Potrivit previziunilor FMI, China va ajunge la o Avuție Națională de 26.800 de miliarde de dolari în 2019, față de 22.000 de miliarde de dolari pentru Statele Unite.”

]n acest context, cum să explicăm faptul că SUA are relații comerciale de proporții cu China, dar România nu? Ce anume face ca noi să nu avem voie mai mult decât comerț pe zona de „chinezării”? Pentru că trebuie să devenim piața de desfacere a UE și atât? Se pare că da, iar cu politicienii noștri de carton vopsit, lucrurile nu se vor schimba prea mult!

Adrian Albu


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

1 Comment on China domină lumea. Este de un an Prima Putere Economică, devansând SUA. Și totuși, cine nu vrea să avem China drept partener economic important?

  1. Ati uitat sa specificatica, CHINA e o tara comunista.Asta fiind principalul motiv trambita de trompetele papusarilor. Asta e ambitia CHINEI sa fie in fata statelor unite si uite ca reusesc sa se mentina acolo de cativa ani buni. BRAVO CHINA!

Lasă un răspuns la Malus Dacus Anulează răspunsul

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii