Cetatea condamnaților din Egiptul antic. De ce nu doreau condamnații să părăsească acest loc, chiar dacă erau lăsați liberi?

În apropiere de orașul Gaza se afla, în urmă cu peste 3000 de ani, un oraș cum n-a mai existat altul, în Antichitate sau în timpurile mai recente. Grecii îl numeau Rhinocolura. Numele grecesc al orașului provenea de la trăsătura facială comună celor mai mulți dintre locuitorii săi – majoritatea erau lipsiți de nasuri. Aceasta nu era vreo anomalie moștenită, ci un efect al aplicării „legii penale” egiptene. Nasurile le fuseseră tăiate, ca urmare a aplicării unei pedepse, pentru fărădelegile comise. Era epoca justiției de tip „ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”.

Cetatea avea printre cele mai înalte ziduri, dintre cele existente în Egiptul antic. Zidurile sale erau prevăzute cu turnuri înalte de peste 20 de metri. Indivizii care locuiau cetate nu se mai puteau reintegra în societate, fiindcă toată lumea i-ar fi evitat iar ei ar fi avut dificultăți în a-și câștiga existența. Așa că nu prea avea rost să încerce să părăsească orașul, ci încercau să-și creeze o viață cât de cât acceptabilă între ziduri, alături de cei asemenea lor.

Cei mai mulți dintre locuitorii cetății aflate la marginea deșertului fuseseră condamnați, în calitate de răufăcători dovediți, la tăierea nasului. Toți condamnații urmau să trăiască întreaga viață între zidurile cetății.

În „orașul condamnaților” din vechiul Egipt viața nu era prea ușoară. Apa scoasă din cele câteva puțuri abia ajungea pentru nevoile tururor locuitorilor. Rhinocolura era unul dintre cele mai mari orașe din Egipt, în urmă cu trei milenii. Acolo, oamenii se îndeletniceau cu pescuitul, folosindu-se de năvoade.

Deși era un loc al damnaților, construirea orașului a fost percepută, în epocă, ca un gest de generozitate al faraonului. Ce-i drept, date fiind puterile sale aproape nelimitate, faraonul îi putea pedepsi încă și mai sever pe răufăcători.

Orașul fortificat al condamnaților, pe care grecii l-au numit Rhinocolura, a fost zidit în jurul anului 1300 î.e.n. iar ruinele sale au fost studiate, recent, de către arheologi, fiind infirmate teoriile prin care se pretindea că „cetatea oamenilor fără nas” ar fi fost doar o legendă.

 

„Marele edict al lui Horemheb” cuprindea legile săpate în piatră ale unui faraon care a condus Egiptul între 1319 și 1293 î.Hr. Faraonul Horemheb (fost comandant al oștirii lui Tutankamon) este cel stabilește pedeapsa tăierii nasului pentru hoți și alți răufăcători, practicată multă vreme după aceea, și  stabilește că, după aplicarea pedepsei, ei vor fi trimiși în orașul Tharu.  Foarte probabil, Tharu era numele egiptean al cetății pe care grecii au numit-o Rhinocolura. Horemheb este, se pare, și faraonul care a dispus construirea „cetății condamnaților”.

Deși trimiterea în cetatea-închisoare le-a părut, probabil, unora dintre cei găsiți vinovați, a fi echivalentul unei condamnări la moarte, adevărul este, după cum arată săpăturile arheologice, că locuitorii cetății nu și-au pierdut speranța, încercând să-și construiască ori să-și procure toate cele necesare pentru o viață cât mai confortabilă, în condițiile date. Orașul era vizitat, frecvent, de către faraoni. Remarcabil este că nicio armată străină n-a reușit să-l cucerească vreodată.

Herodot, părintele istoriei, relatează despre un faraon care i-a pus pe cei vinovați de diverse fărădelegi să construiască o cetate cu ziduri de o înălțime nemaivăzută. Între zidurile ciclopice ale orașului Rhinocolura sau Tharu – printre cele mai înalte din întregul Egipt – condamnații primiseră dreptul de a-și începe o a doua existență.

Totodată, decizia faraonului de a îngădui construirea cetății, ce urma a fi locuită de către condamnați, echivala, în spiritul epocii, cu oferirea unei a doua șanse pentru cei care săvârșiseră greșeli dintre cele mai grave.

Surse: www.ancient-origins.net, wikipedia.org

Autor: Tomi Tohaneanu

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină