Cunoaste lumea

Noutăți

Cea mai puternică armă de pe Pământ a fost folosită de ruși pentru stingerea unei flăcări uriașe, ce ardea fără oprire, de trei ani, într-un perimetru gazeifer…

  •  
  •  
  •  

În anul 1966, rușii au utilizat o bombă nucleară într-un scop neobișnuit: stingerea unei flăcări imposibil de eliminat prin mijloace obișnuite, flacără ce a ars neîncetat, vreme de trei ani, într-un perimetru gazeifer din Urta-Bulak, Uzbekistan. Bomba nucleară a fost coborâtă în adâncime printr-un puț anume forat și apoi detonată. O înregistrare video arată momentul în care bomba nucleară este detonată la mii de picioare sub suprafața pământului, pentru a stinge cumplitul incendiu dintr-un câmp de gaze naturale.

O imensă flacără s-a aprins, în 1963, în mijlocul perimetrului gazeifer din Urta-Bulak, Uzbekistan, iar toate încercările de a o stinge cu apă sau cu alte mijloace au eșuat, una după alta. Pentru oprirea fluxului de gaze ce alimenta puternica flacără nu a putut fi utilizată decât o armă nucleară. Folosirea bombei nucleare a reprezentat un experiment, în cadrul unui proiect mai amplu de utilizare a radioactivității în scopuri pașnice. Încărcătura nucleară de 30 de kilotone a fost detonată la peste 1500 de metri adâncime.

c

e

Bomba a fost detonată în septembrie 1966, întrerupând, la scurtă vreme, fluxul de gaze. După ce pământul s-a cutremurat, flacăra, care arsese fără oprire din 1963, a fost stinsă în doar 23 de secunde, de către explozia bombei. De menționat că nu s-a înregistrat nicio creștere a nivelului radioactivității, în zonă, după puternica explozie din subteran. Bomba a fost coborâtă în adâncuri cu ajutorul unui dispozitiv anume proiectat: un cilidru alungit. Apoi, cilidrul respectiv a fost umplut cu ciment, pentru ca produsele exploziei să nu ajungă la suprafață.

d

f

Așa numitele explozii nucleare în scopuri pașnice au fost utilizate atât de către ruși, cât și de către americani, în epoca Războiului Rece. În Statele Unite s-a desfășurat programul Plowshare, prin care au fost declanșate 27 de explozii nucleare între decembrie 1961 și mai 1973. Programul american a fost întrerupt în anul 1975. Început după 1960, programul rusesc (numit Programul 7) a continuat până în 1988.

a

b

Sursa: www.dailymail.co.uk

Autor: Tomi Tohaneanu


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii