Cunoaste lumea

Noutăți

Ce nenorociți: Canada a legalizat relațiile sexuale între oameni și animale!!!

  •  
  •  
  •  

Actele sexuale cu animale sunt legale în Canada, atâta vreme cât nu există penetrare între cele două părți, a decis Curtea Supremă a acestui stat, informează The Independent. (Potrivit ActiveNews.ro)

Decizia a venit ca urmare a unui caz în care un bărbat fusese condamnat pentru 13 acuzații de molestare sexuală a fiicelor sale vitrege. Între acestea era și acuzația că a încercat să-și forțeze câinele să întrețină relații sexuale cu una dintre fiice, dar a eșuat.

Reprezentanții legali ai bărbatului au argumentat că „bestialitatea”( zoofilia) se referă direct la cazurile în care există penetrare între om și animal și că nu definește toate legăturile sexuale cu patrupedele.

Astfel, Curtea a decis că „penetrarea” este esența infracțiunii pedepsită de Codul Penal și în lipsa acesteia, nu se poate vorbi de bestialitate.

Conform informațiilor prezentate în cadrul procesului, individul punea unt pe organele genitale ale fiicelor sale victime și obliga câinele familiei să-l lingă, în timp ce el filma toată scena.

Acesta a a încercat să convingă câinele să întrețină relații sexuale cu una din fiicele sale, dar a eșuat. Curtea Supremă de Justiție a Canadei a decis că totul e legal!!! Din cei opt judecători, doar unul a considerat că zoofilia, indiferent că implică sau nu penetrare, nu este în regulă. Parlamentul trebuie să introducă în lege noua definiție a zoofiliei.

Tatăl vitreg denaturat ispășește o condamnare de 16 de ani pentru faptele sale, dar acum a fost achitat de acuzația de „bestialitate”.

Canada este una dintre cele mai liberale țări ale lumii. După ce a legalizat căsătoriile între homosexuali și adopția de copii către aceștia, Parlamentul se pregătește să introducă o legislație care pedepsește „discriminarea de gen”. (Cu alte cuvinte, o să fie o problemă să vorbești în Canada despre băieți și fetițe sau despre mamă și tată, că îi discriminezi pe motive de sex!!! – n.m.)

Recent, televiziunea de stat a Canadei a difuzat un documentar în care și-a propus să demonteze „preconcepții greșite despre pedofili”.


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

8 Comments on Ce nenorociți: Canada a legalizat relațiile sexuale între oameni și animale!!!

  1. Canada, un stat masonic in sine… Pentru a putea vorbi de relatii sexuale, e necesar sa existe parteneri apropiati. Fie se ridica animalul la nivelul omului (lucru imposibil), fie se coboara omul la nivelul animalului (lucru mai mult ca sigur)… Vorbim, in consecinta doar de niste animale (unele care s-au nascut asa, altele decazute la acest statut). Judecatorii respectivi sunt niste animale, in cazul in care nu sunt doar niste ex-pacienti ai vreunui ospiciu…

  2. Asadar nici o legatura intre titlul articolului si continut. Nu s-a legalizat nimic, e vorba doar de o interprertare, intr-un anumit context, a unei legi care tocmai, interzice zoofilia.
    Pe de alta parte trebuie sa fii tot nebun ca sa il bagi pe unu in puscarie pentru ca nu stiu ce-a facut cu iapa in grajd. Lasand la o parte ca mai e nevoie de un psihopat care sa se uite printre uluci ca sa-l vada p-ala, pentru ca mai apoi sa urle pe ulita despre ce-a vazut.
    Asta nu ar trebui sa faca obiectul nici unei legi, ca mancatul de omizi. Unii si-o trag cu o femeie de cauciuc. O fi normal, n-o fi…

  3. Specia umana nu are ce cauta pe pamant ! Clarrrrrr si fara explicatii .

  4. Flori.. ia mai zii tu cum e i Canada, sa ne „luminezi”???
    Mi se ridica parul in cap ce de ineptii se pot citi pe site-ul asta, incepand cu articolul in sine, care este o gogorita de la cap la coada. Ca e un stat liberal, da… slava domnului. Dar restul e dezinformare, iar cretinii o ia de buna.
    Luati aici si educati-va.
    http://www.scc-csc.ca/case-dossier/info/sum-som-eng.aspx?cas=36450

  5. Evident, lipseste un u dupa „o ia”. Greseala „de tipar”, nu e ortografie. 🙂

  6. Dumnezeule mare cui i-a venit ideea asta si a mai si publicat-o?
    Eu traiesc de 25 de ani in Canada, ma uit zilnic la actualitati si n-am auzit despre asa ceva.
    Cine a scris articolul asta are o imaginatie tare bolnava si trebuie sa se trateze neaparat!
    Numai bine din Canada va doresc!

  7. „Canada este una dintre cele mai liberale țări…” La școală, repetenților! Cum să nu știi că liberalismul nu-i totuna cu libertinismul?!

  8. Sunt curios, atunci cand dracoveniile astea vor legaliza si insectofilia, cum se va face penetrarea intre cele 2 parti?? Probabil ca vor veni si cu un set de instructiuni pt penetrare!

Lasă un răspuns la Mihai Anulează răspunsul

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii