Cunoaste lumea

Noutăți

Ce a fost înainte de Big Bang? Iată ce teorie interesantă susțin oamenii de știință…

  •  
  •  
  •  

Un grup de oameni de știință din Canada și Egipt au încercat să găsească un răspuns la această întrebare folosindu-se de calcule matematice. Potrivit acestora, Universul așa cum îl știm noi, nu s-a format printr-o simplă scânteie, ci printr-un proces mult mai complex ce a avut cel puțin patru etape. Însă ce era înainte de această primă etapă? Răspunsul, un alt Univers. Acesta este ciclic a existat și va exista întotdeauna sub o formă sau alta.

Potrivit profesorului Mir Faizal, citat de cei de la expres.co.uk, Universul se extinde, însă echipa consideră că datorită unor principii ale mecanicii cuantice, în cele din urma expansiunea se va opri, ca mai apoi să se restrângă către un punct, stadiu de la care „noul” Univers va începe din nou să se extindă.

Această abordare schimbă modul în care privim Universul, mai ales că, potrivit aceluiași profesor, înainte de producerea Big Bang-ului mai există o fază de tranziție care ar putea fi studiată prin analizarea fizicii fazei prezente a Universului.

„În modelul propus de noi, Universul nu a început odată cu Big Bang-ul. Acest lucru este posibil pentru că Universul poate exista în patru faze diferite, precum apa există în trei faze diferite. Aşa cum putem afla care sunt proprietăţile gheţii, doar prin observarea apei din care aceasta s-a format, putem afla ce a fost înaintea acestui Univers doar prin studierea fizicii celui actual”, a declarat Mir Faizal.

imaine

sursa: express.co.uk

sursa foto:antifan-real.deviantart.com

traducere și adaptare: Radu Ungureanu


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

2 Comments on Ce a fost înainte de Big Bang? Iată ce teorie interesantă susțin oamenii de știință…

  1. Mai,eu ma gindeam la o nuca de cocos purtata de valuri.Gaseste un loc prielnic,pamint si conditii asemanatoare si rasare un nou cocotier.Saminta poarta in ea genele arborelui.Stiinta presupune ca o particula aflata intr-un anumit colt al spatiului-sa spunem-se poate comporta instantaneu(discutabil,doar pentru ca este ,,instantaneu”)cu o alta particula care ia nastere intr-un alt colt al ,,spatiului”.Aceasta din urma, ar putea fi ,,saminta” unui nou univers!Big-bang!Depinde de ,,ceva”….O explozie poate fi vazuta ca un jet puternic de gaze imprastiind totul, in toate partile, sau ca un ,,fiss”care antreneaza niste resturi inutile!Daca am vorbi de un univers material, particula ar putea creea o multitudine de alte particule materiale.Cite,cind..?,,Materia se creaza si se distruge dupa propriile ei legi”…Van Helmont ,dixit!Ma gindeam ca vreti sa-l cunoasteti pe Dumnezeu.Teapa…nu-l cunosc.Problema este timpul,care,nu este nici fix ,nici relativ,nu este nici macar este diferit,pur si simplu nu este al nostru.N la puterea n universuri posibile…aaa,materiale!Subiectul este foarte interesant si sunt sigur ca nu am dreptate:)).Dar cel mai probabil se va reveni!
    :))-Domnule,ma puteti ajuta?Unde gasesc cartea,,Superioritatea femeilor,asupra barbatilor”?
    -Aaaa..a,da!Imaginatie si SF!Sectiunea 1-4!

  2. Miliarde de miliarde de ani lumina,spatiu si timp,big bang,ce sunt acestea in comparatie cu infinitul?Nimic.

Lasă un răspuns la vasalie Anulează răspunsul

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii