România a avut reprezentanți în competițiile de schi alpin la toate cele trei ediții de iarnă ale Jocurilor Olimpice de Tineret. Pentru a doua oară în istoria [...]
Părinții își iau rolul înapoi: „Gala Părinților – Educație pentru Viitor”, schimbarea începe cu educația și, mai ales, prin implicarea părinților. [...]
Înainte de Primul Război Mondial, majoritatea țărilor lumii, inclusiv cele de pe continentul european, aveau politici de frontieră, facilitând astfel călătorii [...]
Regina Margrethe a II-a și-a anunțat intenția de a abdica de la tron, în timpul discursului său de Revelion din 31 decembrie 2023. Prințul moștenitor Frederik o va [...]
Proiectul „Opțiunea mea este Limba Turcă”, ce presupune predarea limbii turce în mod gratuit, ca limbă străină opțională în școlile din întreaga lume, își [...]
După succesul pe care l-a înregistrat concertul Trooper Simfonic, din această toamnă, care a aniversat cei 28 de ani de carieră ai formației de heavy metal, Trooper [...]
Dragi prieteni și colaboratori, La încheierea acestui an, Comisia Națională a României pentru UNESCO vă transmite cele mai călduroase urări pentru un An Nou prosper, [...]
Pe 26 octombrie 2023, Secretarul general al Națiunilor Unite, António Guterres, a anunțat crearea unui nou organism consultativ pentru inteligența artificială (AI) [...]
La final de an, tragem linie și prezentăm fructele Galei HOP 2023, „hopul cu tehnologia”, cum l-au supranumit chiar cei doi directori artistici ai ediției 2023, [...]
PPC România s-a alăturat ca partener național al Fondului Științescu, cel mai mare program de reenergizare a educației STEAM, derulat de Federația Fundațiile [...]
În perioada 1 iunie-30 noiembrie 2023, Asociația Arche culturelle a derulat proiectul Vârstele migrației românești în Franța cu finanțare de la Departamentul pentru [...]
Cea mai bine vândută autoare americană Sophie Brown călătorește în Scoția pentru a scăpa de reacțiile din ultima sa carte, deoarece fanii erau supărați că a [...]
Crăciunul este, probabil, cea mai iubită și cea mai așteptată sărbătoare a anului. Acesta reprezintă, pe lângă o sărbătoare creștină, o perioadă a tradițiilor [...]
Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal, împreună cu Televiziunea Română, Universitatea din Oradea, Facultatea de Istorie, Relații Internaționale, [...]
VOYO a lansat un documentar despre cel mai temut conducător al României. Serialul „Tovarășu’”, realizat de John Florescu, dezvăluie cine a fost Nicolae [...]