Drama izvoarelor scrise – scrieri pierdute cu privire la DACI
Din tot ce s-a scris despre daci în antichitate, până la noi nu a ajuns mai mult de 10%! Stranie și tragică soartă a unor documente distruse din voia destinului sau cu bună știință, ori care poate zac încă neștiute, în beciurile unor mănăstiri sau biblioteci!
Până la apariția tiparului în sec. al XVI-lea, scrierile antice au supraviețuit cu destulă dificultate, prin intermediul copiștilor. Totuși, din noianul greu de evaluat de scrieri ale eruditei antichități, s-a pierdut enorm de mult, fie din pură întâmplare, fie cu rea voință, din pricina fanatismului care a dus la incendieri de biblioteci, fie din neglijență, ignoranță sau dezinteres.
Scrierile care mărturiseau despre geți și daci au avut, aproape toate, această soarta: nu au reușit să traverseze veacurile. Ceea ce a ajuns până la noi nu reprezintă, probabil, nici 10% din ce s-a scris despre acești neștiuți locuitori ai pământurilor de la nordul Dunării.
Istoricii noștri îi citează adesea pe Herodot, pe Strabon și pe Dio Cassius, cu puținele lor fragmente în care se vorbește despre geți și daci, lăsându-ne impresia că acest neam a fost fie ignorat de marile puteri vecine, fie pur și simplu prea „barbar” că să prezinte interes. Totuși, există numeroase mărturii antice despre scrieri care vorbeau de strămoșii noștri, dar care s-au pierdut.
Însă, câtă vreme aceste mărturii există, trebuie să ținem cont de ele și să admitem că s-a scris mult mai mult despre geți și daci, decât ni s-a spus în cărțile de istorie, că aceștia au stârnit interesul vecinilor lor într-o măsură mare, atât prin modul lor de viață și prin religia și credințele lor, cât și prin relațiile pe care le-au avut cu cei din jur și prin războaiele pe care le-au dus.
Cu excepția lui Al. Papadopol-Calimah, un istoric uitat din veacul al XIX-lea, pe care nimeni nu îl citează și a cărui opera a fost în totalitate ignorată până în prezent, nimeni nu a încercat până acum să facă o evaluare completă a ceea ce s-a pierdut din documentele despre daci. Conform acestuia, numărul autorilor care au scris sau doar au pomenit în treacăt despre strămoșii noștri este de… aproape trei sute.
Nu știm dacă pentru alte neamuri s-au făcut astfel de evaluări. Nu știm dacă soarta izvoarelor privitoare la daci a fost mai vitregă decât a altora. Marele învățat Posidoniu călătorise la gali și scrisese o carte despre aceștia, astăzi pierdută.
Împăratul Claudiu scrisese și el o istorie a etruscilor, în 20 de volume, din care nimic nu a ajuns până la noi. Totuși, despre gali știm multe lucruri din alte izvoare, de la etrusci avem monumente și inscripții, doar dacii s-au dovedit mult prea „tăcuți”, ori poate noi nu am căutat îndeajuns, căci suntem prea puțin interesați de soarta lor…
Aurora Pețan
Cartea SCRIERI VECHI PIERDUTE ATINGĂTOARE DE DACIA poate fi comandată online, aici: DACIA ART
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Cum credeti ca ar fi aparut in „istorie” epoca comunei primitive daca nu dispareau (in arhivele vaticane) aproape toate documentele care vorbeau despre adevarata stravechime a Europei?
Sau cum credeti ca ar mai putea sta in picioare teoria evolutionista daca nu ar fi fost ascunse (la ordinul Smithsonian Institut) toate scheletele de uriasi gasite cu miile mai ales in bazinul mediteranean?
Ca doar nu ne-om astepta ca baietii astia sa ne spuna ca peste jumatate din populatia Europei se trage din Aram („erau numiti de catre cei vechi aramei” – Pliniu), care Aram a fost fiul lui Sem, iar la randul sau Sem a fost fiul lui Noe. Noe acela cu potopul.