Cunoaste lumea

Noutăți

ATENȚIE! Milioane de imigranți arabi și africani vor intra în Europa. Și e doar începutul…

  •  
  •  
  •  

Ceea ce vedem astăzi în criza imigranților este doar vârful iceberg-ului. În spatele zecilor de mii de imigranți-refugiați care au invadat în aceste zile Europa, așteaptă alte milioane care e posibil să între pe bătrânul continet în doar un singur an, iar invazia nu se va opri!

Dacă, pe de o parte, celelalte țări arabe nu vor să îi primească și, se pare, refugiații nici nu vor să ajungă acolo, pe de altă parte, liderii europeni, în frunte cu Germania, deschid larg ușile pentru cel mai mare val de imigranți arabi și africani din istorie.

În acest sens, Germania, prin Angela Merkel, susține că poate găzdui, până la sfârșitul acestui an, 800.000 de imigranți și cere, în același timp, ca și restul statelor europene să preia imigranți, proporțional cu populația fiecărei țări și cu resursele materiale pe care le are. Dacă vorbim de proporționalitate, asta ar duce valul imigranților, în toată Europa, la câteva milioane de oameni în următoarele șase luni. De altfel, presa din Orientul Apropiat ne spune că doar din Siria vor porni 5 milioane de refugiați către Europa în următoarele luni. Dar sunt și alte țări cu probleme iar deschiderea pe care o arată comunitatea europeană îi va încuraja și pe cei care nu sunt siliți să plece, să se mute în Europa. Pentru că, dacă se poate, de  ce nu?!

Dincolo de abordarea umanistă a acestei crize, trebuie să recunoaștem că intrarea a câteva milioane de imigranți în Europa, în mare parte musulmani, este o bombă cu ceas, nu numai din punct de vedere economic. Cine ne poate asigura că printre refugiații adevărați nu se vor ascunde și câteva zeci de mii de luptători ISIS sau alți fanatici religioși care vor transforma Europa într-un teatru al terorismului de acum încolo?

Culmea ipocriziei este faptul că, după ce au pus umărul la distrugerea mai multor țări arabe, liderii europeni se declară „umaniști”, le plâng de milă acestora și declară că „DREPTUL LA AZIL POLITIC NU ARE LIMITE…” (Angela Mekel)

Așa cum spunea și Viktor Orban, premierul Ungariei, această deschidere largă a ușilor Europei pentru imigranți este una sinucigașă! Mai mult decât atât, potrivit generalului Mircea Chelaru, fost Șef al Marelui Stat Major al Armatei Române, această criză a imigranților-refugiați anunță începutul unui nou Război Mondial pe fondul ISLAMIZĂRII Europei. Citește declarațiile generalului Chelaru aici: Declarații Mircea Chelaru

Practic, toate datele ne duc la concluzia că fenomenul este unul premeditat, organizat de multă vreme. S-a început cu imixtiunea americană și europeană în viața politică a unor state arabe, care a dus la așa-zisa „Primăvară Arabă”, de fapt, o Noapte cumplită Arabă, și de aici la criza imigranților și primirea lor în Europa.

Așa cum reiese și din acest articol despre PLANUL KALERGI, încă de la începutul secolului XX, anumiți lideri bolnavi europeni făceau planuri de distrugere a identității popoarelor europene, de amestecare rasială, acțiuni al căror scop trebuia să fie slăbirea națiunilor prin diluarea identității, pentru a putea fi mai ușor controlate. Ori astăzi, când ne-am apropiat oricum de momentul în care minoritățile arabe și africane din anumite țări europene tind să răstoarne raportul etnic al unor regiuni, a încuraja valul imigraționist până la nivelul a milioane de oameni într-un singur an este nu numai iresponsabil, ci și criminal!

democracy-and-islam

Desigur, naivii sau trolii de pe net vor putea comenta că: „Vai! Din nou teoriile conspirației!” Ideea este că teoria conspirației nu mai este de mult o teorie pentru cei informați. Problema este că cei informați sunt încă o minoritate, iar cei neinformați sunt mulți și bine manipulați de agenții Noii Ordini Mondiale.

În concluzie, vorbind din perspectiva tâlharilor care doresc să controleze destinele tuturor, este foarte posibil ca amestecarea rasială care este încurajată în Europa să aibă ca scop real viitoare conflicte interetnice și religioase care nu vor putea fi „oprite” decât prin introducerea celor mai dure legi BIG BROTHER, legea marțială în toată Europa și impunerea Guvernului Unic dorit de elitele financiare – alea care crează crizele economice și finanțează toate războaiele! Să sperăm că lumea se va trezi la timp! E una să fii umanist și alta să fi iresponsabil!

Tocmai de aceea, trebuie să manifestăm rezistență și față de planul construirii celei mai mari moschei din Europa la București și a unei Universități Islamice, după cum s-a anunțat acum ceva vreme, pentru că aceste lucruri ar putea fi motive suficiente pentru o colonizare arabă a Bucureștiului!!! Nu avem nimic cu lumea musulmană, însă moschei uriașe și universități religioase islamice să construiască la ei, nu la noi!

Daniel Roxin


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

14 Comments on ATENȚIE! Milioane de imigranți arabi și africani vor intra în Europa. Și e doar începutul…

  1. Neculce Vasile // 6 septembrie 2015 at 10:49 // Răspunde

    SI PUII DE HIENA SUNT DRAGUTI ….DAR NU TREBUIE SA-I LUAM ACASA LANGA COPII. (asta numai daca esti incostient) ….si MERKEL le face avansuri……haideti ca va primim ….cat de multi….va asteptam !!!! E O PR0AS7A !!! Cum gestionezi ??? ii trimiti in Estul Europei?

    O sa aduca razboaie,violuri,fanatism si crime…..este evident cotropirea popoarelor din Europa…..trebuie sa-i trimitem inapoi daca tinem la viitorul nostru…Urgent !

  2. Ww3 e foarte aproape.

  3. Ar trebui să luăm exemplul rușilor și să reacționeze așa zisul „lider al statului român” , domnul Iohannis ( cu mari regrete recunosc acum că i-am dat votul, cea mai bună alegere ar fi fost anularea lui, și votarea lui Țepeș sau Ștefan cel Mare sau Mihai viteazul), prin a cere la rându-i ridicarea unei Biserici, dar având în vedere credința lui Iohannis… mai bine ne-am pregăti de martiraj…
    Iată mesajul lui Putin : http://www.expunere.com/pozitia-lui-vladimir-putin-fata-de-musulmani.html

  4. Avem nevoie de o demonstratie pasnica pe locul unde vor sa construiasca panarama de mega moschee.

  5. Profetiile se adeveresc… Musulmanii si rusii vor invada Europa. Se pare ca rusii mai asteapta. WW3

  6. Bun articol felicitări tot ce spui e adevărat păcat ca putini asculta

  7. COLENBERG SILVIU // 6 septembrie 2015 at 22:46 // Răspunde

    AM SCRIS UN COMENTARIU CARE S-A PIERDUT INEXPLICABIL!

  8. „În Dunăre şi Rhin va veni să bea,
    Cămila cea mare, și nu e pocăință
    Ronul va tremura mai tare decât Valea Loarei
    Și în apropiere de Alpi, Cocoșul îi va ruina”.NOSTRADAMUS

  9. inteligenta joasa // 7 septembrie 2015 at 16:09 // Răspunde

    Încetați va rog sa speculați!!!!

  10. Romanii nu sunt ca și occidentalii, sa ii panu naiba sa facă ce vor ei pe pământ sfânt ca ii așteaptă ceva ce nu au văzut în viata lor!

  11. Sunt curioasa cum ar reactiona Musulmanii daca crestinii ar emigra in tarile lor ?

  12. acesta este adevarul dar putini vor sa creada….ceea ce se urmareste este instaurarea noii ordini mondiale sub un singur guvern condus de marile elite masonice…tot ce se intampla este premeditat,studiat si calculat pana in cele mai mici amanunte….dar unii nu vor sau nu pot sa inteleaga aceste lucruri…

Lasă un răspuns la zetus Anulează răspunsul

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii