Astronomii au descoperit trei noi exoplanete, aflate la 73 de ani lumină de Pământ

O echipa de oameni de stiinta a anuntat ca a descoperit trei noi planete in afara sistemului nostru solar care orbiteaza o stea aflata la o distanta de 73 de ani lumina de Pamant.
Trioul se numara printre cele mai mici si cele mai apropiate exoplanete identificate de satelitul pentru supravegherea exoplanetelor (Transiting Exoplanet Survey Satellite – TESS) al agentiei spatiale americane NASA, trimis in spatiu in 2018 cu scopul de a gasi lumi noi, care ar putea sustine viata.
In sistemul TOI-270 a fost descoperita o planeta „super-Pamant” stancoasa, putin mai mare decat Terra, si doua planete „sub-Neptun” gazoase, de aproximativ doua ori mai mari decat Pamantul, relateaza luni Press Association.
Desi se estimeaza ca temperatura de pe una dintre cele mai indepartate planete ar putea sustine unele forme de viata, atmosfera sa este considerata insa prea densa si creeaza un intens efect de sera, ceea ce face putin probabil ca aceasta sa gazduiasca apa si viata.
Totusi, oamenii de stiinta estimeaza ca exista sanse mai bune in acest sens pe alte planete aflate dincolo de TOI-270 d, cea mai indepartata dintre cele trei.
Descoperirea, publicata in Nature Astronomy, a starnit interesul cercetatorilor aflati in cautarea unei planete tip „veriga lipsa”, care nu exista in sistemul nostru solar. In sistemul nostru exista planete mici, stancoase, precum Pamantul, Mercur, Venus si Marte, sau planete mult mai mari, dominant gazoase, cum ar fi Saturn, Jupiter, Uranus si Neptun, insa nimic intre acestea, nicio planeta tip „veriga lipsa”.
„TOI-270 ne va permite in curand sa studiem aceasta ‘veriga lipsa’ dintre planetele stancoase asemanatoare Pamantului si planetele mini-Neptun cu preponderenta gazoase, deoarece aici toate aceste tipuri s-au format in acelasi sistem”, a declarat cercetator principal Maximilian Gunther de la Institutul de Tehnologie din Massachusetts.
Citește mai mult: ziare.com
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Adauga un comentariu