Cunoaste lumea

Noutăți

Astronomii au descoperit încă o galaxie pitică ce orbitează Calea Lactee

  •  
  •  
  •  

Astronomii au identificat o galaxie pitică ascunsă care orbitează Calea Lactee, ceea ce ar putea schimba modul în care înțelegem cum este posibil ca materia întunecată să țină galaxiile împreună. Această galaxie satelit este cea mai mică descoperită până acum, are o emisie de lumină extrem de slabă. Cunoaștem deja faptul că există aproape 50 de galaxii care orbitează Calea Lactee dintre care 90% au o luminozitate scăzută, fiind numite galaxii pitice sferoidale.

Cincizeci de galaxii satelit ar putea părea extrem de mult, însă potrivit percepției noastre despre materia întunecată ar trebui să avem sute de astfel de galaxii satelit care orbitează în jurul nostru, acestea ajutând la formarea și ținerea Universului stabil.

dadafjhk

Această descoperire ne face să credem că sunt sute de galaxii satelit pitice care așteaptă să fie descoperite în haloul Calea Lactee. Cât de mulți sateliți sunt nu știm încă, însă descoperirea ne oferă un indiciu important despre modul în care Calea Lactee s-a format și despre modul în care materia întunecată a contribuit la această realizare”, a declarat cercetătorul Masashi Chiba.

Descoperirea precum și studiul aferent au fost publicate în revista de specialitate Astrophysical Journal.

sursa: sciencealert.com/

traducere și adaptare: Radu Ungureanu


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii