Cunoaste lumea

Noutăți

ASTĂZI – Coreea de Nord forțează nota: a efectuat UN NOU TEST BALISTIC. Ce vor face americanii?

  •  
  •  
  •  

Potrivit BBC, nu este clar cât de departe a ajuns racheta balistică lansată azi de către Coreea de Nord, dar o sursă guvernamentală din SUA a precizat, către Reuters, că testul balistic a dat greș. Racheta balistică a fost lansată dintr-o zonă aflată în provincia Pyongan de Sud, la nord de capitala Phenian, în primele ore ale zilei de sâmbătă (după timpul local), potrivit conducerii armatei Coreei de Sud.

Încă nu este cunoscut tipul rachetei eșuate. iar nord-coreenii încă n-au comentat evenimentul (s-ar putea să nici n-o mai facă, de vreme ce n-au niciun motiv de mândrie). Lansarea rachetei a survenit la doar câteva ore după ce secretarul de stat american Rex Tillerson a făcut un apel către celelalte state să participe la eforturile necesare constrângerii Coreei de Nord să-și abandoneze ambițiile nucleare.

În regiune, tensiunile sunt în creștere, iar atât Coreea de Nord, cât și Coreea de Sud au efectuat exerciții militare. De altfel, nu demult a mai dat greș un alt test balistic al nord-coreenilor. Atunci, cu mai puțin de o săptămână în urmă, armata americană a relatat că racheta balistică a explodat la doar câteva secunde după lansarea sa.

Razele de acțiune ale rachetelor balistice nord-coreene

Razele de acțiune ale rachetelor balistice nord-coreene

După cum arătam zilele trecute, americanii au instalat un puternic echipament antibalistic – Terminal High Altitude Area Defence System (THAAD), pe teritoriul Coreei de Sud, în scopul de a doborî eventualele rachete balistice care ar pune în pericol siguranța acestui stat sau a altor aliați regionali ai SUA.

Se pare, însă, că rachetele nord-coreene cad singure, la scurtă vreme după lansare, fără a mai fi nevoie să fie interceptate de către rachetele antibalistice americane. Totuși, dincolo de orice glumă și de toate eșecurile testelor balistice nord-coreene, știm foarte bine că răbdarea și diplomația americană au o limită. Dincolo de această limită… începe războiul!

b

Autor: Tomi Tohaneanu

Sursa: www.bbc.com


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

3 Comments on ASTĂZI – Coreea de Nord forțează nota: a efectuat UN NOU TEST BALISTIC. Ce vor face americanii?

  1. Laurentiu costi // 29 aprilie 2017 at 9:18 // Răspunde

    Singurul pacat al nod coreenilor este, ca nu vor sa-i pupe in cur pe americani, asa cum o fac altii.Sa nu uitam ca singurul stat din lumea asta, care a folosit o arma de distrugere in masa, este america. Deci cine sunt mai periculosi, Koreea de nord sau S.UA? Cate teste au facut francezii in Pacific, in anii ’70-’80 si americanii in Arizona? Si se mira de unde atatea cutremure si uragane.

  2. Americanii lu peste prajit,o ncearca pana li se infunda.Astia n-au invatat nici acum ca:Sa nu te pui nici o data cu cineva care nu mai are ce pierde..De ce?Pentru ca e in stare de orice!Cred ca sunt sado masochisti sau poponari altcumva nu-mi explic.??Cand nu ai ce face,ce faci?? simplu! O pui si tu de-o nucleara.

  3. …mai bine sa zgandare susoiul coreeni decat la noi pe Nistru…conflagratia lor !scaparea noastra!…ameriqans vor cu tot intradinsul un razboi de anvergura, asta este politica lor de jidovi nenorociti!…sa fie in veci blestemati!

Lasă un răspuns la Laurentiu costi Anulează răspunsul

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii