Arta Cosmică la românii din vechime! Cosmogonia și simbolistica ornamentală a arhitecturii şi artei populare (Foto)

Frescele de pe pereţii exteriori ai bisericilor și mănăstirilor ortodoxe păstrează pictate portrete ale filosofilor greci Platon, Plutarh, Tucidide, Solon, Filon, Aristotel, Ermis, Deosien, Apolon, Afroditini, Achidin, etc., dar si al chipurilor lui David, Solomon, Homer, Baltazar si Melchior sau al lui Hipocrate.

Imaginile înţelepţilor antichităţii erau asociate imaginii „rădăcinii”, a „arborelui lui Ieseu” (Genealogia lui Iisus), iar profeţiile acestora pot fi lecturate în pictura frescelor exterioare ale mănăstirilor din Moldova (Voroneţ, Suceviţa, Moldoviţa, Baia, etc.) de sec XIV sau la Mănăstirea Cetăţuia din Iaşi, Pleşeşti din Vâlcea, etc.

Această reprezentare, ilustra mărturiile profane ale „Misterului Întruchipării”, datorate interpretării scrierii „despre cheia creştina” a gândirii antice de către scolastica medievală. De asemenea, în capodoperele artei monastice româneşti (Mănăstirile Humor, Probota, Tismana), pictura din pridvor sau pronaos, conţine ciclul calendaristic al „Sinaxarului” şi scene din istoria creștinismului și a „Conciliilor ecumenice”.

De asemenea, în ceea ce privește ornamentica poporului român, se păstrează simboluri solare sacre, atât în arhitectura populară, cât și în portul costumului tradițional. Concepția cosmogonică se baza pe trinitatea: Cer, ca element creator divin („Cerul Sfânt”) cu Soarele („Focul”) ca factor material și Luna ca factor spiritual / Pământul / Apa, ambele ca elemente generatoare.

În arhitectura tradițională românească, încărcătura simbolico-mitică începea odată cu alegerea locului de casă, răscumpărarea simbolica a acestuia de la „forţele” care-l dominau şi-l aveau în stăpânire.

Urma curăţirea simbolică, sacralizarea şi, implicit, consacrarea locului, prin baterea unui ţăruş, a unui stâlp, iar mai târziu a unei cruci de lemn.

Aceste tradiții erau „deveniri” ale unor simboluri ale medierii între Pământ şi Cer, imortalizând, prin sacralizare, locul viitoarei construcţii ce devenea la rândul ei un „Axis Mundi”, în centrul Universului. Baterea stâlpului (numita uneori si „stâlpirea”) simbolizează ideea antropocentristă a Omului integrat într-un Cosmos Pur.

Simbolistica stâlpului, Axis Mundi, exprima o relaţie dintre diferite nivele cosmice şi un „focar de iradiere” a energiei universale.

Ornamentica stâlpilor de casă utilizează succesiuni de poliedre cu alternanţe de brăţări de legătură sau stâlpi lucraţi în sistem tip funie, cu fusul uşor bombat, de multe ori cu stilizări geometrizante, simbolizând astrul solar redat prin rozete şi vârtejuri („morişca”).

Simbolurile solare sunt ilustrate în arhitectura caselor tradiționale românești ca elemente cosmice, pe stâlpii de prispă, grinzi, uşi etc., fiind consemnări ale soarelui în multe reprezentări simbolice (pe vase și pascorniţe de cult folosite la Paşti, pe lăzi de zestre, ouă încondeiate, în broderii și covoare, în costumul popular, etc.).

Pe faţadele caselor şi chiar ale unor anexe gospodăreşti, simbolurile solare apar prin delimitări cromatice, reprezentate prin cercuri, cercuri concentrice cu puncte în centru, cercuri cu crucea înscrisă, romburi sau rozete.

Alt simbol solar, utilizat în tradițiile românesti este „Calul”, ca prototip al simbolului uranic care trage discul solar pe bolta cerească, dar şi element terestru de conexiune cu Focul, Apa şi Pământul, fiind reprezentat în mitologia românească în două ipostaze, cu funcţii distincte: uranică şi alta chtonică.

Stâlpul funerar daco-românesc constituie categoria cea mai răspândită de monumente mitice folosite de români. Simbolismul său este „Axa Lumii” al cărei echivalent este „Arborele Vieţii” ce creşte în „Centrul Lumii” sau în „Buricul Pământului”, o „Coloana a Infinitului”.

Pentru români „Copacul Vieţii” este Bradul care uneori este asimilat unui par ce iese din noianul de ape şi este pus la capătâiul mortului (vezi și stâlpul funerar dac reprezentat pe Columna lui Traian).

În tradiția populară, stelele erau numite și „făclii care se aprind noaptea pentru a lumina sfânta lume a celor fără de sfârsit”, demonstrând nemurirea getică încreștinată.

De altfel, exista analogii și similitudini ale desenului simbolic care apare ca ornamentație și păstrează direcții și unghiuri, care sunt aceleași cu cele ale solstițiului și echinoxului.

Cu aceste simboluri precreștine descoperite pe vase preistorice, sunt împodobite și astăzi pecetarele, pristolnicele, numite și pupezee (pupe zee – „pupate de zei” – cu sensul de „sărutate de D-zeu”), cu care se imprimă pâinea, prescurea și preparatele prin care se celebreazp plecarea celor vii, pe tărâmul de dincolo.

Creatorii populari au ştiut să asigure unitatea compoziţională a costumului traditional, realizând acorduri cromatice deosebit de rafinate, cu minim de mijloace de expresie, stăpânind legile contrastului, ale armoniei și vădind un gust al echilibrului clasic.

Țărăncile brodau, pe pânză, zig-zagurile şi meandrele unei grafici ancestrale, transpunând cu fir de arnici, în decorul veşmântului de sărbătoare, armonioasa alcătuire a universului sătesc, în care spiritul şi măiestria se îngemănează.

Liruri de pomi ai vieţii în grădinile scoarţelor de zestre, stelele cerului pe seninul cămăşii de nuntă, păstrată apoi cu grijă pentru marea trecere în rândul strămoşilor au fost modul de a însemna elemente de port tradițional.

Aşadar, oricât de vechi ar fi mărturiile civilizaţiei pe teritoriile româneşti, toate dovedesc nu numai nevoia de sacru, ci şi un înalt nivel de cunoaştere terestră și cosmică.

Încă o dată, cosmosul a fost dintotdeauna identificat cu sacrul, ceea ce se păstrează şi astăzi la o populaţie în care interzicerea oricărei credinţe religioase timp de aproape o jumătate de secol a dus la o renaştere a ei, desigur pe o cu totul altă treaptă decât la populaţiile vechi.

Autori:

Cerasella CRĂCIUN – Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” București
Departamentul de Arrhitectură, Urbanism și Peisaj din cadrul Comunității Hyperboreea

Magda STAVINSCHI – Observatorul Astronomic al Academiei Romane,

Alexandra STAVINSCHI – Universitatea Politecnica de Catalunya, Spain

Articolul complet a fost publicat in limba engleza în Romanian Astronomical Journal cu titlul „Cosmic art inspiration with the old Romanian”, octombrie 2012, Vol. 22, Nr 1/2012.

Simbolistica ornamenticii în arhitectura populară româneasca și simbolurile solare. Poarta de locuință tradițională românească din Hobița, Județul Gorj

Obiceiul de a se marca cu menhire sau „Columne ale Cerului”, mormintele eroilor şi ale oamenilor de seamă, este foarte vechi, datând din epoca pelasgilor

Ornamentica oului de Paște în România

Sursa: CERTITUDINEA

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină