Ar putea un cutremur global să rupă Scoarța Terestră în două? Ce spun experții după microcutremurul înregistrat simultan în toată lumea luna trecută

În urmă cu aproximativ o lună, mai exact în data de 11 noiembrie, un cutremur global, de mici dimensiuni a fost înregistrat de institutele de seismologie din întreaga lume. După acest eveniment, a apărut o întreagă discuție în lumea științifică despre posibilitatea producerii unui cutremur global atât de puternic încât să rupă pur și simplu planeta noastră. Pentru a putea răspunde la întrebare trebuie să apelăm la istorie și să vedem condițiile în care s-au produs cele mai puternice cutremure înregistrate, cel puțin de când există astfel de măsurători.

Locuitorii din Sumatra, Indonezia, aveau parte în data de 26 decembrie 2004, de un cutremur de 9.2 Magnitudine, pe o falie convergentă, unde Placa indiană, parte a Plăcii indiano-australiană, alunecă sub Placa Birmania. Tsunamiul rezultat a provocat până la un sfert de milion de decese. Un alt cutremur devastator a avut loc în Strâmtoarea Prinţul William, Alaska în data de 27 martie 1964, pe o falie convergentă de-a lungul fosei abisale aleute. Cutremurul a avut tot 9.2 Magnitudine, iar tsunami-ul declanșat de acesta a luat viața a 30 de oameni. Cel mai puternic cutremur din istorie a avut loc în data de 22 mai 1960 și a avut 9.5 Magnitudine. S-a produs în Valdivia, Chile, pe o falie convergentă între placa descendentă Nazca şi placa sud-americană. De asemenea, a produs un tsunami uriaș în care au murit peste 6.000 de persoane.

Cu toții cunoaștem sau suntem obșnuiti sa folosim scara Richter pentru a descrie un cutremur, scară care măsoară cutremurele în termeni de amplitudine sau lungime a unui ciclu de undă. Cu cât este mai mare amplitudinea, cu atât mai puternic este cutremurul. Pe lângă această scară, în anii 1970 în SUA, s-a introdus o nouă scară de măsurare a caracteristicilor cutremurelor denumită Scara de Magnitudine a Momentului Seismic sau Moment Magnitude Scale, ale cărui valori se aliniază în mod similar cu originalul. Este o scară logaritmică, ceea ce înseamnă că un cutremur de 2M este de 32 de ori mai energic decât un eveniment de 1.0M. În mod similar, un cutremur de 3M este de 1.000 de ori mai puternic decât un eveniment de 1.0M.

Seismologii pot folosi undele seismice dezlănţuite de către aceste cutremure, pentru a determina câţi jouli de energie eliberează. Ca punct de comparaţie, un măr care cade de la un metru faţă de pământ, dintr-un copac, implică un singur joule de energie.

Acum putem vedea un şablon: toate cutremurele enumerate au luat naştere pe extremităţile convergente ale plăcilor tectonice. Acestea sunt cunoscute sub denumirea de cutremure „megathrust”, despre care oamenii de știință susțin că nu ar putea să despice în două crusta. Dar de ce nu? În primul rând pentru că crusta este deja despicată. Grosimea medie a crustei continentale este de aproximativ 35 kilometri, comparativ cu grosimea crustei oceanice de aproximativ 9 kilometri. Reţelele de falii au adesea o adâncime mai mare de 80 de kilometri şi pot ajunge până la 600 de kilometri. Crusta, mantaua superioară de sub ea şi plăcile tectonice în subducţie sunt, într-un fel, deja crăpate şi despicate. Este solidă, sigur, dar este atât de fierbinte şi de comprimată încât orice încercare de a o fractura ar fi imposibilă. Imediat, materialul din manta se va grăbi să umple golul şi şocul va fi absorbit.

Cutremurele generează căldură prin fricţiune. Presupunând că materialul predominant al crustei este granitul, care se topeşte la 1.260°C, putem deduce faptul că pentru a distruge crusta în timpul unui cutremur, ar fi necesar ca acesta să fie de 53.000 de ori mai puternic decât cutremurul din Valdivia, din anul 1960.

sursa: https://www.iflscience.com/environment/could-earthquake-crack-open-planet/all/
traducere și adaptare: Radu Ungureanu

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină