Amazoanele… Cine erau războinicele neînfricate menționate de grecii antici?

Potrivit mitologiei antice grecești, amazoanele erau un trib de femei războinice neînfricate, care cutreierau o vastă zonă din jurul Mării Negre, cunoscută sub numele de Sciția.
Legendele grecilor spun că amazoanele erau fiicele lui Ares, zeul războiului, și formau o societate închisă, exclusiv feminină. Se întâlneau cu bărbați doar pentru a se reproduce și doar nou-născuții de sex feminin erau păstrați în comunitate.
Se spune că membrele tribului erau pregătite încă de mici în arta războiului.
Istoricul roman Marcus Junianus a scris că amazoanele erau atât de dedicate luptei, încât sânul drept le era extirpat prin cauterizare, pentru că le incomoda la mânuirea armelor (astfel, originea cuvântului „amazoană” ar fi „mazos/mastos”, care înseamnă „sân”).
Totuși, au existat aceste femei cu adevărat sau au fost doar niște personaje fictive, la fel ca multe altele din mitologia antică?
Inițial, istoricii au presupus că amazoanele, menționate pentru prima dată de Homer în secolul VIII î.e.n., erau doar rodul fanteziei.
Dar apoi, în anii ‘90 ai secolului XX, arheologii au început să identifice schelete antice de femeie, îngropate în mormintele războinicilor din aceeași regiune.
”Datorită arheologiei, acum știm că miturile privind amazoanele, considerate odinioară fantezii, conțin detalii exacte despre femeile nomade care cutreierau stepa, corespondentele istorice ale amazoanelor mitice”, a declarat Adrienne Mayor, cercetător în cadrul departamentului de istorie clasică de la Universitatea Stanford, potrivit Incredibilia.
Aceste războinice nomade făceau parte dintr-un grup antic de triburi cunoscute sub numele de sciți, experte la călărit și trasul cu arcul…
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Adauga un comentariu