Am aflat despre tine lucruri surprinzătoare ! Da, despre tine !

Ştii cine ești ?

Sigur că știi. Şi eu știu cine sunt !

Şi cu toate acestea am aflat lucruri surprinzatoare despre tine.

Ești un Îndrăgostit de viaţă, căci ești rodul iubirii.

Al iubirii dintre părinţii tai. Ești visul lor ! Cum și ei au fost rodul dragostei dintre bunicii tăi. Iar ei al străbunicilor pe care nu i-ai cunoscut aievea ci doar din povești și din frânturi îngălbenite de fotografii alb-negru.

Ei au căutat un Loc bogat unde tu să te bucuri de cele ce iţi plac. Şi au văzut că acel loc era chiar acolo unde ei văzuseră întâia oară … lumina. Un loc cu munţi și văi, cu ape repezi și cu cer albastru. Cu păduri și cu ţărmul mării nesfârșite.

Şi plaiul acela de legendă avea copaci cu fructe dulci si pâine aburindă.

Acel loc, al celor mai vechi, l-au cinstit și l-au apărat cu preţul mult prea mare al … vieţii lor. L-au apărat de cei ce îi voiau sclavi pe propiul lor pământ.

Au făcut această supremă jertfă ca tu să Fii !

La nașterea ta au murmurat vorbe ca într-un cântec în care iţi doreau să fii liber. Şi au sădit un copac cu gândul la tine. Un copac care să-ţi dea umbră, fructe și mai ales care să te facă să simţi ideea de rădăcină.

Când dorul de ai tai nu iţi dă pace, abia atunci simţi cu adevărat cum te dor rădacinile. Când rădăcinile sunt rupte, lemnul încă mai există dar viaţa din el se scurge.

În prima iarnă te-ai minunat de fulgii de zăpadă ce ţi se topeau în palme. Când ai crescut și veneai îmbujorat de la săniuș atras de mirosurile îmbietoare ce se revărsau din bucătărie, bunica iţi pregătea cu un surâs enigmatic apă și ștergar să te primenești pentru masă și pentru sărbătoare. Sărbători și tradiţii încântătoare. De Crăciun rosteai rugăciunea către Cel de Sus.

Mai apoi ţi-ai pus cireșe la urechi și într-o zi, sub poarta înaltă din lemn sculptat, ai gustat înfiorat primul sărut, al unei fete cu flori în păr ce apoi iţi va fi fost soţie. Acolo, în acel loc unde ţi-ai aflat și prietenii dragi ai copilăriei.

Învăţaţii numesc toate acestea İdentitate. Cei bătrâni, îi spun Obârșie.

Meleagul acesta era cinstit și apărat de străbunii tăi. Ei înţelegeau că doar acest Pământ era cel ce le dădea hrană, adăpost, apă și rost. Ei știau că niciodată și niciunde străinii nu veneau să dea, ci doar să ia. Atunci veneau cu război iar azi cu bani puţini pentru bogăţiile tale. Când invadatorii soseau, strabunii se retrăgeau în munţi pâna ce reușeau să-i alunge.

Pămnâtul și codrii munţilor erau singurii prieteni ai bunilor și străbunilor tai. Locul acesta e locul vechii Dacii. İar mai înainte a fost leagănul bătrânului continent și posibil al lumii prin Civilizaţia Danubiană.

Istoria e percepută doar ca o înșiruire de evenimente trecute. Însă adevărata istorie e clipa ta de ieri, e de fapt povestea ta de pâna acum. A ta și a celor de același sânge cu tine. Asadar istoria este Devenirea ta de pâna acum !

Să mergem în munţii cei inalţi și de acolo să culegem Floarea Recunoștinţei, pe care să o punem cu rouă în ochi în cinstea celor dinaintea ta, aici în plaiul de legendă … românesc !

Text de Ion Zaheu

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină