Academician român: Suntem o colonie. Grupările Soros au distrus România!

În curând se vor împlini 10 ani de la intrarea României în Uniunea Europeană. Bunăstarea și prosperitatea promisă înainte de 2007 întârzie să apară, România scufundându-se în sărăcie. În acest moment, conform statisticilor, depășim ca nivel de trai doar Bulgaria, care însă se apropie cu pași repezi de noi. Există tot mai multe voci care spun că România este acum o colonie, care nu mai produce (aproape) nimic, importând masiv tot, scrie activenews.ro.
Este și părerea academicianului român Sorin Dumitrescu, cunoscut pictor și iconar.
Întrebat de către sputnik.md cum se simte România din cadrul Uniunii Europene, Sorin Dumitrescu a tranșat problema fără ocolișuri: „România este dezintegrată complet, nu mai există valori. Suntem o colonie pe zi ce trece. Vreți vești de unde ne-am dezintegrat. Că aparent e integrare, dar în realitate e dezintegrare deoarece suntem o colonie pe zi ce trece. Cred că Ștefan cel Mare al dumneavoastră din centru se întoarce în mormânt de mânie, și toți ceilalți”.
El a afirmat că este inacceptabilă direcția pe care o are în momentul de față România. „Suntem într-un proces de dezintegrare urmărită, profesionistă, a sistemului de valori. În România nu se mai vede om de catățean, toți sunt risipiți pe toate direcțiile, iar pentru cultură este ceva de netrăit”, a punctat Sorin Dumitrescu.
„Greșeala după părerea mea, eu n-am spus că noi nu avem hibe, dar greșeala mare este a năvălitorului. Năvălitorul este Occidentul, de care spre deosebire de mongoli și alte neamuri agresive, noi ne-am bucurat în 1989″, a mai spus academicianul.
Sorin Dumitrescu a precizat că invadatorul nu are nevoie de valorile noastre și ne-a impus valori străine. Grupările Soros, apărute imediat după 1989, cu puternică susținere financiară, au distrus România și au acaparat instituțiile.
Sursa: Activenews.ro
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Domnul academician umbla prin ,,colonia”asta oare?
La cat am fost de cotropiti, navaliti, colonizati, de cand ne stim, tot am supravietuit si asa o sa procedam si in continuare, colonizand si noi la randul nostru cu valorile noastre nationale din mosi stramosi, intocmai cum am facut si pana acuma. Omida cand credea ca se sfarseste s-a transformat in FLUTURE!!!
Sa colonizam cum stim noi mai bine si frumos, dragilor! din mers, pas cu pas, caci furnica asta numita popor, nu poate ridica un munte, dar pas cu pas si UNIT muta Muntele din loc! Binecuvantata fie Sfanta Clipa si toate celelalte care vor urma!
Din pacate, dupa ’89, Romania nu mai este un stat romanesc(adica nu mai apartine romanilor), fiind confiscat de o mafie formata in mare masura din alogeni(adevarate IUDE), si care l-au pus la discretia totala a unor interese straine , oculte si demonice.
Articolul 1 din CONSTITUŢIA ROMÂNIEI: „România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil.” a devenit astazi o formulare de tot rasul– amar pt noi, romanii. Pt a respecta realitatea , Articolul 1 din Constitutie ar trebui reformulat astfel:” România este o colonie antinaţionala, cu trupe americane de ocupatie, fara drepturi in politica interna si cea externa, unitar in hotie si coruptie , faramitat pe zone de interese si minoritati.”
Imi vin in minte 2 imagini , ca un arc peste timp: prima, in care Ceausescu il primeste demn (in 1969) pe OMOLOGUL SAU , presedintele SUA Richard Nixon , care nu ne da ordine si indicatii pretioase , ci spune ca este primul presedite american care vine intr-o tara socialista si apoi, ca o mostra de respect , spune in limba romana: „Sa traiasca prietenia romano-americana” ; cealalta imagine este cea in care Klaus Iohannis, mare cat un dulap si slugoi cat cuprinde, dezvelindu-si pana la urechi dantura cabalina o primeste aplecat si umil pe scunda V. Nuland, care este doar adjunctul secretarului de stat american( echivalentul adjunctului min. de externe de la noi), dar care transpira prin toata fiinta si gesturile ei , stapanire , autoritate si superioritate .
Ca o concluzie: CE AM FOST SI CE-AM AJUNS!
Ar trebui o lege ca orice ONG ce primeste fonduri straine sa fie desfiintata sau macar sa i se interzica sa se amestece in alegerile democratice si sa nu aibe un cuvant de spuecat in domeniul de activitate.
Ce treba are Accept sau Roma Criss sau cum se cheama, cu candidatura lui marian Munteanu caruia niste entitati straine i-au luat dreptul fundamental de a fi ales.
Imi amintesc ca tiganii in 1990 ca niste vedete negative se lasau fotografiati pt TVR, pana erau alungati, pentru a discredita Piata Universitatii si acum fac pe frustratii de candidatura lui MM.
Avem nevoie de oameni ca Marian Munteanu, dar ce ne facem cu cozile de topor ca Lolec Brasoveanu, sau Bolec Olteanu de la Nasul TV.
bietii oameni , unii , au inceput sa se intrebe deja ,daca nu era mai bine … cu lumina de la rasarit , ca apus am vrut si de apus am avut parte !
Sa ne luam tara inapoi !!! Singura solutie este re-nationalizarea tuturor resurselor naturale si a obiectivelor cu caracter strategic pentru Romania. Aceasta este singura cale de urmat, prin care pot fi repusi romanii in drepturile lor de unici proprietari a ceea ce le apartine de drept prin nasterea lor pe aceste meleaguri stramosesti !
Si fireste in paralel confiscarea tuturor averilor dobandite ilicit, prin jefuirea bugetului national si evaziune !
Sa spuna d-nul academician de ce academia nu se implica si nu ia atitudine in aceasta poveste.