A început construcția celui mai mare telescop din lume – este de 10 ori mai mare decât Hubble

În Chile a început construcția unui telescop gigant, de 10 ori mai mare decât Hubble, ce va avea ca scop găsirea vieții extraterestre.
Telescopul numit „Gigant Magellan” va fi construit pe un platou, la o altitudine de 2.500 metri și va avea 7 oglinzi, fiecare dintre acestea cu un diametru de peste 8 metri. Conform programului, telescopul va fi finalizat în anul 2024 iar la el participă o echipa internațională din Statele Unite, Coreea de Sud, Brazilia și Australia.
Chile nu a fost ales la întâmplare. Astronomii susțin că această țară este perfectă pentru observarea spațiului și asta datorită aerului uscat și a altitudinii ridicate la care se poate amplasa telescopul. Cercetătorii speră ca odată construit, GMT-ul să îi ajute să descifreze misterioasa materie întunecată din Univers, dar și să găsească posibilele planete care ar putea găzdui viață.
Telescopul spațial Hubble este un telescop plasat pe orbită în jurul Pământului, numit așa după astronomul american Edwin Hubble.
Este poziționat în afara atmosferei terestre, ceea ce îi conferă avantaje semnificative față de telescoapele de pe Pământ, imaginile nefiind perturbate de către turbulențele atmosferice, iar telescopul putând capta informații și în spectrul ultraviolet, ale cărui lungimi de undă sunt în mod normal puternic atenuate de către stratul de ozon al Pământului.
De la lansarea lui în 1990, a devenit unul dintre cele mai importante instrumente din istoria astronomiei. Cu el, astronomii au făcut numeroase observații, care au dus la importante descoperiri în astrofizică. Camera fotografică cu câmp foarte larg de pe Hubble furnizează cele mai detaliate imagini în lumină vizibilă realizate vreodată.
Traducerea și adaptarea: Radu Ungureanu
sursa: dailymail.co.uk
sursa: ro.wikipedia.com
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Europeeni au un telescope Very Large Telescope.
http://www.eso.org/public/teles-instr/vlt/