Islamul în Europa: „Europenii au de ales între supunerea în fața Islamului și războiul civil!”

Evz.ro: În ciuda tuturor asigurărilor pe care ni le dau elitele progresiste de la Bruxelles, viitorul Europei nu se anunță deloc roz. Valorile așa-zis umaniste, care au făcut ca porțile Europei să se deschidă în fața imigrației masive, vor face ca, mai devreme sau mai târziu, să asistăm la un adevărat cataclism demografic, cu toate consecințele care decurg de aici.
Despre Islam. O spune, cu sinceritatea celui aflat pe patul de moarte, Guillame Faye, jurnalist și scriitor francez, una dintre figurile cele mai proeminente ale dreptei franceze. Înainte de a muri (s-a stins pe 7 martie anul acesta, la vârsta de 70 de ani), Faye a apucat să-și încheie volumul intitulat profetic „Războiul civil rasial”, un adevărat testament politic. În care se discută despre Islam.
Cartea analizează amenințarea mortală în care se află civilizația europeană, copleșită de valurile de imigrație, dar și viitorul sumbru care-i așteaptă pe nativii europeni în următoarele decenii. Iată cum sintetizează activistul radical de dreapta Jared Taylor profeția lui Guillame Faye: „Există trei scenarii pentru viitorul continentului nostru.
Primul, cel mai rău, ar fi supunerea. Pentru a face război și a cuceri, trebuie să fie două tabere. Dacă împotriva invadatorilor străini, francezii albi nu se apără, nu va exista război. Va fi o decădere totală, colapsul fără luptă reală sau răzbunare izolată. Este o posibilitate pe care nu o exclud deloc. Cea de-a doua ipoteză este izbucnirea unui război civil rasial cu înfrângerea nativilor francezi și a etnicilor europeni, dat fiind că propriul stat ar lupta împotriva lor.
A treia ipoteză este cea a unui război civil victorios, cu consecințe istorice incalculabile, inclusiv prăbușirea tuturor paradigmelor noastre politice. „Nu este prima carte în care Guillame Faye vorbește de un război de proporții apocaliptice pe bătrânul continent. Iată ce scria în„Colonizarea Europei”: (Citește continuarea pe Evz.ro)
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
„Dezbina si cucereste”, si la asta se rezuma totul. Crestinii contra musulmani, albi contra negri, heterosexuali contra homosexuali, frate contra frate, orice numai sa nu fim uniti, caci altfel castelul de nisip s-ar prabusi. Ghici cine cistiga? Uite cine:
https://www.presstv.com/Detail/2019/03/28/592044/Facebook-white-nationalism-separatism-New-Zealand
„Al treilea război mondial va trebui creat prin exploatarea disensiunilor create de agentura Iluminaţilor între sioniştii politici şi liderii lumii islamice. Războiul trebuie condus în aşa fel încât islamul şi sionismul politic să se distrugă reciproc. În acest timp celealte naţiuni ca întotdeauna divizate în această chestiune vor fi obligate să lupte până la completa lor epuizare fizică, morală, spirituală şi economică…/…/ Vom dezlănţui nihiliştii şi ateiştii şi vom provoca un formidabil cataclism social, care prin întreaga sa hidoşenie (oroare) va arăta naţiunilor efectul ateismului absolut, originea sălbăticiei şi a celui mai sângeros cataclism. Apoi, peste tot, cetăţenii obligaţi a se apăra împotriva unei mâini de revoluţionari, vor extermina pe acei distrugători de civilizaţie, iar mulţimea, deziluzionată de Creştinism -ale cărui spirite cereşti vor fi din acel moment fără orientare sau direcţie- va porni în căutarea unor idealuri, dar nu va şti încotro să-şi orienteze adoraţia şi atunci va primi adevărata lumină, prin manifestarea universală a curatei doctrine a lui lucifer, care va fi în fine scoasă la vederea mulţimii.
Această manifestare va rezulta din mişcarea mondială reacţionară care va urma distrugerii Creştinismului şi ateismului, ambele fiind cucerite şi exterminate deopotrivă.”
Generalul Albert Pike, mason de grad 33 fondator și reformator al Ritului Scotin Antic și Acceptat, deținând funcția de Mare Comandor al Francmasoneriei Americane din anul 1859 pana in data mortii sale 1891. In 1869 a fost unul din liderii de seama ai Cavalerilor Ku Klux Klan (KKK), i-a trimis lui Giusseppe Mazzini pe 15.08.1871 faimoasa sa scrisoare, act expus la British Museum, Londra, copiat de William Guy Carr, fost spion Intelligence Officer din Marina Regală Canadiană, traducerea fiind a redacţiei Curierului Conservator.
http://www.curierulconservator.com/htm/secrete_publice.htm
http://ro.wikipedia.org/wiki/Albert_Pike