Povestea Tăblițelor de la Sinaia – De la teoriile conspirației la iresponsabilitatea autorităților…

Povestea acestor tăblițe, care dacă ar fi acceptate de mediul academic ca autentice ar răsturna multe din ce știm noi despre istoria antică, este una controversată, cu elemente care ar putea-o plasa în zona de Teorie a Conspirației, dar, în același timp, cu o serie de aspecte concrete, verificabile, care ne pun serios pe gânduri în ce privește buna-credință a celor care au avut acces la ele în decursul timpului.

Conform informațiilor transmise pe cale orală, dar și mărturiilor unor oameni avizați, se pot decela două variante posibile ale poveștii, fiecare cu argumentele ei.

În prima dintre ele se spune că primarii din Sinaia anilor 1920 − 1930 vorbeau despre faptul că în jurul anului 1875, când s-a turnat fundația Castelului Peleș, a fost descoperit un tezaur uriaș care conținea sute de plăci din aur cu o scriere neobișnuită. Din ordinul Regelui Carol, aceste plăci au fost copiate în plumb, la Fabrica de cuie din Sinaia. Scopul acestei operațiuni ar fi fost acela de a păstra informația istorică, aurul urmând să fie folosit în alte scopuri. Țara se afla la doi ani distanță în timp față de Războiul de Independență din anul 1877, iar acest aur ar fi urmat să fie folosit pentru cheltuielile de război.

Odată realizate, copiile în plumb ar fi ajuns la Mănăstirea Sinaia, de unde la sfârșitul secolului al XIX-lea, odată cu înființarea Muzeului Național de Antichități, ar fi fost transferate la București, fără a fi însă înregistrate. Astfel, dintre cele peste 200 de plăci din plumb intrate în administrarea instituției bucureștene, în anii 1970 nu mai putea fi găsită niciuna, pentru ca în anii 2002, 2003 să reapară, nu se știe de unde, 35 dintre acestea, care au fost aruncate într-un subsol, tot neînregistrate. În urmă cu câțiva ani, sub presiunea unor persoane private, reprezentanții actualului Institut de Arheologie „Vasile Pârvan” nu au mai avut încotro și le-au înregistrat pe cele existente, numărul lor fiind de 34. Toate cele 34 de tăblițe care se mai găsesc astăzi la Institut pot fi văzute la sfârșitul acestui capitol.

În ce privește originalele din aur, se spune că Regele Carol le-a topit pentru a valorifica aurul, sau că acestea s-au păstrat, o parte fiind depozitate în secret la Banca Națională, în timp ce altele (majoritatea lor) au ajuns la ruși, odată cu confiscarea Tezaurului României de către bolșevici, sau predate de Regele Mihai ocupantului sovietic, după al Doilea Război Mondial.

Cea de-a doua variantă a poveștii este mai spectaculoasă, coincide în anumite aspecte cu prima, dar introduce în firul evenimentelor interesele Rusiei față de aceste tăblițe, întărind ideea că o parte din tezaur a ajuns în Moscova.

Astfel, cercetătoarea Aurora Pețan povestește pentru publicația Observatorul de Toronto, în anul 2005, următoarele: „Informațiile pe care le dețin sunt foarte ciudate. Ele provin de la o persoanã din Republica Moldova, care m-a contactat imediat dupã conferința mea din 3 iunie 2004 de la Academia Românã. Mã vãzuse pe TVR Internațional şi spunea cã vine cu o delegaţie din partea Academiei Ruse. Mi-a arãtat, într-adevãr, o delegaţie semnatã, parafatã, prin care era împuternicit sã se ocupe de culegerea de informaţii despre aceste obiecte.

Persoana respectivã susținea cã astfel de plãci existã pe teritoriul Rusiei, cã sunt foarte asemãnãtoare cu cele de la Sinaia şi cã, din informațiile pe care le deține, cel puţin 40 de piese din aur ar mai exista în Banca Naționalã a României.

Cartea ENIGMA TĂBLIȚELOR DE LA SINAIA poate fi comandată online, aici: https://dacia-art.ro/index.php/carti/carti-pentru-adulti.html sau poate fi cumpărată din magazinul DACIA ART, deschis în București, pe Bv. Carol I nr 40-42 (peste drum de Biserica Armenească).

Ipoteza Domniei Sale era urmãtoarea: plãcile din aur nu ar fi fost descoperite când s-a sãpat fundaţia Castelului Peleș. Ele s-ar fi aflat cu mult înainte în posesia Mãnãstirii Sinaia care, ca multe alte așezãminte creștine, a fost ridicatã pe o capiște, pe locul unui altar pãgân. Deci, aceste plãci s-ar fi pãstrat de-a lungul secolelor în grija inițialã a preoților precreștini și, apoi, ar fi fost transmise.

Personajul de care vã spuneam, al cãrui nume nu vi-l pot face cunoscut, mai spune cã fiecare mare trib geto-dacic avea o astfel de arhivã de texte, care se reînnoia periodic. Textele erau scrise de Marele Preot şi aveau caracter sacru, magic, erau închinate zeilor și, ca atare, erau foarte, foarte bine pãstrate.

În preajma rãzboaielor cu Traian, câteva ramuri ale neamului daco-get s-au desprins şi au luat-o spre Rãsãrit, împreunã cu arhivele lor. El susținea cã aceste arhive ar fi ajuns pe teritoriul actual al Rusiei, odatã cu aceastã migrație dacicã.

Conform informațiilor lui, la noi în țarã ar mai exista vreo trei depozite: unul la Mãnãstirea Tismana, un altul undeva în Munţii Bucegi şi unul chiar lângã Sarmizegetuza. Deocamdatã, doar cel de la Sinaia ar fi fost scos la luminã.

Tot el susţine cã au existat la Sinaia 240 de piese şi cã mai multe copii se aflã în diferite instituții. Foarte plauzibil, pentru cã știm, tot de la oameni din Sinaia, cã unele copii în plumb au ajuns la prof. Nicolãescu Plopșor, altele la Dimitrie Pippidi, iar altele la Institutul de Studii Politice de pe vremea comuniștilor.

Deci, piesele din aur fie s-au salvat şi au ajuns în Tezaurul de la Moscova, vreo 40 ar exista încã în Banca Naţionalã, fie au fost topite. Nu avem informaţii sigure despre niciuna dintre variante”.[1]

În completarea acestei relatări, aș mai aduce câteva informații care se înscriu tot în zona legendei urbane, împărtășite de directorul editurii Uranus, Dumitru Ioncică: „Tăblițele originare din aur, în număr de 514, au stat o vreme la Mănăstirea din Sinaia, apoi au fost mutate la Curtea de Argeș, făcând de această dată parte din patrimoniul casei regale. După moartea regelui Carol I, au devenit obiect de dispută între urmașii regelui defunct. O parte dintre tăblițe, cele mai mici, ar fi fost luate de regele Carol al II-lea în urma abdicării din 1940 și duse în Portugalia. La procesul de partaj cu regele Mihai, deschis de Mircea Lambrino (după moartea lui Carol al II-lea în 1953) și judecat de Tribunalul din Lisabona, acesta ar fi prezentat un testament al lui Carol al II-lea în care tăblițele figurau printre bunurile testamentare. Celelalte tăblițe, 314, cele mari, ar fi fost predate în 1945 de regele Mihai generalului sovietic Susaikov, vicepreședintele Comisiei Aliate de Control, în schimbul promisiunii păstrării tronului regal, pe baza unui proces-verbal care trebuie să existe în Arhivele Naționale”.

Indiferent care variantă este corectă, în anii celui de Al Doilea Război Mondial, la Institutul de Arheologie din București existau cel puțin 133 de tăblițe din plumb, dovadă stând cartea lui Dan Romalo, un pasionat cercetător, un om care are un rol esențial în această poveste. Practic, lui îi datorăm într-o mare măsură faptul că acest tezaur nu a fost îngropat definitiv de cei care l-au avut în administrare.

Povestea scoaterii la lumină a tezaurului este una demnă de filmele polițiste. În anul 1943, directorul Muzeului de Antichități era istoricul Ioan Nistor. Acesta, deși a preluat ideea predecesorilor săi, potrivit căreia tăblițele erau niște falsuri, era foarte interesat de informația istorică care apărea pe tăblițe și le-a studiat în secret, descoperind câteva lucruri deosebit de interesante, care puteau da peste cap teoria potrivit căreia erau niște falsuri. În consecință, și-a propus să scrie o carte despre Tăblițele de Plumb, însă, pentru a nu fi discreditat de confrații lui istorici și arheologi, a hotărât să recurgă la o strategie abilă, propunându-i Marioarei Golescu, o pasionată de istorie din înalta societate, să scrie ea această carte, Ioan Nistor urmând să o consilieze. Acceptând propunerea istoricului, Marioara Golescu a decis să fotografieze plăcuțele din plumb apelând la tânărul Dan Romalo, fiul prietenei sale cele mai bune, care era fotograf.

Astfel, după cum relatează chiar Dan Romalo în filmul documentar Misterul Plăcuțelor de la Sinaia[2], artefactele au fost scoase pe rând din depozitele Institutului, fără autorizație legală, pentru a fi fotografiate.

Dan Romalo: „Fiind student și pentru că îmi plăcea partea tehnică la toate, făceam fotografii. Pe vremea aceea, problema era să faci fotografii de aproape și să fie bine puse la punct. Acest lucru nu se putea pentru că nu exista, la momentul respectiv, aparat fotografic cu vizare prin obiectiv. Mătușa mea avea însă niște dispozitive cu niște piciorușe care cadrau plăcile și fixau și distanța și astfel m-am oferit să le fotografiez. Așa am fotografiat câte plăci au fost atunci, mult mai multe decât am putut să dau în cartea mea, ca vestigii. Nu le-am fotografiat în depozit. Marioara Golescu le aducea una câte una, învelite în ziar. Mi le lăsa pentru o zi, două, trei și le fotografiam cum puteam. Fiind student la Politehnică, aveam un program foarte încărcat. Din păcate, am pierdut filmele. Marioara Golescu a fost închisă, a avut un proces de spionaj, iar rândul de fotografii care a fost la ea s-a pierdut și cine a păstrat fotografiile a fost maică-mea. Cum a făcut maică-mea nu știu, dar o viață întreagă îmi atrăgea atenția și mă întreba de ce nu mă ocup de fotografiile alea, pentru că știa că mă pasionase ce era scris. Și n-am putut să mă ocup de ele decât atunci când am ajuns aproape de pensie”.[3]

Odată cu pensionarea, au urmat ani lungi de studiu în care Dan Romalo, inginer de profesie, a căutat să le smulgă secretul. Toate concluziile acestei cercetări, ca și propunerile de traducere a tăblițelor au apărut în cartea „Cronică getă apocrifă pe plăci de plumb”.[4]

Astăzi, din păcate, la institutul de Arheologie Vasile Pârvan din București mai pot fi găsite DOAR 34 de tăblițe, pe care le-am investigat personal. Restul au dispărut fără urmă, ceea ce spune multe despre gradul de responsabilitate al celor care le-au avut în administrare!!!

Aflați mai multe despre Tblițele de la Sinaia și dovezile autenticității în cartea mea – ENIGMA TĂBLIȚELOR DE LA SINAIA. Disponibilă aici: Dacia Art.

Daniel Roxin

[1] Interviul cu titlul Aurora Peţan despre Tãbliţele de plumb de la Sinaia, o misterioasã arhivã regalã dacicã, observatorul.com, 03.06.2005

[2] Misterul plăcuțelor de la Sinaia, 2011. Scenariul și regia Leonard Cosmin Nicolescu

[3] Fragment din interviul dat de Dan Romalo pentru filmul documentar Misterul plăcuțelor de la Sinaia, 2011. Scenariul și regia Leonard Cosmin Nicolescu

[4] Editura ARVIN Press, 2003

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină