Cel mai mare escroc din istorie: Victor Lustig, omul care a vândut Turnul Eiffel

Text preluat din bilunarul CERTITUDINEA (disponibil în toată țara, în chioșcurile de ziare, sau în magazinul DACIA ART, deschis în București, pe Bv Carol I nr 40-42, peste drum de Biserica Armenească): În mai 1925, un ziar din Paris publica un scurt articol despre starea deplorabilă în care se afla Turnul Eiffel. La 36 de ani de la ridicarea sa, turnul avea nevoie urgentă de reparaţii, iar autorul articolului era de părere că ar fi mai ieftin pentru guvernul francez să-l dărâme şi să-l vândă ca fier vechi decât să bage bani în întreţinerea lui. „C’est la vie” şi-au spus, probabil, cei mai mulţi cititori şi au trecut indiferenţi la ştirea următoare. Nu însă şi Victor Lustig. Acest individ de origine cehă, de o inteligenţă sclipitoare, cu un şarm aproape hipnotic, care vorbea cinci limbi străine şi care avea în spate o bogată carieră de escroc, a simţit imediat că aici e rost de o „afacere” extraordinară.

La momentul acela, Victor Lustig avea 35 de ani şi se putea lăuda deja cu o mulţime de înşelăciuni ingenioase, cărora le căzuseră victime în special turiştii bogaţi de pe vasele de croazieră ce făceau curse între Paris şi New York. Lovitura de geniu a carierei sale însă de-abia urma să vină. Inspirat de articolul din ziarul parizian, Lustig a început să pună cap la cap detaliile celei mai spectaculoase „vânzări” a secolului XX şi care avea să-i aducă titlul de „cel mai mare escroc din istorie”.

La început, când era sărac lipit, Victor se îmbrăca din ultimii bănuţi într-un costum chic, îşi spunea „contele Lustig“ (adică le compte amusant), frecventa cele mai la modă restaurante şi căuta să intre în vorbă cu diverşi potentaţi ai vremii. Așa a ajuns să fie un nume binecunoscut în lume, în anii 1900. Descris ca un „personaj de poveste” de ziarul „Milwaukee Journal”, bărbatul era faimos pentru viaţa luxoasă pe care o ducea. Într-adevăr, Lustig chiar nu era un om obişnuit. De-a lungul vieţii, a comis cu un extraordinar talent numeroase escrocherii, păcălindu-i chiar şi pe cei mai vigilenţi. Dar adevărata opera a lui Lustig a fost acest act de o uimitoare îndrăzneala: vînzarea Turnului Eiffel.

Începuturi învăluite în mister. Despre Lustig nu se știe nici acum mare lucru. În interviurile pe care le-a dat din închisoare, bărbatul afirma că s-a născut pe 4 ianuarie 1890 pe teritoriul de astăzi al Cehiei, în orașul Hostinné (în germană, Arnau). Însă, în urma verificărilor făcute ulterior la oficiul de stare civilă din Hostinné, nu a fost găsit niciun copil cu numele de Victor Lustig. Din câte se știe, bărbatul provenea dintr-o familie săracă și a fost pasionat de trucuri încă de la o vârstă fragedă.

Talentul său era dublat de un șarm irezistibil, o inteligență deosebită și o extraordinară capacitate de manipulare. De asemenea, Lustig vorbea fluent mai multe limbi străine.

Personajul era atât de fascinant, încât chiar și ziariștii de la „New York Times” s-au văzut nevoiți să-i laude talentul. „Nu era genul umil. În loc să fie teatral, era întotdeauna rezervat și demn. Se comporta ca un nobil”, scria prestigiosul cotidian.

Preliminariile escrocheriei

După ce s-a plictisit de escrocherii mărunte, Lustig s-a decis să dea lovitura. Ideea i-a venit după ce a citit acel articol în care autorităţile pariziene se plângeau de costul imens al întreţinerii turnului. Lustig a trecut imediat la treabă: a angajat un falsificator, care i-a confecţionat mai multe documente cu antetul guvernului francez. Apoi a trimis scrisori către șase importanţi dealeri parizieni care făceau afaceri cu fier vechi, invitându-i la un hotel elegant din oraş, pentru a discuta o chestiune urgentă. Scrisorile, deşi vagi, sunau însă foarte oficial şi aveau un aer uşor misterios, care le sporea credibilitatea. Ca urmare, în ziua şi la ora indicate, cei şase se întâlneau cu Lustig.

Acesta s-a prezentat (cu identitate falsă, desigur) şi s-a întreţinut câteva minute cu ei, timp în care i-a servit cu un vin bun, apoi a trecut, foarte stăpân pe el, la motivul întâlnirii: le-a explicat celor şase că au fost selectaţi pentru reputaţia lor de oameni de afaceri serioşi, în vederea colaborării cu guvernul francez pentru rezolvarea unei chestiuni sensibile – demolarea Turnului Eiffel şi valorificarea lui ca fier vechi, din cauza imposibilităţii susţinerii în continuare a costurilor de întreţinere!

Ideea dispariţiei din peisaj a Turnului Eiffel ni se pare astăzi ridicolă. Dar atunci, în 1925, ea era perfect plauzibilă. Să nu uităm că turnul fusese construit strict pentru Expoziţia Internaţională din 1889, organizată la Paris, şi că nu a existat niciun moment intenţia de a-l transforma într-un monument permanent. De altfel, mulţi s-au opus încă de atunci înălţării acestei „monstruozităţi”, care nu se potrivea deloc cu stilul arhitectonic al capitalei franceze. Personalităţi de marcă, precum Alexandre Dumas-fiul şi Guy de Maupassant, au făcut presiuni serioase ca turnul să fie îndepărtat cât mai repede de pe faţă Parisului, iar în 1909 a fost chiar cât pe ce să fie demontat şi mutat în altă parte.

Ca urmare, intenţia guvernului francez prezentată de Lustig nu era fantezistă, ea se plia foarte bine pe dorinţa unei mari părţi a populaţiei oraşului. În plus, cum spuneam, turnul se afla într-o stare avansată de degradare şi numai simpla lui vopsire ar fi presupus, într-adevăr, cheltuieli însemnate. În consecinţă, interlocutorii au înghiţit povestea şi au fost de acord să-şi prezinte a două zi, în plicuri sigilate, ofertele de cumpărare a celor cca 7.300 de tone de fier care urmau să rezulte în urma demolării. Totul cu cea mai mare discreţie, desigur, deoarece hotărârea guvernului francez nu avea să fie făcută publică decât după perfectarea tuturor detaliilor.

A două zi Lustig a primit ofertele, dar ştia deja cine dintre cei şase va fi „câştigătorul”: Andre Poisson, un întreprinzător prosper, dar uşor frustrat, deoarece simţea că nu face parte din elita comunităţii de business pariziene şi care spera ca afacerea cu Turnul Eiffel să-l propulseze în „prima ligă”.

Totuşi, Poisson nu era un ageamiu şi, având în vedere importanța tranzacţiei, manifesta anumite suspiciuni. Lustig i le-a risipit însă printr-o mutare de geniu: după ce l-a anunţat că el este câştigătorul, l-a chemat la o discuţie între patru ochi şi a început să i se plângă de veniturile lui mici ca angajat al Ministerului, care nu îi permiteau un stil de viaţă prea îndestulat etc., etc. „Aha, încă un oficial corupt!”, s-a gândit Poisson şi s-a liniştit imediat, întrucât era familiarizat cu genul acesta de oameni şi ştia foarte bine cum să trateze cu ei. Mita care i se cerea devenea astfel – ce ironie! – dovada indubitabilă că toată treaba e serioasă.

Aşa că Lustig a primit, pe lângă cecul ce reprezenta preţul tranzacţiei în sine, şi o suma generoasă care îi răsplătea „bunăvoinţa”. Şi, plin de bani, a urcat în primul tren spre Viena.

Surprinzător însă, escrocheria n-a ieşit la iveală şi n-a făcut valuri. De la Viena, Lustig a urmărit timp de mai multe săptămâni ziarele pariziene, căutând orice relatare despre manevra sa, dar n-a găsit absolut nimic. Şi-atunci a presupus, corect, că Poisson nu l-a reclamat la Poliţie, pentru a nu risca o umilire care i-ar fi anulat pe veci orice şansă de a accede în elita de bussiness la care visa. Ca urmare, încurajat de acest succes, escrocul s-a întors la Paris după numai o luna şi a încercat să repete la indigo figura, cu alţi şase dealeri de fier vechi. De data acesta însă potenţiala victima a mers la Poliţie înainte să-i dea vreun ban şi Lustig a fost nevoit să fugă în Statele Unite.

Alcatraz, ultima „rezidență”

Ca și în cazul altor infractori de carieră, lăcomia a fost cea care l-a ruinat. În SUA a fost implicat într-o operațiune de falsificare a bancnotelor atât de vastă, încât a reușit să zdruncine economia Americii. Lustig a reușit să încalce legea până la 28 septembrie 1935. În seara acelei zile, agentul FBI G. K. Fireston i-a dat semnalul colegului său Fred Gruber. Cei doi s-au urcat în mașină și l-au „fugărit” pe conte pe nouă străzi. În cele din urmă, agenții federali și-au scos armele. Escrocul era încolțit. Potrivit „Pitssburg Post-Gazzette”, Lustig le-a spus celor care l-au prins: „Ei bine, băieți, aici sunt”.

Victor Lustvig a fost arestat, iar un judecător din New York l-a condamnat la 20 de ani de închisoare, potrivit Smithsonianmag.com. A murit doi ani mai târziu, în închisoarea Alcatraz, din cauza unei pneumonii.

În închisoare, le-a spus investigatorilor că s-a născut în orașul austro-ungar  Hostinné, la 4 ianuarie 1890. Orășelul era dispus în jurul unui turn baroc cu ceas și era așezat în umbra munților Krkonoše, regiune care face acum parte din Republica Cehă.  Înainte să fie încarcerat, Lustig se lăuda că tatăl lui, Ludwig, a fost primarul orașului, însă în închisoare a mărturist că părinții lui erau „cei mai săraci țărani” și că l-au crescut într-o casă macabră, făcută din piatră. Victor Lustig susținea că fura pentru a putea supraviețui, dar numai de la cei lacomi, bogați și necinstiți.

Cutia Românească

Pe lângă vânzarea Turnului Eiffel, o altă înșelătorie faimoasă a lui Lustig a fost „Cutia Românească”. Potrivit afirmațiilor bărbatului, cutia din lemn de cedru confecționa bani utilizând un sistem pe bază de radiu. Lustig le spunea potențialilor „clienți” că, dacă vor introduce două bancnote de 100 de dolari în cutie, din ea va ieși câte o bancnotă de 100 de dolari la fiecare șase ore.

Vrăjiți de posibilitatea de a se îmbogăți, sute de oameni au cumpărat cutia, la prețuri de peste 30.000 de dolari. În următoarele douăsprezece ore, cutia producea două bancnote de 100 de dolari, care erau, de fapt, cele introduse inițial chiar de către victimă). Apoi, tot ce mai ieșea din ea era hârtie albă. Bineînțeles, atunci când victimele își dădeau seama că au fost escrocate, Lustig era dispărut demult.

Cele zece prounci ale lui Victor Lustig

 În mod uimitor, lui Victor Lustig îi plăcea să se laude cu înșelătoriile sale și chiar oferea „cursuri” scrise celor care voiau să devină escroci profesioniști. Aceste „cursuri” constau ăntr-un set de reguli obligatorii, care sunt urmate și astăzi de escrocii profesioniști.

1. Ascultă și ai răbdare.
2. Niciodată să nu pari plictisit.
3. Așteaptă ca interocutorul tău să-și spună primul viziunile politice, apoi fii de acord cu ele.
4. Lasă interlocutorul să-ți spună ce religie are, apoi spune-i că e și religia ta.
5. Poți să glumești despre sex, dar nu trece mai departe decât dacă cealaltă persoană pare interesată de tine.
6. Nu discuta niciodată despre boli, decât dacă este un subiect important pentru interlocutor.
7. Nu îți băga nasul în viața personală a nimănui (la un moment dat îți vor spune ei tot).
8. Nu te lăuda. Lasă-i pe ceilalți să-și dea seama că ești important.
9. Nu fi neîngrijit.
10. Nu te îmbăta

Ziarul este disponibil în toată țara, în chioșcurile de ziare, sau în magazinul DACIA ART, deschis în București, pe Bv Carol I nr 40-42, peste drum de Biserica Armenească

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină