Misterul Manuscrisului Voynich descrifrat de o inteligență artificială? În ce limbă ar fi scris, conform analizei software-ului creat de programatori

Greg Kondrak, specialist în cadul Laboratorului de Inteligență Artificială al Universității din Alberta (Canada), crede că a găsit indicii pentru a rezolva misterul manuscrisului lui Voynich, scris într-un cod nedecriptabil, cel mai probabil în secolul al XV-lea. Deși nu se știe exact când a fost scris, în conformitate cu testele de carbon 14, pergamentul pe care se afla textele a fost produs între 1404 și 1438. Numele cărții este dat de către Wilfrid M. Voynich (1865-1930), care l-a achiziționat în 1912, iar în prezent originalul se află la Biblioteca Beinecke din cadrul Universității Yale.
Manuscrisul medieval a fost obiectul unor studii intense realizate de numeroși criptografi profesioniști și amatori, inclusiv specialiști americani și britanici în domeniul crakării codurilor din cel de-al doilea război mondial. Până în prezent, nimeni nu a reușit să descifreze manuscrisul, existând doar multe teorii și speculații cu privire la conținutul său. Această succesiune de eșecuri a transformat manuscrisul în Sfântul Graal al criptografiei istorice, dar, în același timp, a alimentat ipoteza că această carte nu este altceva decât o înșelăciune elaborată, o succesiune aleatoare de simboluri fără nici un sens.
Cu toate acestea, Kondrak a recurs la ajutorul programelor de inteligență artificială capabile să identifice corect o limbă cu o precizie de până la 97% și, după ce a analizat manuscrisul, a sugerat că limba se seamănă cu limba ebraică, notează cei de la CTV News. Astfel, traducerea aproximativă a primei propoziții a cărții ar fi: „Ea a făcut recomandări preotului, stăpânului casei, mie și poporului”.
„Folosim limbajul uman pentru a comunica cu alți oameni, dar computerele nu pot interpreta acest limbaj îl pot doar depista sau nu. Am mai descoperit faptul că în manuscris se vorbește despre un „fermier”, o „lumină”, „aer” și „foc”. Însă fără un expert în dialectele ebraice vorbite în acea perioadă îi este greu și unui calculator să descifreze textul. Totuși, faptul că am descoperit limba în care a fost scris este un pas uriaș”, a declarat Greg Kondrak.
Cartea are 232 pagini pline de ilustrații și simboluri. Nu există tăieturi sau corecturi. Desenele în schimb nu sunt foarte elaborate. Acestea reprezintă plante, oameni, animale și teme astronomice. Plantele desenate nu au putut nici ele să fie identificate de către botaniști, lucru foarte intrigant de asemenea.
sursa: http://www.dailymail.co.uk/sciencetech/article-5316789/Has-mystery-Voynich-manuscript-solved.html
sursa: https://transacl.org/ojs/index.php/tacl/article/view/821/174
traducere și adpatare: Radu Ungureanu
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Adauga un comentariu