Povestea bărcii vechi de 200-300 de ani, descoperită în Satu Mare

Cea mai mare monoxilă descoperită până acum în România este cea depozitată în curtea Muzeului de Artă din Satu Mare, fiind în patrimonul acestui muzeu din anul 1963, când a fost descoperită în localitatea Berindani (comuna Odoreu), înfiptă în malul râului  Someș. Atunci a fost scoasă din mâlul ce-i devenise casă, dar primul tratament de conservare a lemnului i s-a aplicat mult mai târziu şi atunci în limitele ştiinţei de la acel moment.

De atunci şi până în prezent aceasta a fost ţinută în aer liber, sub un acoperiş. „Bărcile astea care se găsesc în malurile apelor se păstrează foarte bine acolo, în mal. Acolo ele stau într-un mediu anaerob, în mâlul ăla ele se conservă bine. În momentul în care se scot, fiind şi umede, crapă imediat. Monoxila a fost descoperită în 1963, atunci nu ştiu dacă există date de cine şi cum a scos-o, dacă s-a aplicat vreun tratament. Laboratoare de restaurare în acel moment nu existau, în Satu Mare primul laborator fiind înfiinţat în 1994”, afirmă Gheorghina Olariu, şefa laboratorului de restaurare din carul Muzeului Judeţean Satu Mare.

Ulterior, monoxilei i-a fost aplicat un tratament prin pensulare şi impregnare cu ceară caldă, ca să protejeze lemnul, căci altfel s-ar fi rupt foarte uşor. Acesta este mult învechit faţă de tratamentul ce i se face acum și care presupune o scufundare a lemnului într-o soluţie care elimină apa din el şi o înlocuieşte cu o soluţie care nu permite degradarea lemnului. Acest tratament poate dura chiar ani de zile până este finalizat.

Prezenţa acestei monoxile vechi de 200-300 de ani se explică prin faptul că zona actulului judeţ Satu Mare era una de tranzit pentru produse, fiind graniţa dintre două state, unde locuitorii făceau schimb de produse, în funcţie de specificul zonei fiecăruia. Sarea era un produs des tranzacţionat. „Monoxila aceasta este cea mai mare din ţară care a fost descoperită vreodată, în Berindani, în 1963, în mal. De fapt ceea ce se făcea cu ea era comerţul cu sare. Şi cum drumurile erau cum erau, cea mai simplă metoda de a ajunge până la Satu Mare, înspre Ungaria şi Austria era pe Someş. Şi era un adevărat comerţ cu sare. În localitatea Apa este profesorul Radu Viorel care şi acum poate să arate unde a fost debarcaderul sărarilor. A fost o adevărată civilizaţie, ca şi plutaşii pe Bistriţa. Şi Satu Mare era târgul de sare, pentru că aici se termina Transilvania şi începea Ungaria şi era un fel de vamă. Şi comerţul cu sare era foarte important pentru că în Ungaria nu este sare, de aici se aducea, de la Ocna Dej”, explică Felician Pop. Monoxila din curtea muzeului are 13 metri lungime şi putea transporta echivalentul unei căruţe cu sare. Cantităţile transportate nu erau mari, dar erau însemnate valoric, sarea fiind foarte scumpă la această dată.

Până acum, aceasta este cea mai mare monoxilă descoperită şi conservată de către un muzeu din România. În acest moment monoxila din Satu Mare este în plin proces de restaurare, fiindu-i aplicat un nou tratament care să o ajute să reziste mai bine condiţiilor meteo, depozitarea ei în curtea muzeului fiind în momentul actual singura soluţie, dată fiind mărimea ei. Ideal ar fi ca aceasta să stea în interior, într-un meniu anaerob (o vitrină ermetică cu mediul controlat), dar acest lucru nu este posibil acum.

Conf. Univ. Dr. George V Grigore

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină