Germania a înnebunit: Ministrul de Interne propune instituirea unor sărbători publice musulmane

ActiveNews.ro: Ministrul german de interne, Thomas de Maiziere, i-a scandalizat pe colegii său conservatori cu propunerea sa privind instituirea de către Germania a unor sărbători publice musulmane.
Luând cuvântul în cadrul campaniei pentru alegerile din landul Saxonia Inferioară, care au avut loc ieri, De Maiziere, membru al Uniunii Creștin-Democrate (CDU), partidul cancelarului Angela Merkel, a afirmat că este deschis ideii ca în unele regiuni din Germania să existe sărbători publice musulmane. „În locurile unde sunt mulți musulmani, de ce să nu ne gândim să instituim o sărbătoare publică musulmană?”, a spus el.
În Germania trăiesc circa patru milioane de musulmani (conform surselor oficiale. În realitatea sunt mai mulți – n.n.), dintre care majoritatea au origini turcești. Mulți dintre cei peste un milion de migranți care au venit în Germania din Orientul Mijlociu și din alte părți ale lumii în ultimii peste doi ani sunt musulmani.
Alexander Dobrindt, reprezentant al Uniunii Creștin-Sociale (CSU), ramura bavareză a CDU, a declarat pentru Bild că moștenirea creștină a Germaniei nu este negociabilă. „Noi nu luăm în considerare instituirea unor sărbători publice musulmane în Germania”, a afirmat el.
Sursa: ActiveNews.ro
Nota mea: După cum ați putut constata, politicianul este din partidul lui Merkel, adică Uniunea Creștin Democrată!!! Sesizați perversitatea situației? Omul e creștin democrat dar vrea sărbători musulmane în Germania. Este evident că partidul lui Merkel, mama imigranților musulmani, nu are nicio treabă cu creștinismul. Iar când ai 4-5 milioane de musulmani cu drept de vot în țară și ești cam șifonat în fața nativilor germani, care s-au săturat de neomarxismul cultural și multiculturalismul deșănțat pe care îl practici, atunci operezi la populism și faci tot posibilul să câștigi voturile musulmanilor, chiar dacă te numești creștin.
Așa se și explică faptul că, deși partidul lui Merkel a obținut cel mai mic scor electoral din istoria ultimelor decenii, a câștigat, totuși, cele mai multe voturi în raport cu celelalte partide: pentru că a avut voturile musulmanilor! Așadar, putem considera (și ce ironie!) că din acest moment încolo Uniunea Creștin Democrată este principalul partid al comunității musulmane din Germania!
Tragedia e că această nebunie nu va rămâne doar între granițele Germaniei. Ca unul dintre statele care conduce de facto UE, Germania va căuta să impună rețeta neomarxismului cultural și a islamizării și restului statelor din Europa, inclusiv României!
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Iar lui Trump i s-a propus ideea unui senator de origine musulmană să apere interesele minorității…(câteva milioane de musulmani)
in afara faptului că trăim în minciună, oare ce ni se pregătește?!
islamizarea europei este un proces vechi-spania maura, convertirea populatiilor cucerite de imperiul otoman-albanezi, sarbo-croati, bulgari, greci, relatiile economice stranse dintre republica venetiana si imperiul otoman si „schimbul” cultural intre cele doua, si campania actuala de fortare a popoarelor crestine europene de a accepta si chiar imbratisa credinta musulmana are scopul de a destabiliza si ingropa „motorul” culturalo-crestino-religios al lumii. Adolf Hitler, care a colaborat cu marele muftiu al Ierusalimului, şi-a exprimat admiraţia faţă de fanatismul musulman, declarând: „Dacă noi (germanii) am fi fost musulmani, am fi cucerit întreaga lume”.ofensiva musulmana in occident s-a oprit in 732 la poitiers in franta. in est undeva la inceputul secolului 20 cand imperiul otoman s-a desfiintat si in locul lui a aparut republica turca in viziunea lui kemal ataturk.s-a reluat aceasta ofensiva , prin razboiul din yugoslavia si aparitia oficiala a primului stat de sorginte musulmana , intemeiat pe criterii religioase-islamice din europa.(albanezii sunt musulmani in proportie de 65%. nu este un stat islamic). divizarea insulei cipru, „impartirea” din nou a spaniei(timp de 1000 de ani in spania au fost califate arabe)si crearea cadrului geografic de reconstituire a statelor musulmane, exacerbarea ideii de acceptare a tuturor revendicarilor de natura cultural-islamica si transformarea in „respectare a drepturilor omului” in tarile din occident, campania de construire in capitalele si marile orase europene de moschei….si altele au darul de a duce la disparitia europei asa cum o stiam noi. nu cultura musulmana este rea sau gresita. ci fanatismul unor imbecili (culmea declarati crestini si din pacate cu putere politica) de a face jocul celor care conduc lumea. nu islamul trebuie condamnat. ci „iudele” care inca o data, pentru „putina putere” il vand pe isus, europa, lumea asa cum o stim si viitoru nostru