Superkilen, cel mai neobișnuit parc public din Copenhaga. Ce îl face deosebit?

Superkilen este un parc public situat în cartierul Norrebro din Copenhaga, Danemarca. Proiectat de artişti din grupul Superflex, în colaborare cu “BIG arhitect” şi o firmă germană de arhitectură, parcul vrea să ilustrează diversitatea etnică şi socială din Danemarca…
“Când echipa noastră a fost invitată să propună un proiect pentru acest cartier, ne-am dat seama că avem de-a face cu mai mult decât un simplu design urban. În locul unor suprafeţe din mediul urban danez, am decis să adunăm inteligenţa locală şi experienţa globală, care să cuprindă cele mai bune oferte pe care le poate da fiecare dintre cele 60 de culturi diferite a căror locuitori au trecut măcar o dată granița daneză”, a declarat Nanna Gyldholm Møller, şef de proiect.
În parc există obiecte din întreaga lume, fiind conceput ca o expoziţie mondială. Acoperă o suprafaţă totală de 30.000 de metri pătraţi, și este împărțit în trei segmente de culori diferite, fiecare încercând să ne poarte în alta lume.
Piaţa Roşie, vopsită în roşu aprins, portocaliu şi roz, se concentrează pe spaţii recreative şi de viaţă modernă. Piaţa neagră, din centru, este împodobită cu o plasă de linii albe, care vibrează în jurul unor exponate, cum ar fi fântâna marocană şi palmierii din China.
Parcul verde are dealuri, copaci şi plante potrivite pentru picnicuri, sport şi plimbatul câinelui. Multe dintre exponatele din parc au fost special importate sau copiate după obiecte străine. Printre acestea se află leagăne din Irak, bănci din Brazilia, o fântână din Maroc şi coşuri de gunoi din Anglia. Există indicatoare din întreaga lume, aduse de la un hotel rusesc sau de la un salon de frumuseţe din China. Capacele gurilor de canal provin din Zanzibar, Gdansk şi Paris. În total, există 108 plante şi obiecte care ilustrează diversitatea etnică a populaţiei locale.
sursa: http://www.amusingplanet.com/2014/07/superkilen-public-park-in-copenhagen.html
traducere și adaptare: Radu Ungureanu
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Adauga un comentariu