Imagini în premieră cu Marea Pată Roșie de pe Jupiter. Cum arată de aproape unul dintre cele mai enigmatice locuri de pe planetă… Galerie Foto

În această săptămână, sonda spațială Juno a celor de la NASA a ajuns în 9000 de kilometri de una dintre cele mai interesante regiuni de pe planeta Jupiter și anume Marea Pată Roșie. Aceste imagini în premieră surprinse de sonda spațială au fost așteptate de o lume întreagă. Marea Pată Roșie este o furtună anticiclonică persistentă de pe planeta Jupiter, care ar dura, potrivit oamenilor de știința, de cel puțin 300 de ani. Furtuni asemănătoare sunt destul de frecvente în cadrul atmosferelor turbulente ale giganților gazoși.

Marea Pată Roșie a fost văzută de astronomi pentru prima dată în anul 1830. Acum mai bine de zece ani, Marea Pată Roșie avea aproximativ jumătate din dimensiunea longitudinală avută în urmă cu un secol, când a ajuns la o dimensiune de 40.000 de km. La rata actuală de reducere, aceasta ar deveni circulară până în 2040, deși acest lucru este puțin probabil din cauza efectul de distorsiune al curenților vecini. Nu se știe cât timp va mai dura pata, sau dacă modificarea este rezultatul unor fluctuații normale.

Wikipedia: Obiectul oval se rotește în sens trigonometric, cu o perioadă de aproximativ șase zile terestre sau 14 zile pe Jupiter. Dimensiunile Marii Pete Roșii sunt 24–40.000 km de la vest la est și 12–14.000 km de la sud la nord. Este suficient de mare pentru a conține două sau trei planete de dimensiunea Pământului. Părțile superioare ale norilor acestei furtuni sunt cu aproximativ 8 km mai sus decât ale celor din jur.

Datele din infraroșu indică de mult timp că Marea Pată Roșie este mai rece (și, prin urmare, la altitudine mai mare) decât majoritatea celorlalți nori de pe planetă. Cu toate acestea, recentele măsurători în infraroșu ale părții superioare a atmosferei arată mult mai multă căldură deasupra MPR decât în restul planetei; „undele acustice” pornind de la furtună au fost propuse ca o explicație pentru temperatura de pe Jupiter.

Urmărirea atentă a caracteristicilor atmosferice a dezvăluit circulația în sens trigonometric a petei încă din 1966, observații dramatic confirmate de primele filme animații din imagini succesive realizate de zborurile Voyager. Pata este limitată la sud de un modest curent de tip jet stream^⁠ îndreptat spre est și la nord de unul foarte puternic îndreptat spre vest. Deși vânturile din jurul marginii petei au maxim ~120 m/s (430 km/h), curenții din interior par să stagneze, cu puține fluzuri de intrare și ieșire. Perioada de rotație a petei s-a diminuat cu timpul, probabil ca rezultat direct al reducerii constante de dimensiune a acesteia.

sursa: http://www.sciencealert.com/nasa-s-juno-mission-just-stared-right-into-jupiter-s-angry-red-eye

traducere si adaptare: Radu Ungureanu

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină