Cunoaste lumea

Noutăți

DE VIS – Furore: Așezarea „ascunsă” într-un fiord (galerie foto)

  •  
  •  
  •  

Furore este un mic sat situat pe coasta Amalfi, în provincia Salerno, sud-vestul Italiei. Cu mult timp în urmă, această micuță așezare ere invizibilă din largul mării, nu exista vreun far în zonă, iar casele erau de un gri greu de detectat în acest peisaj stâncos. Aceste lucruri i-au adus lui Furore supranumele de „satul care nu există”.

Atunci primarul a decis că a venit timpul să-și pună așezarea pe hartă. A ordonat ca fiecare casă să fie vopsită în culori vii, în așa fel încât să atragă atenția navigatorilor. Tradiția a fost menținută până azi, iar artiștii din întreaga lume sunt invitați să vopsească și să decoreze casele și zidurile din Furore.

Însă principala atracție turistică din Furore nu sunt casele, ci așa-numitul fiord Fiordo, în realitate un fel de chei abrupt care pătrunde în continent dinspre mare. Un grup de case pescărești cocoțate pe stânci completează un tablou extrem de frumos.

Fiordul e traversat de un pod boltit aflat la o înălțime de 30 metri. Aici se desfășoară, în fiecare vară, Campionatul Internațional de Scufundări. Autoritățile locale au avut inspirația de a face din acest fiord un loc vizitabil care adună anual mii de turiști din întreaga Europă.

În zonă a apărut un restaurant într-o grotă de calcar, casele vechi au fost renovate și s-a deschis și un muzeu în care afli despre diversitatea botanică a zonei și despre însemnătatea fiordului. Vara, pe timpul zilei, soarele pătrunde printre stâncile abrupte încălzind micuța plajă, spre deliciul turiștilor.

furore-amalfi-coast-10[6] furore-amalfi-coast-11[5] furore-amalfi-coast-12[5] furore-amalfi-coast-7[2] furore-amalfi-coast-5[2] furore-amalfi-coast-3[2]

furore-amalfi-coast-1[6]

sursa:amusingplanet.com/ Lonely Planet / Travel Girls

traducere și adaptare: Radu Ungureanu


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii