Oamenii de știință au răcit un obiect sub limitele cunoscute ale fizicii. Este de 10.000 de ori mai rece decât vidul spațial

Pentru prima dată în istorie, fizicienii de la Institute of Standards and Technology din Colorado, SUA, au răcit un obiect mecanic sub limitele cunoscute ale fizicii. Aceștia au reușit să răcească obiectul microscopic până la 360 microKelvin, adică la o temperatură de 10.000 de ori mai rece decât vidul spațial.
„Este mult mai rece decât orice lucru care apar în mod natural, oriunde în Univers. Rezultatele au fost o surpriză totală pentru experții din întreaga lume, puțini erau cei care credeau că acest lucru este posibil”, a declarat John Teufel, cercetător în cadrul Institute of Standards and Technology din Boulder, Colorado, pentru New Scientist.
Obiectul microscopic este format dintr-o membrană din aluminiu, iar cercetătorii l-au dus la mai puțin de o cincime de quantum, unitate folosită pentru a descrie un pachet de energie dintr-un foton. Cu alte cuvinte această tehnică de răcire nouă ar putea, cel puțin teoretic, să răcească obiectele până la zero absolut, sau zero Kelvin, temperatură la care materia este lipsită de energie și vibrație, de mișcare.
De obicei, pentru a răcii obiecte, oamenii de știință folosesc lasere pentru încetinirea mișcării atomilor, lasere care amortizează vibrațiile termice ce au loc într-un material. Însă noua tehnică face maimult decât atât…
sursa: sciencealert.com
traducere și adaptare: Radu Ungureanu
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Uimitor , un pas inainte pentru stiinta si dezvoltare