Primele sisteme radar. Cum arătau acestea, pe ce principii funcționau și unde au fost amplasate…

Posted on 18 iulie 2016 by Radu Ungureanu in Istorie, Știați că, Știință și cunoaștere // 0 Comments

Primul Război Mondial a fost momentul în care au fost utilizate în premieră, la o scară mare, avioanele de luptă. În primele luni ale conflictului, avioanele au fost folosite mai ales pentru supraveghere și observare, însă odată cu creșterea în intensitate a războiului rolul acestora a devenit treptat unul ofensiv. Avioanele au devenit atât de periculoase, încât aliații au încercat să dezvolte metode terestre de apărare împotriva acestui nou tip de armă.

Cel mai important lucru pe care aliații l-au avut în vedere a fost crearea unui sistem defensiv capabil de a detecta aeronavele inamice înainte ca acestea să ajungă deasupra orașelor. În acest fel au apărut primele sisteme radar bazate pe puncte de ascultare și captare a sunetului. Astfel de dispozitive au fost construite și amplasate de către Royal Air Force în jurul coastei Marii Britanii. Ziduri imense de beton numite ,,oglinzi pentru sunet” aveau rolul de a amplifica zgomotul creat de avioane prin reflectarea undelor sonore pe suprafaţa curbată, concentrându-le într-un singur punct, precum razele solare reflectate pe o oglindă curbată.

Mai multe microfoane au fost plasate în fața reflectorului și în funcție de microfonul care recepționa semnalul se calcula cu aproximație distanța la care era avionul de insulă. Prima „oglindă” de sunet a fost amplasată pe coasta de sud a Angliei, în apropiere de orașul Kent. La început au existat cinci „oglinzi” concave realizate din oțel și beton, ce aveau o înălțime cuprinsă între șase și nouă metri. Apoi, în 1930, văzând eficacitatea sistemului, forțele britanice au ridicat și o a șasea „oglindă”, mult mai mare și puternică. Imensul perete curbat avea 60 de metri lungime și 8 metri înălțime și putea capta zgomotul produs de la avioanele aflate la o distanță de 30 de km de țărm.

La întregul sistem, care a avut puncte de observare și captare din Norfolk și până în Dorset, au lucrat peste 500 de persoane, de la tehnicieni în comunicații, muncitori și ofițeri ai armatei. Însă sistemul a fost repede depășit de progresele tehnologice. Astfel, în 1935 proiectul este închis deoarece avioanele au ajuns să devină și mai rapide, iar captarea zgomotului produs de acestea nu își mai dovedea eficacitatea.