Video: Primul test al tehnologiei Hyperloop s-a încheiat cu succes. Trenurile vor merge și cu 1.200 km/oră…

Deșertul Nevada, Statele Unite ale Americii, a fost în aceste zile gazda unui prim test al tehnologiei Hyperloop. Potrivit rapoartelor, trenul a fost capabil să atingă o viteză de 96 km / h în doar 1 secundă, generând astfel o forță de 2,5 G. Compania Hyperloop One, controlată de excentricul patron de la SpaceX și Tesla Motors, susține că tehnologia sa va revoluționa transportul atât în Europa cât și în Statele Unite, în următorii ani. Potrivit calendarului americanilor, până în 2019 Hyperloop One va putea transporta bunuri între diferite locații, iar oameni până în 2021.
Tehnologia presupune construirea unui tub de oțel semi-vidat prin care un tren să poată circula, propulsat cu ajutorul unui câmp electromagnetic, și cu viteze de 1200 km/h, aproape 350 metri/ secundă. Dar cum funcționează acest sistem de propulsie electromagnetică ? Inginerul Josh Giegel vine cu explicația în publicația britanică Mashable: „Spre deosebire de motoarele clasice, acesta nu este compus din părţi detaşabile. Motoarele au nişte lame de aproximativ 60 de centimetri lungime şi 15 centimetri lăţime, care creează energie electromagnetică. Aceasta este cea care crează energie electromagnetică, permițând deplasarea dispozitivului prin tub”.
Următorul pas este construirea un prototip întreg până la sfârșitul anului 2016: „Am testat acum tehnologiile ce vor permite levitația și aerodinamica trenului în mediile de presiune joasă. Am testat tubul. Am testat funcționarea tuturor sistemelor, însă vom putea demonstra cu adevărat eficiența acestui dispozitiv când vom construi unul complet”, a declarat CEO-ul celor de la Hyperloop One, Rob Lloyd Walker.
sursa: sciencealert.com/
traducere și adaptare: Radu Ungureanu
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Adauga un comentariu