Cunoaste lumea

Noutăți

Erdogan în corzi: Rusia a prezentat dovezile parteneriatului Turcia – ISIS

  •  
  •  
  •  

La o conferință de presă la Moscova, mai mulţi oficiali din Ministerul rus al Apărării au declarat, miercuri, că în prezent sunt cunoscute cel puțin trei din rutele folosite de Statul Islamic pentru a furniza petrol Turciei: traseul vestic care duce către porturile turceşti de la Mediterană, traseul nordic către rafinăria din oraşul Batman şi traseul estic pe care petrolul este dus la bază uriaşă de transbordare din oraşul Cizre.  “Acestea sunt cele trei rute cheie prin care este introdus petrolul teroriştilor jihadişti pe teritoriul Turciei din zonele controlate de ISIS în Siria şi Irak”, a declarat generalul Serghei Rudskoy. Ministerul rus al Apărării l-a acuzat direct pe președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, că profită, împreună cu familia sa, de pe urma contrabandei cu petrol, făcută de organizația teroristă Statul Islamic.

Oficialii ruşi au prezentat apoi o serie de imagini surprinse cu ajutorul sateliţilor în care apar numeroane cisterene sau camioane care trec granița din Siria spre Turcia.

Citește articolul integral aici: Evz.ro

rusia-dovezi1-465x390


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

4 Comments on Erdogan în corzi: Rusia a prezentat dovezile parteneriatului Turcia – ISIS

  1. Milosoiu Carmen // 3 decembrie 2015 at 22:00 // Răspunde

    Nu stiu cine se crede acel lider islamic,dar eu cred că in timpul cand era elev a rămas repetent la istorie.Dar oare de Vlad Tepes a auzit?Stie ce facea domnitorul nostru cu cei care vorbesc ca el? Doamne fereste să pună piciorul aici că s-ar putea să atârne intr-o teapă!Bine-nteles dacă domnii nostrii guvernanti ne mai lasă paduri!Imi este milă de imigranti,dar intre ei se pot ascunde multi teroristi.Avem noi saracii nostri nu ne trebuiesc altii!

  2. Turcia cocheteaza cu ideea unui nou imperiu Otoman,si joaca la doua capete,are protectie NATO dar si face comert cu teroristii.Despre imigranti,majoritatea lor sunt tineri capabili sa isi apere tara si libertatea.Cand am auzit de refugiati ma gandeam la batrani garbovi cu prunci in brate,nu la o hoarda de posibili criminali indoctrinati intr-o gandire distructiva.Oricum Siria ramane zona de testare a armamentului militar atat pentru rusia cat si pentru sua.Nu sunt pro-rus tinand cont de tezaurul nostru pierdut,teritorii pierdute,parinti si bunici nimiciti prin gulaguri,dar trebuie sa nu uitam ca Rusia e gard in gard cu noi,SUA la celalalt capat de lume.Ar trebui sa pastram o relatie buna si echidistanta cu ambele puteri mondiale.Americanii traiesc din razboi,rusii din teritorii,turcii/musulmanii din biruri…..una peste alta doar bulgaria si ucraina ne pot ramane aliati de nadejde in caz de……

    • Florin,sunt in totalitate de acord cu tine! Eu nu am incredere in SUA si nici in NATO si cei din alianta si nu imi inspira multa incredere nici Rusia,dar sa nu uitam ca rusii au fost mereu si vor fi in continuare in coasta noastra. In caz de un conflict( ce nu doresc) vom fi lasati singuri,cum de altfel s-a mai intamplat de-a lungul istorie.Adevarul e ca nu stim si nici nu am invatat sa ne alegem prietenii. Eu asi opta pentru tari ca Polonia,Ucraina,Bulgaria,Serbia si chiar Ungaria.Vom mai vedea ce va mai fi.

  3. Sa ii primim cu draga inima,dar sa faca putin stagiu militar obligatoriu, doi aani, cu serviciu de 15 zile pe luna-paza si aparare, pentru acomodare. Metoda este pentru persoane peste 16 ani pana la 50 pentru barbati si de la 14 ani pana la 21 de ani pentru femei.Vor putea avea servicii gratuite specifice populatiei locale. Vor avea o leafa din care vor putea plati uniforma si alte mici cheltuieli. Apoi se pot incadra in societate, angajanduu-se in meseriile invatate sau perfectionate in timpul stagiuluui.

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii