S-a inventat “Holograma tangibilă” care poate fi mișcată cu ajutorul degetului

Nu este un film știițifico fantastic, ci o realitate și chiar una în care cercetătorii japonezi își pun multe speranțe. Este vorba de o o metodă de randare (prezentare) grafică aeriena și volumetrică folosind lasere de mare intensitate care excită fizic (transformă) materii fizice, obligindu-le să emită o lumină într-o poziție 3D arbitrară.
„Nu poţi simţi videoclipurile sau fotografiile şi, deşi poți proiecta un videoclip, nu poţi interacţiona cu el. Deci, dacă putem proiecta o imagine într-o formă 3D şi dacă se poate atinge, atunci poți face ceva în cazul în care vei crede că există ceva acolo”, a spus dr. Yoichi Ochiai de la Universitatea Tsukuba, Japonia, unul dintre cercetătorii principali ai experimentului.
O imagine este formată din pixeli. Laserul funcționează prin trimiterea de impulsuri. Imaginea (pixelii) a fost pusă să interacționeze cu impulsurile laserului creând o hologramă. Cercetătorii au ajuns la punctul în care impulsurile răspund la atingerea umană și atunci când sunt întrerupţi, pixelii hologramei pot fi manipulaţi în aer.
În prezent, oricât ar fi de avansată tehnologia, lumina nu permite oamenilor să interacționeze cu ea în mod proactiv sau să o simtă ca pe o materie, în schimb, „holograma tangibilă” dă posibilitatea schimbării acestui lucru.
„Am testat două surse de laser: unul reglabil care se extinde până la 1000 de impulsuri pe secundă și un laser care proiecteaza până la 200.000 de impulsuri pe secundă. Am confirmat că rezoluția spațio-temporală de afișare volumetrică implementată cu aceste surse de energie date de laser, este de 4.000 de puncte (pixeli) și 200.000 de impulsuri pe secundă. Cercetarea prezentată aici se aplică și altor principii de redare, cum ar fi fluorescența și microbulele din materiile solide sau lichide.” au declarat cercetătorii proiectului. „Hologramele și spațiul de lucru al sistemului propus aici, ocupă un volum de până la 1 centimetru cub. Această dimensiune este măsurabilă în funcție de dispozitivele optice și configurarea lor. Lucrarea noastră oferă detalii cu privire la principiile de configurare a sistemului, evaluarea experimentală și discuții cu privire la metoda de măsurare a spațiului de proiectare precum și aplicații ale acestui sistem.”
Cercetătorii japonezi sunt de părere că această nouă metodă va putea fi aplicată în industria de divertisment, medicină sau arhitectură.
traducere și adaptare Mădălina Corina Diaconu
surse: Engadget, Tech Radar, Ars Technica
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Adauga un comentariu