Subcultură (Dicționar de antropologie urbană)

Posted on 15 mai 2024 by Marin Teodora in Dezvăluiri, Știați că // 0 Comments

În limbajul antropologiei, cuvântul „cultură” are două accepții principale: ne referim la cultură în general și la formele de cultură gândite și trăite în mod colectiv în istorie, adică la culturi.

Pentru cultură în general, E. B. Tylor (1871) a dat o definiție cu valoare canonică: „ansamblu complex care include cunoștințele, credințele, arta, moravurile, dreptul, obiceiurile, precum și orice înclinație sau experiență dobândită de omul care trăiește în societate”.

Antropologii secolului XX au observat că nu putem oferi o definiție exhaustivă și lipsită de ambiguitate a culturii și că unitatea condiției umane se descompune într-o pluralitate de culturi.

Relativismul cultural, a cărei concepție a fost dezvoltată de către Lévi-Strauss, a înaintat o definiție operatorie: „Numim cultură orice ansamblu etnografic care, din punct de vedere al anchetei, prezintă în raport cu altele, deosebiri semnificative” și, mai departe: „termenul de cultură este folosit pentru a defini un ansamblu de diferențe semnificative ale căror limite se suprapun cu aproximație”.

În această perspectivă, culturile nu apar izolate și dinamica culturală este rezultatul unei permanente interacțiuni a culturilor.

Unificarea culturală spre care pare să tindă societatea contemporană este însoțită de apariția unor noi culturi sau, așa cum preferă să spună anglo-saxonii, a unor subculturi (sub-cultures). În special orașele dezvoltă terenuri fertile pentru noi stiluri de viață, scene și subculturi.

O subcultură se referă la un grup dintr-o cultură mai mare care împărtășește credințe distincte, valori, comportamente și, adesea, un stil sau o identitate unică care îl diferențiază de cultura principală.

Subculturile se pot forma în jurul diferitelor interese, cum ar fi muzica, moda, hobby-urile sau ideologii.

Dimensiunea și diversitatea orașelor facilitează apariția unor scene sau subculturi particulare, de exemplu, bazate pe alegeri de viață sau preferințe, ceea ce duce la asocierea contextului urban cu creativitatea culturală și inovație estetică.

Stilurile de viață pot fi înțelese ca forme colective de stil și consum care sunt construite în jurul preferințelor distincte pentru bunurile de consum și activitățile de loisir.

Au o dimensiune simbolică puternică în care limbajul, muzica și atitudinile corporale (inclusiv moda, coafurile, machiajul sau mișcarea) sunt elemente importante.

Mass-media, de la publicitate și reviste până la videoclipuri de televiziune și YouTube, joacă un rol major în popularizarea stilurilor de viață specifice, de la punk la grunge sau hipster.

Termenul de subcultură a fost popularizat de sociologul Milton M. Gordon în lucrarea „Assimilation in American Life” (1947).

Utilizarea și explorarea conceptului au fost extinse de diverși cercetători în sociologie, antropologie și studii culturale, în lucrări de referință (ex. „Subculture: The Meaning of Style” de Dick Hebdige-această lucrare examinează subculturile în contextul mișcărilor de tineret britanice din anii 1950 și 1960, cum ar fi Teddy Boys, Mods și Punks; „In Search of Respect: Selling Crack in El Barrio” de Philippe Bourgois-acest studiu etnografic explorează subcultura traficanților de droguri din East Harlem, New York, analizând provocările și strategiilor lor de supraviețuire; „Club Cultures: Music, Media and Subcultural Capital” editată de Sarah Thorton- această colecție de eseuri explorează modul în care muzica, moda și interacțiunea socială formează identități și practici subculturale; „Gang Leader for a Day: A Rogue Sociologist Takes to Streets” de Sudhir Venkatesh- deși nu este concentrată strict pe subculturi, aceast volum oferă informații despre dinamica subculturală din bandele de stradă, informații bazate pe lucrările de teren ale autorului în Chicago).

Aceste lucrări exemplifică modul în care antropologii studiază și analizează complexitățile subculturilor în contexte sociale diverse.

Conceptul de subcultură a fost popular în rândul antropologilor și sociologilor în anii 1960 și 1970. Cu timpul, și-a pierdut popularitatea, deoarece implică o înțelegere a identităților ca fiind statice, mai degrabă decât construite și dinamice.

În plus, termenul de subcultură a fost utilizat în principal pentru a face referire la stilurile și gusturile clasei inferioare, prezentând în mod nepotrivit stilul de viață al clasei de mijloc ca fiind normal, mai degrabă decât subcultural.

Conceptul de „scenă” este adesea folosit pentru a discuta specific despre scenele muzicale, ca spații culturale dinamice unde se formează colectivități muzicale.

Aceste colectivități, care implică grupuri de consum muzical și practici conexe, pot fi înrădăcinate într-un spațiu geografic, pot fi translocale sau se pot baza pe internet (scene virtuale).

Tineretul urban își aduce un aport major în generarea de forme de muzică populară, modă și limbaj care devin surse de sens, inspirație și identitate.

Astfel de forme de cultură populară sunt adesea globale. De la hip hop și heavy metal până la KPOP, ele călătoresc între spațiile urbane, atrăgând noi grupuri de tineri care le asimilează.

Text: Alexandra Rusu