Cunoaste lumea

Noutăți

Lentilele de contact heliomate se poartă două săptămâni

  •  
  •  
  •  

Tehnologia care stă la baza lentilelor heliomate a trecut la un alt nivel odată cu dezvoltarea variantei lentilelor de contact.

Gigantul Johnson&Johnson a creat o linie de astfel de lentile, capabile să asigure filtrul luminii foarte puternice direct pe ochi, notează „Daily Mail”.

Lentilele au fost aprobate de oficialitățile responsabile cu siguranța alimentară de peste Ocean și în acest fel nu va mai fi nevoie de ochelarii cu această proprietate.

Singurul efect cu care vor trebui să se obișnuiască cei care le vor purta și care au ochii albaștri sau verzi va fi întunecarea lor de fiecare dată când vor păși în lumină.

Denumite Acuvue Oasys Contact Lenses with Transitions Light Intelligent Technology, aceste lentile au o durată de viață relativ scurtă – pot fi purtate două săptămâni, apoi se aruncă și „încorporează aceeași tehnologie folosită la ochelarii de vedere cu lentile heliomate, care se întunecă automat atunci când persoana pășește în lumina Soarelui”, detaliază Malvina Eydelman, director al Diviziei Oftalmologie a producătorului.

Mai exact, fiecare lentilă este echipată cu un aditiv care blochează radiațiile UV. Lentilele se vor putea folosi și de persoanele cu miopie, și de cele cu hipermetropie.

Foto domeniu public


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii