Cunoaste lumea

Noutăți

România și naţionalismul constituţional

  •  
  •  
  •  

Această sintagmă este definită din chiar art. 1 al Constituţiei României şi are drept obiectiv principal Statul naţional, cu caracteristicile sale de suveranitae, independenţă şi inalienabilitate teritorială.

Atacurile asupra acestui articol din partea reprezentanţilor minorităţii maghiare formulate în amendamentele la legea pentru revizuirea Constituţiei, par a fi sprijinite pe argumentele furnizate de ipotezele de lucru europene.

Neconstituţionalitatea unei astfel de abordări se constată în momentul introducerii în discurs a stipulaţiilor din articolul 148 al. (1), deoarece produce efectul de intangibilitate al primului articol.

Naţionalismul constituţional, în forma prezentată, face trimiteri la instituţiile statului prin atributele sale, fără să le îngrădească funcţiile de universalitate sau să elimine acceptările în complementaritate.

O personalizare directă a statului naţional este dobândită de către Preşedintele Republicii care, conform art. 80 al. (1) devine garantul independenţei naţionale.

În ce măsură această garanţie este şi operaţională ţinând cont de competenţele atribuite sau limitate, este o cu totul altă problemă. Cert este că, prin constituţie, valoarea funcţiei prezidenţiale devine naţională.

În acest fel, manifestarea oricărei discriminări ale majorităţii etnice este practic imposibilă, întrucât, în aceiaşi termeni constituţionali, preşedintele îi reprezintă pe toţi cetăţenii statului naţional, faţă de care nu practică nici o diferenţiere pe criterii de rasă, religie, sex, opinie socială sau de avere (art. 4, al.2).

Construcţia instituţiilor naţionale a suferit multe diferenţe şi ajustări în procesul de armonizare cu Uniunea Europeană. Naţionalismul constituţional românesc nu a avut nici cea mai mică notă de rigiditate.

Cu toate acestea, conducerile politice succesive au promovat o abundenţă de acte normative mai mult decât tolerante, insidios speculate, care a diluat funcţia naţională a statului într-un mod exagerat, aducându-l însituaţia de a-şi pierde din vigoarea conservativă a valorilor fundamentale, redefinindu-se într-o largă paletă de termeni în ambiguitate.

Hibridarea naţionalului cu teoriile globaliste, în această lume a haosului funcţional şi a turbulenţei existenţiale ascunse, dar activ întreţinute, impune reîntoarcerea cu atenţie şi respect la esenţe.

Iar suma acestor esenţe, în planul existenţei colective, este Naţiunea. Pentru noi, în particular, colectiv înseamnă Naţiunea Română.

(G-ral (r) Dr. MIRCEA CHELARU

Sursa: CERTITUDINEA


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii