G-ral (r) Marian URECHE: Lunga vară fierbinte a anului 1989…

Că „revoluţia” română constituie urmarea directă a celor stabilite de G. Bush şi Gorbaciov la Malta este un lucru bine cunoscut. Potrivit documentelor oficiale, cel care a sugerat calea negocierilor secrete şi a posibilităţilor înţelegerii realízate cu acest prilej a fost  Henry Alfred Kissinger, reputat diplomat şi om politic de succes, fost consilier pe probleme de securitate al preşedinţilor Richard Nixon şi Gerald Ford.

Anvergura sa diplomatică a fost atestată, între altele, şi prin aceea că, pentru activitatea desfăşurată între anii 1969-1973, pentru contribuţia la încetarea conflictului dintre SUA şi Vietnam, i-a fost acordat Premiul Nobel pentru Pace. Ulterior, Kissinger a devenit un oficial de rang înalt al organizaţiei evreieşti B’nai B’rith, membru marcant al grupului Bilderberg, precum şi al Comisiei Trilaterale. Diplomatul american este, de asemenea, şi membru al Marii Loji masonice „Alpina” din Elveţia.

Într-un cuvânt, cartea de vizită a oficialului american este una de excepţie, ca şi relaţiile sale personale cu mulţi oameni politici de vârf din diplomaţia internaţională şi cu numeroşi şi influenţi şefi de state.

Nu o dată Kissinger a propus preşedinţilor americani calea destinderii şi a dialogului cu Uniunea Sovietică. Mai concret, pe fondul evoluţiilor de după anii  ‘80 din ţările socialiste, Kissinger i-a propus lui G. Bush calea negocierilor secrete şi a înţelegerii cu Gorbaciov.

Ceea ce a produs acest unghi de abordare ca şi numărul nefiresc de mare de întâlniri dintre cei doi, 12 întâlniri directe între anii 1985-1991, a fost evoluţia evenimentelor de la finele anilor ’80 din Europa Răsăriteană.

Mai exact, termenii sugeraţi la o întâlnire secretă din 18 decembrie 1988 de către Kissinger lui Bush (pe atunci vicepreşedinte al SUA) au fost ca „Gorbaciov să promită că nu va face uz de forţă pentru a reprima reformele sau liberalizarea în Europa de Răsărit, în schimb Occidentul va promite că nu va exploata niciuna din schimbările economice sau politice care vor surveni acolo, în detrimentul intereselor legitime ale securităţii Uniunii Sovietice”.

Kissinger și-a usţinut argumentaţia arătând că, în cadrul acestui potenţial dialog înalt, Occidentul se poate angaja să nu mai folosească Europa de Răsărit ca bază de unde să se lanseze operaţiuni de spionaj acoperite împotriva Uniunii Sovietice, după cum preşedintele Bush ar fi oportun să promită că SUA nu vor încerca să ademenească ţările din Estul Europei să iasă din pactul de la Varşovia.

Pe acest fond, în ianuarie 1989, fostul secretar de stat american este autorizat să-i prezinte lui Gorbaciov, la Moscova, în sensul celor menţionate mai sus, un mesaj semnat de vicepreşedintele G. Bush.

În acest scop, la Moscova, Kissinger şi-a pregătit corespunzător terenul uzând de relaţiile sale amicale cu Alexandr Iakovlev, consilier apropiat al lui Gorbaciov.

Iakovlev fusese student la Universitatea Columbia în SUA în anii ’50, iar ulterior, la începutul anilor ’80, ambasador al URSS-ului în Canada.

La data de 18 ianuarie 1989, Kissinger era primit de Gorbaciov. La întâlnirea respectivă a participat şi Anatoli Dobrîni, fost ambasador al Uniunii Sovietice în Statele Unite, timp de 23 de ani.

La finalul discuţiilor purtate, cei trei convin să se formeze un canal de negocieri în care Kissinger îl va avea ca partener pe mai vechiul său prieten, Anatoli Dobrînin.

A urmat perioada în care mişcările social-politice din ţările socialiste luau tot mai multă amploare, motiv pentru care situaţia începea să-i îngrijoreze tot mai mult pe cei doi lideri mondiali.

În consecinţă, în iulie 1989, Gorbaciov se afla la Bucureşti, la o întrunire convocată cu liderii statelor membre ale Tratatului de la Varşovia, în faţa cărora a susţinut fără rezerve reformele ce se produceau în Polonia şi Ungaria.

În discursul rostit cu acest prilej, liderul rus le-a adresat rugămintea să fie toleranţi şi să găsească soluţii independente pentru problemele naţionale.

Ceauşescu, gazda întâlnirii, a acuzat lipsa de unitate din cadrul alianţei, iar Honeker, după ce a leşinat, s-a întors acasă. Se cunoaşte, de asemenea, că Nicolae Ceauşescu l-a acuzat pe Gorbaciov că a trădat cauza socialismului, hotărând să urmeze propria sa cale.

Este momentul în care România s-a izolat nu numai faţă de Occident, ci şi faţă de restul Statelor Socialiste Europene, moment care va determina ulterior costuri economice uriaşe, fără precedent în istoria ţării.

Mai mult, închistarea şi rigiditatea lui Ceauşescu, percepută de o bună vreme, de către Gorbaciov, ca adversitate, va întări decizia acestuia, dar şi a lui Bush, de a rezerva un statut special, atât lui, cât şi, mai ales, României.

În aceeaşi perioadă Bush a vizitat Varşovia, Gdansk şi Budapesta. Vizita sa urma același traseu ca a omologului său, Gorbaciov: să încurajeze evoluţiile spre democraţie şi să se dea mai multă consistenţă reformelor.

Mai exact, în Polonia, Bush l-a invitat pe generalul Jaruzelski să legalizeze mişcările sindicatelor poloneze („Solidaritatea”) şi să accepte reformele.

Totodată Bush l-a vizitat pe liderul „Solidarităţii” la el acasă, iar la  solicitarea lui Lech Walesa a dublat ajutorul acordat Poloniei. Iar în cuvântarea sa rostită în Parlamentul polonez, liderul american a subliniat că poporul polonez putea ajuta la lichidarea divizării Europei.

În cursul aceleaşi luni iulie, după vizita în Polonia, Bush ateriza la Budapesta. Miercuri, 12 iulie, dimineaţa, Bush a avut o întâlnire cu liderii maghiari Karoly  Grosz, Reszo Nyers şi Miklos Nemeth.

Respectivii l-au informat pe oaspete că „partidul lor este pe cale a se transforma într-o uniune social-democratică de tip occidental, care îşi va încerca şansele in faţa urnelor de vot. Dar capacitatea lor de a continua reforma depindea de bunăvoinţa lui Gorbaciov”.

Răspunsul lui Bush a fost următorul: „Suntem alături de voi. Ceea ce faceţi dumneavoastră este emoţionant. Este ceea ce am dorit noi dintotdeauna. Nu avem intenţia să vă complicăm situaţia. Ştim că, cu cât ne vom înţelege mai bine cu sovieticii…”.

Bush i-a asigurat că nu are inteţia să-i silească pe liderii din Europa Răsăriteană să aleagă între Est şi Vest.

În după amiaza aceleaşi zile preşedintele american a avut o întâlnire şi cu reprezentanţii opoziţiei ungare non-comuniste.

Concluzia expusă de preşedinte: „Liderii dumneavoastră merg în direcţia corectă. Ţara dumneavostră merge pas cu pas pe această cale şi acesta este, în mod sigur, lucrul cel mai prudent”.

Urmare vizitelor efectuate în cele două ţări, în drumul său de reîntoarcere spre casă, în dimineaţa zilei de 18 iulie, Bush i-a trimis lui Gorbaciov o scrisoare alografă prin care i-a propus o întâlnire preliminară înaintea celei oficiale, ce fusese programată pentru începutul anului 1990.

Conţinutul acestei telegrame era următorul: „Dați-mi voie să intru rapid în subiectul acestei scrisori! Aş dori foarte mult să stau de vorbă cu dumneavoastră, dacă vă surâde această idee. Vreau să fac acest lucru fără mii de asistenţi care privesc peste umărul nostru, fără informările omniprezente şi, evident, fără presa care să strige la noi din cinci în cinci minute: Cine câştigă?”.

Peste 10 zile acest mesaj confidenţial, sigilat, i-a fost trimis de către ambasador consilierului militar al lui Gorbaciov, mareşalului Serghei care se afla în vizită la Washington.

Punerea de acord a făcut obiectul a patru schimburi de mesaje scurte între Gorbaciov şi Bush. Întrucât liderul rus avea programată o vizită în Italia în cursul lunii decembrie 1989, acesta a propus ca întâlnirea să aibă loc undeva pe Mediterana.

Începute deja în Polonia şi Ungaria, revoluţiile s-au extins în Republica Democrată Germană. În august 1989, 130 de cetăţeni est-germani au primit azil politic la misiunea Germaniei Occidentale din Berlinul de Est.

În cursul lunii următoare, 5.500 de est-germani s-au refugiat la misiunea Germaniei Occidentale de la Praga.

Când Ungaria şi-a deschis frontierele, 1.000 de turişti est-germani au fugit în Austria. Honecker a cerut să se pună capăt exodului, dar fără succes. Guvernul ungar obţinuse dinainte acordul tacit al Kremlinului.

Text preluat din bilunarul Certitudinea

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină