Cunoaste lumea

Noutăți

100 de cruci au fost plantate pe terenul Mega Moscheii. Războiul continuă! Galerie Foto

  •  
  •  
  •  

Un număr mare de oameni au asistat acum câteva zile la continuarea acțiunilor contra proiectului Marii Moschei din București. Cătălin Berenghi și prietenii lui au trecut la un alt nivel al opoziției față de proiectul construirii celei mai mari Moschei din Europa, în București.

Dacă nu demult a sfințit pe terenul Merga Moscheii o cruce de piatră veche de 100 de ani, grea de peste o tonă, la începutul acestei săptămâni, alte 100 de cruci, din lemn de data aceasta, au fost sfințite de un grup de proți ortodocși și apoi au fost plantate pe terenul respectiv, în jurul crucii de piatră. Imaginile sunt siderante, surprinzătoare, la fel ca mijloacele de protest folosite.

cruci noaptea

Fără îndoială că, în contextul crizei imigranților arabi, realizarea unei mega Moschei și a unei Universități Islamice în București, după cum s-a anunțat ca intenție, poate fi un demers periculos, în sensul că ar putea fi elemente care să încurajeze o imigrație arabă consistentă în București, pentru viitorul apropiat.

În legătură cu această ultimă acțiune, Cătălin Berenghi ne spune pe pagina sa de facebook următoarele: „INAINTE DE FIGURI SI AROGANTE, ASTEPTAM RASPUNS LA ANULAREA HG 372/2013 DEPUSA DE NOI LA REGISTRATURA GENERALA A GUVERNULUI CU NR 17/10383/ 09.09.2015

SUNTEM PESTE TOT (Chiar si la sedintele guvernului)!!!!

Astazi, se pare, a fost discutat in sedinta de guvern, adica a fost hotarat sa fim amendati pentru ” Profanarea unui maidan” adica MOSCHEEA LUI PONTA CARE NU VA MAI FI, iar diseara cand va fi slujba de sfintire (luni, 14 septembri – n.m.) a SFINTEI CRUCI, sa vina jandarmeria sa ne „Goneasca”. Totusi, Jandarmeria nu poate „goni sau amenda” pentru ca pana si legea neconstitutonala nr 60/ 7/1991 privind adunarile publice, prevede la art 3 ca manifestarile religioase n-au nevoie de „autorizatie”. (Cătălin Berenghi – https://www.facebook.com/Catalin-Berenghi-1715989055291587/timeline/)

Daniel Roxin

Cruci 1

cruci preot

cruci 2


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

12 Comments on 100 de cruci au fost plantate pe terenul Mega Moscheii. Războiul continuă! Galerie Foto

  1. sa arunce cu singe de porc pe suprafata si sa sape gropi de forare de 40 de metri adincime si sa verse singe de porc in gropi …atunci nu mai reusesc paginii sa mai omita faptul…mai multe canale de forare la 40 de metri si la 100 de metri adincime si atunci nu mai pot sa gaseasca unde sint si nu pot curata pamintul…nu islamizarii Rominiei,islamul e ciuma crestinatatii

  2. Crucea albă de piatră e ca un voievod în mijlocul oştenilor.

    Un profund respect şi admiraţie pentru Cătălin Berenghi şi prietenii săi.

  3. Dar daca ar pune capul lui Daniel?!

  4. catalina cristea // 16 septembrie 2015 at 22:57 // Răspunde

    BRAVO,baieti,cu majuscule.voi ma faceti sa stiu din nou de ce sunt mandra ca sunt roman

  5. Intr-o țară civilizata, populația ar fi fost consultata dacă este de acord cu trecerea acestui teren din proprietatea statului, in folosința unui cult ne-majoritar. La noi, primul ministru, primarul (ambii urmăriți penal) dispun după bunul plac de bunurile publice.

  6. de sute de ani sunt musulmani in Romania, nu vad nici o islamizare..sunt peste 60 de moschei..

    • este vorba de un schimb de terenuri.o intelegere intre doua state. in istanbul cimitir si biserica pt romani si aici loc pt moschee..turci nu au facut asa ca voi….de..voi sunteti civilizati

  7. mi se pare o prostie, sincer…. o vad ca pe un gest de oameni slabi…. cred ca erau multe alte variante decat aceasta cu zeci, sute de cruci cate… cate… a luat-o rau pe ulei ortodoxia…. imi pare rau… nu vreau sa jignesc pe nimeni , dar ar trebui de renuntat la teatru si de cautat de indreptat spre o pocainta adevatata… atunci se vor vedea rezultatele ….. respect…

  8. Oamenii astia acuza islamul de intoleranta, dupa care scuipa tot veninul declarand superioritatea crestinismului. Pai nu e cam paradoxal? Rusine preotului, care in loc sa fie „un bun crestin” si sa arate toleranta, dezbina doua religii care sunt… mai mult sau mai putin aceeasi. Pun pariu ca nici unul dintre „crediniciosii” de fata habar nu are ce inseamna o religie abrahamica. Si ce e mai grav este ca nu se realizeaza faptul ca nu mai este loc de segregare religioasa. Musulmani sunt si o sa tot fie pe continent, iar problema principala este ca islamul nu este ierarhizat, fiecare avand libertatea sa interpreteze coranul dupa interesele sale. In acest moment este nevoie de o organizare, care sa indrume musulmanii spre o „religie europeana” (majoritatea au facut-o deja singurei), ceea ce se poate realiza prin disputatul proiect. Prin ura nu o sa realizam decat creearea societatilor paralele, dezbinarii si xenofobiei. Numai bine.

  9. Ma dar noi nu putem face biserica la iei mai Bine am pune capul lui ponta langa unul de porc si si sfantul coran poate asa se anuleaza

  10. „Zvastici” ar fi trebuit plantate! că atunci ar fi știut cu cine au de a face.

Lasă un răspuns la vălișor Anulează răspunsul

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii