Cunoaste lumea

Noutăți

„Zeița Melaninei”, senegaleza care a cucerit internetul cu o nuanță unică de negru a pielii

  •  
  •  
  •  

Khoudia Diop este un fotomodel senegalez cu un ten neobișnuit de întunecat. Pielea bogată în melanină a lui Khoudia îi conferă acesteia o frumusețe naturală uimitoare și o nuanță unică a pielii. Deși acum tânăra susține că se bucură de un succes internațional datorită culorii sale, în copilărie era ținta glumelor și a ironiilor celorlalți copii de culoare, care o considerau o ciudată. „Eram deseori numită Întunecata sau Fiica nopții sau Mama stelelor, crezând că mă vor face să mă simt rușinată pentru culoarea mea. Însă, nu este deloc așa. Mi-am văzut mereu de treaba mea și nu m-am lăsat influențata de aceste apelative; eram copii”, a declarat Diop.

Potrivit celor de la ONU, în multe țări africane, milioane de femei folosesc astăzi creme de albire. Un raport efectuat a constatat că 75% dintre femeile din Nigeria folosesc astfel de produse, urmate de cele din Togo, cu 59% și Africa de Sud cu 35%.

„Există o convingere greșită că doamnele cu un ten mai deschis sunt mai frumoase și mai acceptate de bărbați. De-a lungul timpului doamnele care au un ten mai întunecat, ca cel a lui Khoudia, au apelat la tot felul de trucuri pentru a scăpa de ceea ce ei numesc o problemă de sănătate. Aceste femei ar trebui să se uite cu încredere la Khoudia Diop și să învețe să se simtă confortabil în pielea lor, în loc să utilizeze produse chimice potențial periculoase pentru a atinge un ideal de frumusețe impus de mass-media„, a declarat Afrizap Olanrewaju Falodun, dermatolog consultant la Spitalul Național din Abuja.

Khoudia-Diop-Melanin-Goddess3-600x708 Khoudia-Diop-Melanin-Goddess-600x513 Khoudia-Diop-Melanin-Goddess4-600x401 Khoudia-Diop-Melanin-Goddess7-600x538 Khoudia-Diop-Melanin-Goddess2-600x600

sursa: http://www.odditycentral.com/pics/senegalese-melanin-goddess-conquers-the-internet-with-her-incredibly-dark-beautiful-skin-tone.html

traducere și adaptare: Radu Ungureanu


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii