Noutăți

Vremurile când sexul în public era o normalitate. Locul în care 700.000 de oameni făceau sex în grup

Orgiile sexuale au reprezentat o parte firească şi importantă din viaţa oamenilor antici. Erau festivaluri anuale la care participau sute de mii de persoane, cu o viaţă absolut normală, dar care se lăsau pradă plăcerilor şi perversiunilor cu cea mai mare lejeritate.

Au fost şi cazuri excepţionale de perversiuni atât de atroce încât ne este greu să ni le imaginăm astăzi.

Deşi mulţi consideră timpurile moderne, o eră al libertinajului sexual, în realitate, oamenii secolului XXI pot fi consideraţi pudici în comparaţie cu popualţiile lumii antice. Sexul a jucat un rol deosebit de important în istoria umanităţii. Nu doar prin funcţia sa reproducătoare menită să perpetueze specia sau prin plăcerile oferite.

Sexul a fost ritualic, a creat o comuniune între oameni şi zei, a simbolizat geneza şi în acelaşi timp a fost un mod de socializare între largi comunităţi umane. Încă din paleolitic omul a practic orgii sexuale fără inhibiţii şi s-a dedat fără ruşine plăcerilor.

Încă de acum 40.000 de ani, există dovezi ale pornografiei dar şi al satisfacerii plăcerilor sexuale. În istorie au rămas însă câteva exemple de orgii anuale, oficiale, considerate absolut normale de populaţiile lumii antice.

Cea mai mare orgie sexuală din zona Mediteranei

Una dintre cele mai mari orgii sexuale documentate în istoria lumii avea loc anual în Egiptul antic. Mai precis, în oraşul Bubastis. Astăzi pe locul acestuia oraş antic, de acum aproximativ 3000 de ani se află localitatea egipteană Zagazig.

Bubastis se afla pe malurile Nilului şi era mai degrabă un oraş cultic, dedicat zeiţei Bastet. Această zeitate era reprezentată ca o femeie cu cap de pisică şi era protectoarea sexului, sarcinii şi familiei printre altele.

Fiind dedicat unei zeiţe a sexului, Bubastis era un adevărat paradis sexual, măcar odată pe an. Mai precis, la Bubastis era organizat un festival anual, unde veneau sute de mii de oameni, doar pentru a bea şi a face sex în grup.

Citeste mai mult: Adevărul


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

1 Comment on Vremurile când sexul în public era o normalitate. Locul în care 700.000 de oameni făceau sex în grup

  1. Pai, dragii mei, uitati-va la cum este reprezentat Osiris (Zeus la greci), intemeietorul cultului “religios” egiptean! Fusta aceea, pe care o purtau toti egiptenii, la Osiris nu cade firesc, vertical ci face, in fata, un unghi, v-ati intrebat de ce? Ei bine, pentru ca baiatul era in erectie continuu, suferea de priapism. Dealtfel, Osiris a confiscat si pervertit simbolistica coloanei (columnei) si a fortat asocierea acesteia cu prezenta sa si a cultului personalitatii sale. Si mai mult, atunci cand cucerea un teritoriu si supunea poporul/comunitatea de acolo ridica un obelisc, iar daca vroia sa umileasca acea comunitate cucerita ridica o coloana cu capitel a carei semnificatie era/este aceea de falus cu o vulva in varf. Unde in Bucuresti, in centru, vedem noi astazi un monument care seamana cu ce spuneam mai sus, doar ca ceva inca mai explicit? Dar stati linistiti ca nici turnul Eiffel nu semnifica altceva si nici stema de pe drapelul Iranului si nici columna traiana… mai departe le gasiti singuri.

    Esista o disciplina in teoria artei care se cheama iconologie. Dom’ profesor Razvan Theodorescu nu e strain de ea.

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii