Noutăți

Juncker şi migranţii sunt de vină pentru Brexit

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, este în parte vinovat de decizia Marii Britanii de a se retrage din Uniunea Europeană, a declarat duminică premierul ungar Viktor Orban, informează dpa. ”Una dintre cele mai mari greşeli a fost că UE a numit un preşedinte al Comisiei pe care (populaţia) britanică l-a respins”, a susţinut Orban, care a participat la summitul extraordinar de la Bruxelles la care liderii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene au aprobat duminică în cadrul unui summit extraordinar acordul privind ieşirea Marii Britanii din blocul comunitar, precum şi declaraţia care schiţează relaţia post-Brexit cu Londra.

”A doua greşeală a fost că uniunea le-a permis migranţilor să intre, dar nu a reuşit să-i convină pe britanici să rămână. Ar fi trebuit să se întâmple invers”, a apreciat Orban, în declaraţii făcute către media de stat ungare.

Relaţiile dintre guvernul populist de dreapta din Ungaria, sub conducerea lui Viktor Orban, şi UE au fost tensionate încă de când blocul comunitar s-a confruntat cu un val de refugiaţi în 2015. Relaţiile s-au deteriorat şi mai mult după ce Parlamentul European a votat în septembrie în favoarea declanşării procesului de sancţiuni împotriva Ungariei pe tema statului de drept. (Știre AGERPRES)


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii