Noutăți

Viață în spațiu? O bacterie necunoscută pe Pământ a fost descoperită la bordul Stației Spațiale Internaționale

Nu, știrea nu este marketing pentru filmul „Life – Viață, primele semne”, care rulează acum în cinematografe și care are ca subiect descoperirea unei bacterii extraterestre la bordul ISS. Ceea ce vă prezentăm aici este cât se poate de real. Cercetătorii de la NASA’s Jet Propulsion Laboratory (JPL) din California, au descoperit o nouă bacterie în filtrele instalate pe Stația Spațială Internațională.

Aceștia au numit bacteria Solibacillus kalamii, în onoarea fostului președinte indian Abdul Kalam  care a avut un rol cheie în dezvoltarea programului aerospațial al Indiei, pentru că descoperirea acestei bacterii ar putea fi dovada vie a faptului că undeva, în spațiu, există viață.

Bacteria descoperită pe filtrele sistemul de curățare al stației spațiale este necunoscută pe Pământ. Filtrele au o durată de viața de 40 de luni după care sunt înlocuite și trimise pe Pământ pentru diferite cercetări. Există în prezent mai multe teorii cu privire la această bacterie. Aceasta ar putea fi de origine terestră dar transportată în spațiul cosmic ai suferit unele mutații, ceea ce o face în prezent necunoscută pe Terra, sau este o formă de viață microbiană din afara planetei noastre. Cercetările sunt de abia la început, însă cu siguranță vor trezi multe dezbateri și teorii ale conspirației.
1902-wright-brothers-glider

sursa: thewire.in/

sursa: .bfmtv.com/

sursa: .natureworldnews.com/

traducere și adaptare: Radu Ungureanu


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii