Noutăți

Viața căutătorilor de diamante din Brazilia – săracii care speră să se îmbogățească (galerie foto)

În adâncul inimii statului brazilian Minas Gerais, de-a lungul malurilor râului Rio Jequitinhonha, câteva sute de oameni explorează minele masive, lăsate în urmă de companiile miniere, în căutare de diamante. Oamenii își încearcă norocul folosindu-se de tehnici artizanale utilizate cu o sută de ani în urmă. Este un proces de minerit foarte dificil de realizat care care nu garantează rezultate și durează cel puțin câteva săptămâni. Lucrând în grupuri de zece sau mai puțin, acești mineri amatori dau la o parte pământul din aceste gropi escavate cu ceva timp în urmă, până la o adâncime de 50 de metri, unde speră să mai găsească diamante care le-ar fi scăpat minerilor angajați de către companiile care au deținut în trecut aceste zone de exploatare.

Oamenii ajunși aici, în zona denumită Areinha, trăiesc în cabane din lemn fără electricitate sau apă curentă. Cei mai mulți își aduc și familiile pentru a-i ajuta la săpat. Cu toții speră că într-o bună zi vor găsi printre mormanele de pietriș și nămol un diamant care să-i scoată din sărăcia lucie în care trăiesc.

Diamantele au fost descoperite în Minas Gerais de prin anul 1725, iar mai bine de o sută de ani Brazilia a fost cea mai importantă sursă de diamante din lume, asta până la descoperirea minelor sud-africane. Astăzi, țara este doar un producător minor pe piața diamantelor. Multe mine au fost abandonate din cauza lipsei de profit, atrăgând un număr mare de mineri ilegali. Aceste fotografii au fost surprinse de fotograful Felipe Dana, în cadrul unui foto-reportaj realizat în urmă cu 2 ani.

brazil-diamond-mine-areinha-12[2] brazil-diamond-mine-areinha-11[2] brazil-diamond-mine-areinha-10[2] brazil-diamond-mine-areinha-8[2] brazil-diamond-mine-areinha-7[2] brazil-diamond-mine-areinha-6[2] brazil-diamond-mine-areinha-5[6] brazil-diamond-mine-areinha-3[2] brazil-diamond-mine-areinha-2[2] brazil-diamond-mine-areinha-1[2] brazil-diamond-mine-areinha-9[6]

sursa: https://apnews.com/32dadbf5b4764d2481f3213db07a1e11/brazils-artisanal-miners-seek-diamonds-abandoned-mine

sursa: http://www.amusingplanet.com/2016/01/villagers-scrap-living-out-of-abandoned.html

traducere și adaptare: Radu Ungureanu


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii