Noutăți

Vetrele dacice din Danemarca

vatra dacicaFormula As: Bun venit în Danemarca! Poarta grea, de lemn, scârţâie tânguit, ca şi cum ar anunţa, sub văzduhul înalt al toamnei, întoarcerea fiului rătăcitor. Lucrătură de meşter dibaci, un drug zdra­văn o trânteşte pe dată la loc, între uluci. N-ai timp să dai înapoi dar nici n-ai de ce. Fiecare detaliu ce-ţi iese în cale te îmbie să intri, căci totul e la fel ca în amintirile tale din anii copilăriei, totul are rânduiala aceea veche a satului bunicilor după care tân­jeşti, totul are fami­liaritatea bună şi ocro­titoare a lui “acasă”. Şi gardul înalt, ca o palisadă, şi măştile păgâne, sculptate pe stâlpi, ca să alunge spi­ritele rele, şi iarba frumos cosită, şi curtea rânduită, cu fiecare unealtă pusă la locul ei. Şi casele, mai ales casele. Pitite de soare sub aco­perişuri înalte, din paie groase, acoperite cu muşchi, par mai mult nişte bordeie. Cobori cocârjat prin uşa joasă, ca să dai înăutru peste răcoarea lutului reavăn, cu care e podită casa: bârne groase, nuiele mi­gălos împletite, laviţe din scânduri negeluite, acope­rite cu pături de lână la fel de aspre, iar sus, în pod, maldăre de blănuri miţoase de oaie, atârnând de voie, ca-n stâna unui cioban. Pe dreapta cum intri e “poiata” animalelor. “Casa cea bună”, unde trage familia seara, istovită după o zi de muncă, se află în stânga, îndărătul unei uşi masive, cioplită dintr-un singur lemn. Pe cât de frust e locul, pe atât e de învăluitor. Feres­truicile, mici ca la bisericile maramureşene, aruncă în casa întunecată suliţe lungi de lumină, ce prefac colbul din aer, în pulbere fină, de aur. Raze miraculoase, ce duc, pre­cum steaua din Bethleem, exact înspre vatra de foc din mijlocul casei, pentru care ai bătut atâta amar de drum. Da, acea vatră este exact ce cauţi: vatra dacică, identificată de arheo­logii danezi.

– “Iată!”, îmi citeşte gândurile, într-o engleză molcomă, arheologul danez Torben Egebjerg. “A­ceas­ta este una dintre vetrele pe care le cauţi. Şi cam aşa arătau, acum două milenii, casele în care au fost găsite aceste vetre, aici, la noi”.

Mă aflu la Muzeul “Dejbjerg Jernalder”, de lângă Skjern, în Danemarca, iar ceea ce ar putea fi foarte bine un colţişor dintr-un mu­zeu al satului românesc este o reconstrucţie, cât se poate de fidelă, a modului de viaţă al oamenilor din acea zonă a Jutlandei, pe vremea lui Burebista sau Decebal. Sunt trei locuinţe inspirate de descope­ririle arheologice făcute la Dejbjerg, iar în mijlocul fiecăreia dintre ele stă câte o replică a unei vetre de foc. Domnul Torben Egebjerg, are pe chip un entu­ziasm copilăresc. Se bucură sincer de bucuria noastră, participă din tot sufletul la căută­rile noastre, uimit să afle că faimoasele vetre orna­mentate din vestul extrem al Danemarcei, atât de aproape de Marea Nordului, sunt identice cu vetrele găsite în vechile teritorii ale tracilor şi dacilor, în Ro­mânia de azi. “E cu adevărat uimitor!”, repetă Torben Egebjerg, în vreme ce ne plim­băm prin bătăturile bordeielor de pe vremea da­cilor. Miroase a fân cosit şi a iarbă arsă de soarele încăpăţânat de mijloc de septembrie, miroase ca în vechea curte a bunicilor mei de la Ştrucut, în ini­ma Ardealului. Mă reazem de un gard de lemn şi, în timp ce inspir emoţia mo­men­tului, un gând îmi zâmbeşte. “Cum am ajuns să caut ve­tre dacice în Ţările Nordice, în ţările vi­kingilor, la aproape 3.000 de kilometri de ţară? De unde a por­nit această adevărată nebunie?”.

danezi

Călăuzele noastre – arheologii danezi Torben Egebjerg şi Palle Eriksen

Spre Nord, fără scepticism. “Să ţinem nordul! Acolo e adevărata comoară pe care o căutăm!”, profeţise Sânziana Pop, ani la rând, după extraordinarele noastre călătorii pe urme româ­neşti, prin Croaţia şi Franţa, prin nordul Italiei şi Aus­tria, prin Cehia sau prin Ţările Baltice. “Să ţinem nordul!”, spunea mereu, călindu-şi entuziasmul, ori de câte ori dădeam, prin muzeele sau prin anticariatele străine, peste hărţi vechi, medievale, în care numele “Dacia” trona peste teritoriul de azi al Danemarcei. “E un semn!”… Dar până să ajungem acolo, am luat-o, sistematic, în sus, spre locul unde se agaţă în cui harta Europei, chiar pe drumul pe care îl vor fi făcut, acum două milenii şi mai bine, dacii pe care îi căutam. Am fost în primăvara aceasta în Ucraina, la Mala Ko­panya, cea mai nordică cetate dacică şi cel mai bine cercetată dintre toate, iar argumentele aflate acolo, de la arheologii ucraineni (mari fani ai civilizaţiei dacice, nu ca cei de pe la noi) ne-au fost de mare folos în deplasarea din toamna aceasta, prin Gemania, Dane­marca şi Suedia. Dar pista cea mai serioasă a rămas tot Polonia, o ţară în care istoria veche se cercetează in­ten­siv, de decenii, şi unde urme ale prezenţei dacice se găsesc tot mai multe, an după an. Sunt pline lucrările arheologilor polonezi de detalii spectacu­loase, legate de pre­zen­ţa şi influenţa civiliza­ţiei dacice pe malurile Vistulei, de la Cracovia şi Varşovia până sus, în nord, la Gdansk, şi chiar mai departe, în Germania vecină, lângă Rostock, pe malul Mării Baltice. Dar, Gdansk-ul şi Rostock-ul nu erau, nicidecum, cele mai nordice locuri în care arheologi străini desco­periseră obiecte care rezonau cu lumea traco-dacă. Erau încă multe, multe altele. Dintre toate, Norre Fjand suna cel mai exotic.

“Norre Fjand”, mi-am tot repetat, silabisit, încercând să-l aşez, undeva, pe o hartă a nordului din mintea mea. Iar când, în fine, am găsit pe o hartă mi­cuţa localitate cu acest nume, nu mi-a venit să-mi cred ochilor. Mult mai la nord de Hamburg şi mult mai la vest de Copenhaga, Norre Fjand avea, pe o parte, ieşi­re la un superb fiord, iar pe partea cealaltă, avea des­chidere, cât vezi cu ochii, la Marea Nordului, pe unde poţi ajunge, imediat, în Nor­vegia. Un îndepărtat picior al unui pod imaginar care leagă, într-o lungă diago­nală, de peste 2.500 de kilo­metri peste Europa, Marea Neagră de Marea Nordu­lui.

vatra dacica 1

Ca în curtea bunicilor din Ardeal

Primul care a făcut demonstraţia ştiinţifică a legă­turii acesteia incredibile, dintre lumea dacică şi vestul extrem al Danemarcei, este profesorul şi arheo­logul polonez (cum altfel?) Tadeusz Makiewicz. În­tinse pe durata a patru decenii, de prin 1970 până după 2000, cercetările sale sunt literă de lege în literatura de spe­cia­litate şi sunt citate cu mare respect de noua gene­raţie de arheologi din Polonia. În anii ’70, pro­fesorul a descoperit nişte obiecte cu ornamente enig­matice – care semănau a altare sau a vetre de foc – despre care îşi imaginase că puteau aparţine ritua­lu­rilor unui cult religios. Şi cum, de la o vreme, “obiec­tele” acestea apă­reau tot mai des în Polonia, istoricul decide să trea­că la cercetarea lor minuţioasă. Con­cluzia lui Makie­wicz e absolut spectaculoasă! Vetrele din Polonia prezentau asemănări remarcabile cu obiecte prove­nind din teritorii altădată tracice sau dacice. Mai mult, “vetrele de pe teritoriul Poloniei nu sunt decât un lanţ, în difuzarea acestor structuri din zona dacică, în Ger­mania şi chiar în Danemarca, la Norre Fjand”, suna teza savantului polonez. “Norre Fjand”! Acest nume bizar, cu asprimi nordice, mi-a atras imediat atenţia. Drumul spre “Nord”, la care visam de ani de zile, avea, de-acum, o desti­naţie exactă…

Palle şi Torben. Ne-am încercat ani de zile răbdarea de a vedea nordul, atât de des profeţit în convorbirile noastre, şi iată-ne acum şapte oameni de la “Formula AS”, la Skjern, în curtea “ţără­nească” din spatele mu­zeu­lui de arheologie care a coordonat, în anii inter­belici, săpă­turile de la Norre Fjand. Cercetătorii danezi, Palle Erik­sen şi Torben Egebjerg ne pri­mesc ca pe unii de-ai lor. Nu au pâine şi sare, dar au pregătit cozonaci şi ceaiuri din plante aromate. “Câţi veniţi?”, m-a tot întrebat Palle, iar acum îmi dă­deam seama de ce. Voia să fie sigur că oaspeţii din România, jurnaliştii veniţi – “cu maşinile!?” – atâţia mii de kilometri, ca să se convingă, la faţa locului, de existenţa vetrelor orna­mentate de care vorbea profesorul Tadeusz Makie­wicz, se vor simţi ca acasă. Nu doar că ne-au făcut un ghidaj emoţionant prin mu­zeul lor şi prin com­plexul de locuinţe din epoca dacilor, dar ne-au pregătit şi un consistent “dosar de presă”, cu tot ce ar putea avea legătură, din infor­maţiile lor, cu tracii sau cu dacii de pe teritoriul Da­nemarcei.

ciprian rus

Reporterul, la gardul casei

Palle şi Torben sunt exact opusul cercetătorilor scorţoşi, care le ştiu ei pe toate şi care privesc cu sus­piciune orice întrebare. Sunt senini şi deschişi, curioşi să afle idei şi teorii noi. Intru cu ei în biblioteca mu­zeului şi căutăm consistentul raport de săpătură, reali­zat de istoricul Gudmund Hatt, după excavările de la finele anilor ’30, de la Norre Fjand. “Vetrele origi­nale găsite la Norre Fjand sunt supuse unui strict regim de conservare şi e foarte complicat să ajungem la ele. Dar aici, în lucrarea lui Hatt, sunt fotografii foarte conclu­dente de la faţa locului, cu vetrele ornamentate”, îmi explică cei doi cercetători, în timp ce constatăm cât de asemănătoare sunt vetrele de la Norre Fjand cu cele descoperite în Polonia şi în România. Vetre simple, din lut, pătrate sau rotunde, încadrate de un desen la fel de simplu, unele tăiate de cruci mari, în diagonală, altele ştanţate cu un obiect dur. La început, pe vremea tracilor, cu patru secole înainte de Hristos, fuseseră mult mai frumos ornamen­tate, după moda grecească. Cu timpul, însă, dacii le-au simplificat desenul şi aşa au ajuns, prin Polonia şi Germania, până în Danemar­ca. “Să ştiţi că avem astfel de vetre nu doar la Norre Fjand, ci şi la Ginderup, Hurup sau Tofting”, spune victorios Torben Egebjerg. “Tocmai am sunat la Mu­zeul Thy, iar colega de acolo, care are o adevărată colecţie de fotografii cu vetrele ornamentate care vă interesează, mi-a promis că vi le va trimite cât de re­pede”. Savurăm împreună un ceai fierbinte, din ierburi nordice, şi ne lăsăm, la rândul nostru, intervievaţi de gazdele noastre, uimite de “nebunia” drumurilor prin Europa ale unui grup de jurnalişti.

“Pe lângă ce aţi găsit la noi, veţi vedea, la Copen­haga, şi alte urme, cum ar fi căldarea de la Gundestrup sau cupele de argint de la Mollerup. Cupele sunt foarte asemănătoare cu nişte exemplare din tezaurul dacic de la Sâncrăieni şi au fost descope­rite tot aici, la noi, în Jutlanda, în zona în care s-au găsit şi vetrele. Sunteţi pe mâini bune dacă vă în­tâl­niţi aco­lo cu arheologul Flem­ming Kaul, de la Muzeul Na­ţional din Co­pen­haga. Sunt sigur că veţi afla multe alte lucruri inte­resante!”, mă încu­ra­jează, la ple­care, Tor­ben Egebjerg.

vatra dacica 2

Spectaculoasa vatră ornamentată de la Ginderup

vatra dacica 3

Vatră dacică, cu motive rotunde, descoperită la Norre Fjand

Ceaşca miraculoasă. Încercasem toamna aceasta, până în ultimul moment dinaintea plecării spre Danemarca, să mă în­tâl­nesc la Poznan cu profesorul Ta­deusz Makiewicz. Retras din acti­vitatea ştiinţifică de câţiva ani, din pricina vârstei înaintate, pro­fe­sorul Makiewicz nu a mai apă­rut în pu­blic decât o singură dată, în decem­brie anul trecut, când a fost săr­bă­torit pentru întreaga carieră de că­tre Insti­tutul de Istorie al Uni­ver­sităţii “Adam Mikie­wicz” din Poznan. Starea de sănătate nu i-a permis profesorului să ne vedem, însă cel mai bun prieten al său, arheo­logul Andrzej Mi­halowski, mi-a pus la dispoziţie, cu mare bucurie, toate lucrările aces­tuia pe tema vetrelor dacice din Europa. Le-am trimis îndată la tradus, în ţară, iar argumentaţia în limba română a teoriilor lui Tadeusz Makiewicz avea să îmi parvină tocmai la timp de acasă, pentru pregătirea în­tâl­nirilor cu specialiştii da­nezi de la Skjern şi Copen­haga.

Reputatul cercetător da­nez Flemming Kaul, de la Muzeul Naţional din Copen­haga, este, şi el, convins de lucrurile pe care le afirmă. “Sincer, nu îmi imaginasem că sunt atât de mari ase­mă­nările între vetrele noastre şi cele din România. E o po­veste foarte interesantă”. Îi povestesc şi lui istoria cer­cetărilor profesorului Makie­wicz, aşa cum o aflasem de la colegii acestuia de la Poz­nan. În 1970, la Janikowo, în Polonia, s-au găsit rămăşi­ţele unei clădiri cu o “podea” de lut, în centrul căreia era gra­vat un pătrat cu laturi duble. Profesorul Makiewicz a ve­nit imediat să inspecteze locul. “Obiec­tele acestea au analogii foar­te clare în culturile tracică şi dacică. Ca­racterul lor identic, ornamen­tarea lor, tipul clădirilor în care au fost găsite, situaţia cronologică, toate arată că obiectele de la Janikowo sunt rezultatul influenţelor care îşi au izvo­rul în spaţiul traco-dacic”, afir­mă profe­sorul Makie­wicz. Dar cum ajun­se­seră acele vetre de tip traco-dacic în Polo­nia şi, mai departe, în Germania şi Dane­mar­ca? Asta era întreba­rea care îl frământa pe istoric. Prima şi cea mai la îndemână explicaţie era că obiectele respective sunt rezultatul contactelor direc­te cu teritoriile locuite de daci şi traci. La scurt timp, un argument major înclină şi mai mult balanţa în favoa­rea dacilor: chiar la Janikowo, cer­ce­tătorii dau, lângă o vatră ornamentată, similară cu cele din România, peste urme de ceramică aparţinând unei ceşti dacice! Pre­zenţa acestei ceşti, un vas ciudat, pe care, se ştie, doar dacii îl foloseau în Antichitate, este argumentul su­prem care certifică o locuire dacică în zonă. Argumen­te peste argumente, răsărite parcă dinadins din pă­mânt, ca să demonstreze limpede, pentru cei mai pre­ten­ţioşi, legătura dintre spaţiul dacic şi cel scandinav, legătură care, aşa cum constata cu amărăciune şi Tadeusz Makiewicz în lucrările sale, îi lasă cam reci pe cercetătorii din zona fostei Dacii

bolovan

Piatra blestemată de la Norre Fjand

Deşi îmi erau clare argumentele profesorului Ma­kie­wicz, nu puteam pleca din Danemarca fără să ajung, totuşi, la Norre Fjand, fără să dau viaţă ace­lui loc imaginar pe care-l încercuisem pe harta nordului din mintea mea. “Nu ai ce să vezi la faţa locului. Pământ uscat. Urmele să­pă­tu­ri­lor au fost acoperite”. Auzisem de atâ­tea ori re­plica aceasta standard, pe care ţi-o dau cei mai mulţi dintre arheologi când îi în­trebi despre lo­curile în care şi-au făcut săpă­turile. Dar danezul Palle Eriksen e din alt lut. Aerul său de gospodar încăpăţânat trăda faptul că pusese ceva la cale. Ţinea morţiş să ne ducă la faţa locului, aşa că ne-am încolonat în spa­tele maşinii sale vechi şi am stăbătut, cu 60 la oră, regulamentar, cei aproa­pe 60 de kilometri până la Norre Fjand…

Oprim pe marginea unui drum de ţară. Palle o ia înainte, prin spatele unei case. Tere­nul pe care s-au gă­sit vetrele dacice de la Norre Fjand aparţine urmaşilor lui Borge Bor­gesen, un bătrân pescar foarte pasionat de isto­rie. După ce a găsit tot felul de pietre ciudate în bătă­tura lui, i-a bătut atâta la cap pe mai marii arheologiei daneze din anii interbelici, până când, într-o zi, faimo­sul Gud­mund Hatt, s-a ivit în pragul casei. Trei ani nu s-a mai dat dus Hatt de acolo, atât de multe vestigii desco­perise în sătucul pescăresc de la Marea Nordu­lui. Palle Eriksen a săpat şi el acolo, câteva săptămâni, acum mai mulţi ani. Ne ţinem după el, în timp ce ne explică pe unde erau casele vechilor locuitori antici ai locului şi pe unde s-au găsit vetrele de foc similare cu cele din Dacia. “Dacă ne uităm bine, şi acum putem găsi pietre sau frag­men­te cera­mice”, spune Palle, scor­mo­nind, ca un arheolog veritabil, prin­tre bulgării mari de pământ nisipos. Are cu el pla­nul vechilor săpături, aşa că ne descur­căm fără probleme prin pădurea de mărăcini care aco­peră o culme de deal din spatele curţii. Intrăm printre bălării ca niş­te veritabili explo­ratori, căci pen­tru Palle, toată expediţia aceasta are un tâlc. “Vedeţi bolovanul acesta uriaş?”, ne întreabă retoric, după ce-şi prop­teş­te piciorul într-o pia­tră mare, frumos şlefuită. “Se zice că sub el stă ascuns un mare tezaur. Aşa se vorbeşte prin părţile astea, de când e lumea, şi tot aşa mi-a povestit şi mie bătrânul Borge Borgesen”, spune Palle, căţărat pe bolovan ca pe un soclu. “Păi şi nu a verificat nimeni ce se află sub el?”, întrebăm.

“Povestea e com­plicată”, explică Palle, “toţi cei care au încercat să mute bolovanul au păţit-o rău de tot, le-au ars casele, s-au înecat, au avut acci­dente. Mulţi nu mai îndrăz­nesc nici măcar să calce prin zonă!”. Ne aflăm într-un loc special, un sătuc din nordul civilizat şi laicizat al Europei, unde s-a săpat, riguros, piatră cu piatră, mai puţin bolovanul bleste­mat de pe coama dealului!

locul descoperirii
Norre Fjand. Locul descoperirii vetrei dacice

Sim­ţisem atracţia magică a poveştii încă de când am auzit prima oară numele acesta ciudat, Norre Fjand. Mă înfioară şi acum, când scriu, povestea lui Palle Erik­sen. Vreau să o mai ascult o dată, să reintru în at­mosfe­ra creată de bătrânul pescar. Iau reportofonul şi-o caut. Discuţiile de la Cracovia, interviurile de la Gdansk şi Rostock, dezba­terile cu Palle şi Torben la muzeul din Skjern: sunt toate acolo, numai înregis­trarea de pe “Dealul Co­morii” din Norre Fjand nu se aude. În locul vorbelor lui Palle, banda reportofonului scoate un şuuuuier prelung, ca vâjâitul vântului bân­tuind peste Nissum. Un şuier bizar, care îmi aduce în casă, în mijlocul Bucureştiului, în loc de vorbe, briza mării de la Norre Fjand. Miroase a nisip, miroase a alge, se simte, peste toate, aerul tare venit peste mare dinspre gheţari. Sunt din nou acolo, pe mal, cu ghetele în nisip şi pletele în vânt, înghiţit de stufărişul de la Norre Fjand. Miroase a “Nord”.

Ciprian Rus
Sursa: Formula As


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii