Noutăți

Venus din Berekhat Ram: Una dintre cele mai vechi figurine descoperite pe Pământ? Se presupune că a fost realizată în urmă cu 230.000 de ani de un strămoș al omului

Pentru marea majoritate dintre noi această bucată mică de rocă vulcanică care seamănă cu o figurină feminină nu ar fi altceva decât „opera” naturii. Însă specialiștii susțin că nu este tocmai așa. Sub microscop, șanțurile din jurul gâtului și pe părțile laterale prezintă semnele unor modificări deliberate, realizate cel mai probabil cu ajutorul unor unelte ascuțite. Figurina, numită Venus din Berekhat Ram, este una extrem de controversată. Potrivit unor cercetători are o vechime de peste 230.000 de ani, și a fost descoperită într-un un sit israelian locuit de hominizi.

Venus din Berekhat Ram a fost găsit în 1981, în timpul unei săpături arheologice efectuate pe malurile Berekhat Ram (Lacul Ram), pe înălțimile Golan, între Siria și Israel. Figurina a fost sculptată într-o bucată de tuf, un tip de rocă sedimentară care are ca și caracteristică un grad înalt de porozitate. Figurina are o lungime de aproximativ 3,5 cm și prezintă cel puțin trei incizii făcute de o piatră cu muchii ascuțite. Obiectul a fost găsit între două straturi de cenușă vulcanică, stratul superior fiind datat de acum circa aproximativ 230.000.

figurina3 figurina2

Dacă într-adevăr în spatele modelarii acesteia există un creator, atunci aceasta este una dintre cele mai vechi forme de artă de pe Pământ. Nu și singura cu o astfel de vechime. În Africa de Nord, în Maroc, descoperim o piesă similară care pare a fi sculptată de mână omului. Figurina Venus din Tan-Tan are circa 200.000 de ani vechime și a fost creată, cel mai probabil, de către Homo Erectus.

Venus din Tan-Tan

Venus din Tan-Tan

 

Paleontologii încă dezbat dacă cele două figurine sunt rezultatele intemperiilor și ale eroziuni sau sunt creații artistice realizate de un strămoș al omului. Cei mai mulți consideră faptul că simțul esteticului și dorința de exprimare artistică nu a apărut decât odată cu apariția omului modern. Dar în mod evident se înșeală!

surse: Encyclopedia of Stone Age Art / Wikipedia / Bradshaw Foundation

traducere și adaptare: Radu Ungureanu


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii