Noutăți

Vasile Lupu versus Matei Basarab. Vrăjmășia dintre cei doi a adus Moldova și Țara Românească în război

Atât Matei Basarab, cât și Vasile Lupu au fost voievozi suficient de importanți încât, peste veacuri, numele lor să fie atribuite unor străzi și piețe din orașele României și Republicii Moldova. Însă realizările lor ca domnitori sunt umbrite de crâncena vrăjmășie ce a domnit ani de zile între ei și care l-a făcut pe Vasile Lupu să vină cu oaste și gânduri rele în Țara Românească.

Deși poate că nu mai era necesar, precizăm că Matei Basarab a domnit în Țara Românească iar Vasile Lupu în Moldova. Se spune că apriga dușmănie dintre cei doi mari voievozi s-a iscat de la o urzeală pe care au pus-o ei la cale, dar în cadrul căreia voievodul muntean nu și-ar mai fi onorat obligațiile pecuniare asumate.

vl-1

În mod sigur au existat și alte motive de gâlceavă. Mai ales din partea lui Vasile Lupu, ce-și dorea locul lui Matei Basarab, în vreme ce stăpânirea Moldovei voia s-o lase întâiului său fiu. Domnul Moldovei nu s-a sfiit să ațâțe mânia otomanilor contra muntenilor, în scopul de a-l distruge pe Matei Basarab.

Constatând că nu-și poate atinge scopul prin uneltiri, s-a hotărât să ia taurul de coarne. Să dobândească tronul muntean prin forță. Vasile Lupu s-a aliat cu tătarii și, cu ajutorul acestora, a pornit contra muntenilor. Aveau să lupte valahii cu valahii. Frate contra frate și creștin contra creștin.

Dar pentru Vasile Lupu contau mai mult orgoliile și ambițiile personale, decât viețile pierdute. La sfârșitul toamnei anului 1639 s-a dat o crâncenă luptă, în urma căreia apele râului Prahova s-au înroșit de sânge. Oastea moldo-tătară a încasat o înfrângere dintre cele mai strașnice. Victorios, Matei Basarab și-a păstrat tronul, mai departe.

Vasile Lupu s-a întors în Moldova. La cinci ani distanță, cei doi voievozi păreau că și-au rezolvat diferendul. Ca semn al împăcării au fost construite două mănăstiri. Vasile Lupu a ridicat o mândră mănăstire în Țara Românească. Matei Basarab a procedat aidoma, în Moldova. Dar ura și lăcomia au început să bântuie din nou prin inima lui Vasile Lupu. Aflând că moldoveanul plănuiește să-l atace iarăși, Matei Basarab a încheiat o înțelegere de suport militar cu principele transilvan. La scurtă vreme Vasile Lupu a fost aruncat de pe tron.

Dar, așa cum era de așteptat, Vasile Lupu nu s-a dat învins cu una cu două. Cu ajutor străin el a revenit pe tronul moldovean. Dacă în trecut apelase la tătari, acum a cerut și a obținut ajutor de la cazaci. Fiica sa, Ruxandra, era măritată cu o căpetenie de-a acestora, Timuș Hmelnițki. Acesta din urmă era fiul hatmanului cazacilor și avea să fie ucis ulterior de către ostașii munteni, într-un asediu al fortificațiilor Sucevei. Impulsivitatea și lipsa de gândire tactică a ginerelui său, Timuș, avea să atragă pierderea bătăliei de la Finta (1653), de către domnul Moldovei. Bătălia decisivă în conflictul Vasile Lupu – Matei Basarab!

thmln

Câncena confruntare militară de la Finta (Muntenia) a prilejuit scene apocaliptice. Ambele armate erau foarte mari iar luptele au durat ore în șir, mai înainte ca destinul să stabilească de partea cui va fi victoria. Din ambele oștiri făceau parte numeroși soldați plătiți, semn al prosperității celor două state românești. Dintre cei circa 24.000 de oșteni ce luptau de partea lui Vasile Lupu, câteva mii erau nemți. Oastea Țării Românești era, însă, mai mare.

În nesăbuința sa, cazacul Hmelnițki a ținut să atace cel dintâi, cu temuta sa cavalerie, fără a aștepta restul armatei moldovene. În fața temuților cazaci, călăreții munteni au dat înapoi, dar Matei Basarab nu s-a pierdut cu firea și, ca un excelent strateg ce era, a dispus intrarea în luptă a lefegiilor străini (bulgari, albanezi, greci, sârbi), care au deschis focul și au înlăturat, pe moment, pericolul reprezentat de către cazaci. Atacul infanteriei moldovene n-a fost de succes și, colac peste pupăză, spre apusul soarelui a venit o ploaie torențială, în urma căreia căzăcimea n-a putut să-și mai întrebuințeze armele de foc.

Un conducător de oști experimentat, așa cum era Matei Basarab, nu putea lăsa această șansă neexploatată. Câteva cete de-ale moldovenilor, simțind că șansele de izbândă înclină de partea oștirii muntene, au schimbat tabăra. Atunci, Matei Basarab a atacat cu toate forțele oastea invadatoare, conducând personal ofensiva, deși avea piciorul străpuns de un glonț, care îi ucisese și calul, pe loc. Ofensiva domnitorului muntean a fost încununată de succes. Oastea lui Vasile Lupu a dat bir cu fugiții, lăsând în urmă mii de morți și răniți.

bt

Domnia lui Vasile Lupu era sortită să mai dureze doar câteva săptămâni. După episodul memorabil al bătăliei de la Finta, la care au luat parte circa 54.000 de oșteni, victoriosul Matei Basarab avea să ocupe vremelnic Moldova și să asedieze cetatea de la Suceava, asediu în care avea să piară și cazacul Hmelnițki.

Alungat, Vasile Lupu nu avea să mai revină niciodată pe tronul moldovenesc. Urma să se refugieze printre cazaci. Apoi, ajungând în Constantinopol, a fost aruncat în închisoare. În cele din urmă a fost lăsat slobod. Și-a găsit sfârșitul la 1661, printre străinii pe care se bizuise mereu spre a cuceri tronul Țării Românești.

mb-1

Epoca lui Matei Basarab a fost una de înflorire spirituală și dezvoltare materială. Ștefan cel Mare a ctitorit 45 de mănăstiri și biserici. Dar Matei Basarab l-a întrecut, la acest capitol. Sub domnia lui Matei Basarab, Țara Românească avea o putere militară considerabilă, bizuindu-se, la vremuri de cumpănă, pe circa 40.000 de soldați.

De numele acestui mare voievod se leagă introducerea limbii române (în locul slavonei), în documentele oficiale și în legislație. Pravila de la Govora, realizată la 1640, constituie întâia carte scoasă din tiparniță în limba română.

Autor: Tomi Tohaneanu

Surse: enciclopediaromaniei.ro, adevarul.ro, wikipedia.org, www.historia.ro

Imagini: storiesbywilliams.com, wikipedia.org


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

1 Comment on Vasile Lupu versus Matei Basarab. Vrăjmășia dintre cei doi a adus Moldova și Țara Românească în război

  1. Matei-Aga si Lupu Coci.Matei care avea legaturi de rudenie cu Basarabii si Lupu Coci(presupus aroman-trebusoara este putin mai incurcata!),care si-a luat numele de Vasile-de fapt,Vasilie,Vasilevs,Basileos-la inscaunarea in tronul Moldovei(Lupu-Imparat,:)),pus paznic la oi!De catre cine oare ,tinind cont, ca nu este prea departe inscaunarea domniilor fanariote!).Matei-Aga,doar un simplu boier,dupa o prima lupta pierduta,reuseste sa-l detroneze pe Leon Tomsa,Lupu Coci provoaca o rascoala in Moldova si reuseste mazilirea lui Alexandru Ilias.,,Conflictul”dintre ei,aparent,a pornit de la o suma de bani,pe care ,Lupu a pretins ca Matei nu ar fi onorat-o.Se spune ca ar fi fost vorba de uciderea unui pasa turc,pasa care sustinea revenirea pe tronul Moldovei a lui Alexandru Ilias si in Valahia a fiului sau,Radu.,,Cine s-o faca ,s-o gasi.Trebuiesc doar bani.”Se spune despre Lupu-,,Doar nasturii de la caftanul lui, valorau mai mult decit averea unchiuletului Bill Gates!”.Pare, mai degraba,o tactica de supunere totala a Tarilor Romane,pornind de la nord,tinind Valahia sub ascultare.Transilvania ar fi fost doar o inghititura.Sa nu ne facem iluzii.Dupa caderea Constantinopolului, Imperiul Otoman a fost condus de greci(credinta musulmana interzicea contactul cu ,,ghiaurii”si folosirea limbilor straine!).Oamenii priviti dintr-un anumit unghi sunt doar niste etichete,foarte usor de schimbat.Agentii imperiului au lucrat tot timpul.Au asteptat doar clipa cea mai prielnica.Tratativele Brincovenilor Si a Cantemirestilor cu Rusia,a fost cireasa de pe tort.Domnitorii romani au fost inlocuiti cu domnitori din Fanar.Asta a incercat la vremea lui ,Lupu!

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii