Una dintre cele mai mari creaturi care au zburat vreodată, pe Terra, avea dimensiunile unui avion și împrăștia teroare printre puii dinozaurilor!

Fragmentele fosilizate ale scheletului unei imense creaturi zburătoare au fost descoperite în Mongolia. Este vorba despre o reptilă de pradă care a trăit în urmă cu 70 de milioane de ani, în perioada Cretacicului târziu, și care semăna teroare printre puii dinozaurilor tereștri sau chiar printre dinozaurii de dimensiuni mai mici. Imensul carnivor zburător avea dimensiunile unui avion mic. Anvergura aripilor sale era de 11 metri și, având în vedere acest aspect, a fost una dintre cele mai mari creaturi zburătoare care au trăit, vreodată, pe Terra.
În urma examinării minuțioase a rămășițelor fosile, specialiștii au constatat că, la sol, giganticul pterozaur se putea folosi de aripile sale pentru a se sprijini, a se deplasa, precum și pentru a-și țintui prada, în vreme ce o consuma. Imensul zburător avea, se pare, înălțimea unei girafe. Resturile fosilizate la care ne referim provin de la o reptilă zburătoare care a trăit în Cretacicul târziu și au fost găsite în deșertul Gobi, Mongolia. Este un pterozaur, deci aparține unui grup de reptile zburătoare gigantice care au trăit alături de dinozauri. Pterozaurii reprezintă primele animale vertebrate care au dobândit capacitatea de a zbura, cucerind văzduhul. De asemenea, pterozaurii au fost cele mai mari creaturi care au zburat vreodată, pe planeta noastră.
Din păcate, nu au fost descoperite prea multe fragmente osoase iar cele găsite nu se aflau în cea mai bună stare, fiind sfărâmate, însă pe baza vertebrelor găsite oamenii de știință mongoli și niponi și-au dat seama imediat că este vorba despre un pterozaur, o creatură dimensiuni excepționale, fără corespondent în fauna zburătoare actuală.
Ținând seama de dimensiunile unui astfel de fragment osos, cu o lățime de 20 de centimetri, s-a stabilit că reptila în cauză – încă neindentificată ca specie, avea dimensiuni asemănătoare cu alte două specii gigantice de pterozaur – și anume Quetzalcoatlus, caracterizat de către o anvergură a aripilor de circa 10 metri și Hatzegopteryx, reptilă zburătoare a cărei anvergură a aripilor era de 11 metri (descoperită, așa cum o arată și numele, în Hațeg, România). Acești uriași prădători trebuie să fi avut o structură corporală și musculară aparte, pentru a-și putea lua zborul, dacă ținem seama de mărimea lor, similară cu aceea a unor avioane ușoare.
Sursa: www.dailymail.co.uk
Autor: Tomi Tohaneanu
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Adauga un comentariu