Noutăți

Un imigrant senegalez din Italia a sechestrat și a vrut să ucidă prin incendiere… 50 de copii!!!

Şoferul unui autobuz şcolar, un italian originar din Senegal, a dat foc vehiculului miercuri în nordul Italiei, dar cei 51 de elevi aflaţi la bord au scăpat fără răni grave, relatează dpa. Incidentul, produs în cursul dimineţii şi în care au fost implicaţi copii de aproximativ 12 ani, a avut loc pe o autostradă de la periferia de sud-est a oraşului Milano.

Un purtător de cuvânt al serviciului de urgenţă a indicat că 23 de persoane au fost tratate la spital cu răni minore. Ziarul La Repubblica a scris că acestea aveau echimoze şi primele simptome sunt cele de inhalare de fum.

Potrivit televiziunii publice RAI, elevii au alertat prin telefon părinţii, care, la rândul lor, au sunat la poliţie, când şoferul a deviat de la traseu şi a spus că nu va lăsa nicio persoană să părăsească autobuzul. A urmat o urmărire a poliţiei, la sfârşitul căreia autobuzul s-a răsturnat după ce a forţat un baraj rutier.

Agenţii de poliţie i-au ajutat pe elevi să iasă din autobuz, în timp ce şoferul, un italian de origine senegaleză, a ameninţat că se va sinucide. El a fost arestat după ce a stropit autobuzul cu benzină şi i-a dat foc. ‘Vreau să pun capăt la tot, trebuie să oprim decesele (migranţilor) în Mediterana’, a spus el, conform RAI şi altor media.

‘Important este că datorită curajului de care au dat dovadă copiii (…) un eveniment care ar fi putut avea un deznodământ tragic a avut un final fericit’, a afirmat comandantul poliţiei din unitatea de carabinieri, Luca De Marchis. Acesta a spus, potrivit ANSA, că şoferul autobuzului, care nu era înarmat, este acuzat de răpire şi tentativă de ucidere în masă.

Ministrul de interne Matteo Salvini a declarat că bărbatul avea cazier judiciar pentru şofat în stare de ebrietate şi agresiune sexuală şi a sugerat că era nepotrivit ca el să lucreze ca şofer pe un autobuz şcolar. (Știre AGERPRES)


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

1 Comment on Un imigrant senegalez din Italia a sechestrat și a vrut să ucidă prin incendiere… 50 de copii!!!

  1. Jigodia de Coudenhove-Kalergi ar fi mindru…. Nu va asteptati sa i se dea acestui incident prea multa atentie in mass media oficiale, nu de alta da’ stiti cum e cu rasismu’ inchipuit….

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii