Noutăți

Un porumbel voiajor a fost vândut cu 1,25 milioane de euro în Belgia, un record mondial

Un porumbel voiajor antrenat în Belgia, vedetă a unui concurs de columbofilie, a fost vândut duminică cu peste 1,25 milioane de euro în cadrul unei licitaţii on-line, devenind pasărea cea mai scumpă din lume din specia ei, relatează luni AFP.

Site-ul specializat Pigeon Paradise (Pipa) a anunţat recordul mondial obţinut de Armando, un porumbel flamand de sex masculin aparţinând crescătorului Verschoot Joel, unul dintre cei mai renumiţi din ţară.

“Nimeni nu se aştepta ca pragul magic de 1 milion de euro să fie depăşit. Suma finală (a vânzării) este de 1.252.000 milioane de euro”, a declarat Pipa fără a preciza identitatea cumpărătorului.

Potrivit agenţiei de ştiri Belga, este vorba despre un cetăţean chinez, care “cu siguranţă va folosi porumbelul în scop reproductiv, pentru a da naştere la noi campioni”.

Interesul colecţionarilor chinezi pentru porumbeii voiajori a apărut în urmă cu câţiva ani şi a condus la o creştere a preţurilor pentru aceşti “campioni”, a căror performanţă constă în a se întoarce primul acasă, instinctiv, după ce a parcurs uneori distanţe de sute de kilometri.

Cu rădăcini în Belgia, dar şi în Olanda sau în nordul Franţei, tradiţia concursurilor de porumbei voiajori se afla în declin, însă interesul asiaticilor i-a acordat o nouă şansă în unele regiuni.

Potrivit Pipa, cel mai scump porumbel din istoria vânzărilor pe internet a fost până acum “New Bliksem”, vândut cu 376.000 de euro în noiembrie anul trecut de proprietarul belgian Gaby Vandenabeele. (Știre AGERPRES)

 


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii