Cunoaste lumea

Noutăți

Un operator feroviar japonez și-a cerut scuze de la călători, deoarece un tren a părăsit gara mai devreme… cu 20 de secunde

  •  
  •  
  •  

Indiscutabil, Țara Soarelui Răsare este renumită pentru eleganța manierelor sau pentru politețea tradițională, la fel ca și pentru punctualitatea trenurilor. Desigur, japonezii mai sunt faimoși și pentru hărnicie, creativitate și spiritul organizatoric. Dar toate aceste aspecte sunt conexe și au rădăcini adânci în istoria poporului japonez. A fost o istorie în care, vreme de secole, lipsa de respect față de valorile comunității puteau fi „răsplătite” pe loc, prin pedepsele cele mai dure.

E de notorietate faptul că trenurile japoneze întârzie arareori iar atunci când o fac motivele sunt aproape întotdeauna întemeiate și nu țin de modul în care este organizat traficul feroviar sau de calitatea trenurilor, instalațiilor ori a căilor de rulare.

Foarte recent, operatorul feroviar răspunzător de cursele de pe linia Tsukuba Express, care leagă Tokyo de municipiul Tsukuba, a prezentat scuzele sale față de toți călătorii prejudiciați prin faptul că unul dintre trenuri a plecat prea repede din gară. Mai repede cu 20 de secunde!

Deși trenul trebuia, conform programului stabilit, să plece din gara Minami Nagareyama la ora 09:44:40, a făcut acest lucru la 09:44.20. De vină au fost angajații responsabili de conducerea trenului, care nu s-au bazat decât pe ceasurile proprii, fără să consulte panoul de plecări al gării.

„Regretăm cu sinceritate neajunsul provocat”, au declarat oficialii companiei feroviare într-un comunicat, emis în urma „erorii” de a pune trenul în mișcare cu câteva clipe mai devreme. Încă un aspect, demn de a fi evidențiat: operatorul feroviar a ținut să-și ceară scuze chiar dacă nici măcar unul dintre călători nu a reclamat „neajunsul” generat.

Comentariile? Sunt de prisos. Comparațiile? Sunt de neevitat!

harta

Tren

Surse: time.com, indiatimes.com, inquirer.net

Autor: Tomi Tohaneanu


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii